11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum a ajuns Suceava pe harta traficului mondial de droguri: elevi eminenti...

Cum a ajuns Suceava pe harta traficului mondial de droguri: elevi eminenti arestati in Brazilia si Uruguay pentru carausie

Multi tineri din Romania au intrat in ultimii doi ani in retelele  internationale de trafic de droguri. Ademeniti de castigurile mari care se pot obtine din aceasta activitate – aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare transport –, carausii, majoritatea cu varste intre 18 si 25 de ani, isi risca libertatea si incearca sa treaca frontierele din toata lumea avand asupra lor (sau chiar in stomac, inghitite) droguri de mare risc, in special cocaina. Numai in Brazilia au fost prinsi, din 2007 pana acum, 67 de cetateni romani care incercau sa introduca in tara cantitati mari de stupefiante, dar cazuri similare au fost descoperite si in alte tari precum Uruguay, Portugalia, Olanda, Norvegia sau Grecia.

Mai mult chiar, recent a aparut o stire, neconfirmata deocamdata de autoritati, potrivit careia un roman ar fi fost condamnat la moarte in China pentru ca ar fi fost prins cu o cantitate mare de stupefiante asupra sa. Multi dintre carausii de droguri sunt din Suceava si, dupa cum ne-a povestit unul dintre tinerii din anturajul acestora, acestia ar fi facut parte din reteaua internationala de trafic a unui nigerian, poreclit Cioara. Acesta ar fi organizat la Suceava o adevarata scoala de carausie, in care cursantii erau invatati cum sa-si ascunda drogurile astfel incat sa nu fie prinsi de politistii de frontiera.

 

Traficul international de droguri a ajuns, in ultimii doi-trei ani, o ocupatie imbratisata de tot mai multi tineri din Romania. Ademeniti de castigurile mari care se pot obtine din "carausie" – aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare transport –, traficantii, majoritatea cu varste intre 18 si 25 de ani, isi risca libertatea si incearca sa treaca frontierele din alte tari incarcati cu droguri de mare risc, in special cocaina. Numai in Brazilia au fost prinsi, din 2007 pana acum, 67 de cetateni romani care aveau asupra lor cantitati mari de stupefiante, dar cazuri similare au fost descoperite si in alte tari, precum Uruguay, Portugalia, Olanda, Norvegia si Grecia.

Mai mult chiar, recent a aparut o stire, neconfirmata insa de autoritati, potrivit careia un roman ar fi fost condamnat la moarte in China pentru trafic de droguri. Ceea ce a atras atentia a fost inca de la inceput faptul ca majoritatea tinerilor arestati pana acum provin din orasul Suceava. Cum a ajuns insa acest orasel de provincie "pepiniera" pentru traficantii internationali de droguri?

Vieti distruse
Primele informatii despre tinerii suceveni prinsi pe aeroporturile internationale cu droguri asupra lor au aparut in presa locala, care a preluat mai multe stiri din editiile online ale ziarelor braziliene. In "Globo" era chiar descrisa o retea internationala de carausi de droguri care folosea tineri romani pe ruta Spania-Brazilia. Numele vehiculate de ziaristii brazilieni erau Alexandru Hostiuc – 18 ani, elev la Liceul Particular nr. 1 din Suceava, Georgeta Albu – 20 de ani – si Gina Lazareanu – 19 ani. Toti trei au fost retinuti de politia braziliana si urmeaza sa fie judecati. Tot cu droguri asupra lui a fost prins si fostul handbalist sucevean Radu Silvas, de 25 de ani, deja condamnat in Brazilia la cinci ani si jumatate de inchisoare.

Legea braziliana ii pedepseste pe traficanti cu pana la 15 ani de carcera. Se cunosc si alte nume de suceveni arestati in strainatate. Vorbim aici despre Cezar Tabarcea – arestat in Grecia, Ovidiu Seserman si Marius Anitoaie – retinuti in Uruguay, Nicolae Motriuc – arestat in Olanda–  si stefan Flutur – incarcerat in Norvegia. Dar lista sucevenilor arestati se pare ca este mult mai mare, dupa cum ne-a spus si ziaristul Dinu Zara, de la publicatia "Obiectiv" din Suceava, citand surse din politia locala.

O poveste din "interior"
Mai multe lamuriri despre reteaua de traficanti din Suceava am primit de la unul dintre tinerii din localitate, care, in urma cu un an, a fost la un pas sa ajunga caraus de droguri. Baiatul a fost de acord sa stea de vorba cu noi sub protectia anonimatului. El ne-a spus din capul locului ca, initial, l-a tentat castigul mare care i s-a promis, dar ca pana la urma frica de puscarie a fost mai mare. "Va dati seama, unii au facut si cate trei transporturi pe luna. Scoteau vreo 6.000 de euro. Unde mai castigi atat banet pe luna in Romania?", se intreaba suceveanul. Din povestirile acestuia am aflat ca tinerii recrutati pentru carausie primeau de la "educatorii" lor informatii precise chiar si despre riscurile la care se expuneau. "Ne spuneau care e legislatia din tara unde trebuia sa ajungem, ce pedepse sunt acolo, in cazul in care suntem prinsi", ne-a mai spus interlocutorul nostru.

Nigerianul din bazar
Povestea carausilor de droguri ar fi inceput la Suceava, cu peste trei ani in urma. Totul ar fi plecat de la un comerciant din bazarul orasului. Individul facea naveta pana in Turcia, de unde aducea marfa. Acolo, pe malul Bosforului, l-ar fi cunoscut pe cel care a devenit apoi "capul" retelei de traficanti de droguri din Suceava, un nigerian pe care romanii l-au poreclit "Cioara". De aici incolo incepe "legea" strazilor, deoarece, prin intermediul gastilor de cartier, s-a dat "sfoara-n tara" ca e rost de castigat bani buni pentru cine accepta "meseria" de caraus. Suceveanul ne-a mai spus ca aproape toti carausii provin din doua cartiere ale Sucevei – Obcini si George Enescu. Cartiere alaturate, in care blocurile muncitoresti sunt amestecate cu locuintele individuale, de oameni simpli.

Mai mult decat atat, multi carausi se cunosteau de ani de zile, copilarisera impreuna, fusesera colegi de scoala, ba chiar ajunsesera in ultimii ani sa lucreze in acelasi domeniu – instalatul cablurilor. Vorba s-a dus repede, din gura in gura, aflandu-se imediat despre noua afacere. "stii cum sunt gastile de cartier. E mereu unul mai tare, mai batran, care face legea, care are un cuvant de spus. Cei batrani, sefii, au si racolat carausii. si nu numai pentru droguri, dar si pentru alte porcarii", continua sursa noastra.

Scoala de carausie
Cel care ne-a povestit toate acestea spune ca a ajuns chiar sa urmeze cursurile scolii de carausi. Tinerii urmeaza o pregatire de o saptamana, cel putin, in care trebuie sa invete cum sa-si transforme stomacul in geamantan pentru droguri. Incep sa inghita diverse lucruri. De exemplu, un crenvurst pe care trebuie sa-l bage intreg pe gat. Urmeaza partea cea mai urata, regurgitatul, la fel de importanta, deoarece, dupa ce ajung la destinatie, carausii trebuie sa "descarce" marfa. Baiatul ne-a mai spus ca, de regula, drogurile sunt puse intr-un prezervativ, apoi inghitite. Ce-i drept, praful alb poate fi transportat si in alte moduri, dar riscurile de a fi depistati de politisti sunt mai mari. Carausii se plimba pe tot globul. Iau avionul din Romania si se opresc in cine stie ce oras din lume.

Acolo se cazeaza la un hotel, stau cel putin o noapte, dupa care sunt contactati de alti traficanti, care le plaseaza "cadoul" pe care urmeaza sa-l duca la adresa indicata, posibil pe un alt continent. La revenirea in tara natala, transporatorul isi primeste "salariul". Toate cheltuielile cu drumul si cazarea sunt suportate de "retea", ni se spune. "Nu primeai nici un numar de telefon, nici un nume. Te contactau ei. Pentru ca, daca erai prins, sa nu poti sa torni pe nimeni", ne mai spune sursa. Ceea ce se stie pana in prezent este ca reteaua de carausi romani a transportat peste mari si tari cel putin 80 kilograme de droguri.

Eleve de liceu
Doua dintre fetele care au fost arestate recent in Brazilia pentru carausie de droguri au invatat la Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Directorul institutiei, Dumitru Bernicu, ne-a povestit despre socul prin care a trecut cand a primit vestea asta. Cu atat mai mult cu cat cele doua fete – Georgeta Albu si Elena Lazareanu –, ambele trecute de varsta majoratului, erau eleve eminente. Ar fi trebuit ca in vara acestui an sa absolveasca ciclul liceal. "Sunt doua fete care invatau foarte bine, erau inscrise la clasa de filologie, stiau cateva limbi straine, printre care engleza si franceza", ne spune gazda noastra. Omul s-a trezit la un moment dat, prin luna mai, cu parintii celor doua fete la scoala. "Parintii m-au intrebat daca scoala a organizat o actiune in afara tarii, la acea data. Eu le-am spus ca nu. Dar fetele lor le spusesera ca pleaca peste hotare la o competitie", zice directorul.

Mai ales ca scoala aceasta face deplasari in strainatate, la diverse concursuri. Mai tarziu s-a aflat de soarta celor doua eleve, retinute de politia braziliana. "Am organizat un careu, cu toti cei 1.500 de elevi ai scolii, in care am vrut sa clarificam lucrurile, atat cat stiam si noi", continua dascalul, care povesteste ca a stat de vorba cu unii dintre colegii Georgetei si Elenei. Nimeni nu stia ceva despre intentiile celor doua fete. "Parintii nu puteau rosti mai mult de doua cuvinte si izbucneau in plans, cand au revenit la liceu. Se intrebau cum a fost posibil sa se intample asa ceva, pentru ca ei le-au oferit copiilor lor tot ce e mai bun", povesteste directorul o experienta imposibil de uitat.

Batista pe tambal
Povestea tinerilor din Suceava care au fost prinsi in timp ce lucrau pentru retelele internationale de droguri a fost trecuta sub tacere de Inspectoratul scolar din acest judet. Am fi vrut sa stim daca institutia a luat legatura cu familiile elevilor. Inspectorul scolar general, Petru Carcalete, ne-a spus din capul locului ca, in mod oficial, n-a aflat numele tinerilor bucovineni implicati in afacerea asta. "Nu putem face nimic, de vreme ce nu stim care e situatia.

Am incercat sa aflu despre ce persoane e vorba. Dar am primit raspuns de la politie ca numele lor sunt secrete", spune inspectorul. Problema drogurilor a fost abordata si la Prefectura Suceava, intr-o sedinta, asa cum am aflat tot de la inspectorul scolar general. si atunci s-a dat aceeasi directiva – batista pe tambal. "S-a ridicat o doamna la acea sedinta si a spus ca numele persoanelor implicate nu trebuie facute publice", conchide seful scolilor din judetul Suceava. Nu am reusit sa aflam mai multe informatii nici de la Biroul Antidrog Suceava.

Judetul copiilor alcoolici
Camelia Iordache, presedintele filialei locale a Organizatiei "Salvati copiii", ne-a explicat ca judetul Suceava este printre "fruntasele" Romaniei la consumul de alcool in randul tinerilor, dar si la numarul de familii care functioneaza doar pe hartie. In realitate, parintii sunt plecati la munca in strainatate, iar copiii lor au ramas ai nimanui. Cifra oficiala a acestor familii este de 2.000, dar Camelia Iordache spune ca numarul real al copiilor care cresc cu cheia de gat depaseste 5.000. Un studiu la nivelul judetului Suceava, facut de aceeasi organizatie, arata ca pana la 70% din minorii suceveni au ajuns sa consume alcool, iar debutul acestui flagel a coborat pana la varsta de 8 ani. "Din pacate, mediul scolar si institutiile statului refuza sa vada aceste probleme.

Practic, nu mai exista nici o autoritate asupra acestor copii. Ei ajung sa-si caute identitatea in gastile de cartier, iar de aici apar tot felul de nenorociri", conchide Camelia Iordache. Va fi liniste in Suceava, dupa atatea arestari in randul carausilor si al celor care i-au racolat? Din spusele sursei noastre deducem ca, "pana acum, politistii au curatat doar crengile, nu au taiat si copacul". Iar reteaua de racolatori inca functioneaza. Dar acestia nu mai "pescuiesc" in orasul Suceava. Mai nou, cauta viitori carausi in mediul rural. si acolo foamea e mare…

Romanii-carausi au cucerit Brazilia
In acest moment, s-ar spune ca traficantii romani au speriat Brazilia. Conform statisticilor oficiale, din anul 2007 pana in prezent, 67 de cetateni romani au fost arestati pe aeroporturile braziliene, dupa ce asupra lor s-au descoperit cantitati mari de droguri. Asta inseamna de la un kilogram pana la 3,5 kilograme. Varsta carausilor este cuprinsa intre 19 si 42 de ani, dar majoritatea sunt tineri de 20-30 de ani, dupa cum ne-a declarat Constantin Rusei, ministru-consilier si consul al Romaniei in Brazilia. Diplomatul ne-a mai spus ca romanii sunt pe primul loc in randul strainilor arestati in aceasta tara sud-americana pentru carausie de droguri. S-a ajuns pana acolo incat pe toate aeroporturile braziliene exista un consemn in privinta romanilor. Pasagerii veniti din Romania sunt controlati de doua ori fata de restul calatorilor.

Soarta carausilor prinsi cu droguri este pecetluita dupa ce au fost prinsi. Ei risca sa primeasca pana la 15 ani de inchisoare. Desi exista un acord de extradare intre Romania si Brazilia, carausii de droguri nu sunt extradati. "Pentru acest tip de infractiuni nu se aplica acordul", a tinut sa precizeze consulul roman. Chiar daca si legislatia romaneasca prevede pana la 15 ani de inchisoare pentru o asemenea fapta, infractorii romani sunt obligati sa-si ispaseasca pedeapsa intr-o inchisoare braziliana. Penitenciarele braziliene sunt cunoscute pentru faptul ca sunt supraaglomerate si violente, iar viata detinutilor devine un iad.

Din totalul romanilor arestati, 20 au fost deja condamnati, pedepsele fiind, in general, de doi-trei ani de inchisoare. Sanctiunea e mai mare in cazul celor care au transportat droguri in stomac, ei riscand chiar si sapte ani de carcera. Dar numarul celor care si-au transformat stomacul in "valiza" cu droguri e mic. Procesul dureaza cel mult sase luni, dupa care se pronunta sentinta. Carausii romani provin din toate regiunile tarii noastre, nu doar din Suceava, ne-a mai precizat consulul.

Cele mai citite

De ce să apelăm la Deratizescu pentru servicii de deratizare în Iași

Infestările cu rozătoare reprezintă o amenințare pentru siguranța și igiena oricărui spațiu – fie că este vorba despre locuințe private, sedii de firme sau...

Savurează Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Polonia este o țară plină de istorie, peisaje fermecătoare și locuri care lasă amintiri de neuitat. Dacă te întrebi unde să mergi pentru un...

OFICIAL! România a câștigat la „masa verde” duelul cu Kosovo – UEFA a decis

Decizia UEFA în cazul meciului dintre România - Kosovo a fost una fermă, aducând atât sancțiuni severe pentru Kosovo, cât și pentru Federația Română...
Ultima oră
Pe aceeași temă