Prea multe coincidenţe duc la acelaşi verdict. În iunie 1990, Marian Munteanu este bătut de mineri. În octombrie 2016, liderul „unionist“, George Simion, e ridicat de mascaţi şi urcat în dubă. Documente recente ale CNSAS demonstrează că liderul Pieţei Universităţii a colaborat cu Securitatea, fiind plătit cu jumătate de leafă de profesor pentru turnătoriile sale. La marşul de sâmbătă din Bucureşti pentru unire totul pare paşnic. Odată ajunşi în Piaţa Victoriei, demonstranţii sunt îndemnaţi de însuşi liderul Asociaţiei „Acţiunea 2012“, George Simion, să parcurgă drumul înapoi spre Universitate pe Calea Victoriei, o rută netrecută în protocolul cu Primăria Capitalei. Astfel, jandarmii îl ridică pe organizator şi îl duce la secţia de poliţie. Nu e pentru prima oară când junele unionist provoacă organele de ordine. A mai făcut-o şi la Chişinău. În ce scop?
În vara anului 1990 o sursă îmi spune că închiderea Pieţei Universităţii de către liderul de atunci, Marian Munteanu, e pusă la cale de către serviciile secrete pentru a compromite partidele democratice înainte de alegerile din Duminica Orbului – 20 mai 1990. Îi cer probe. Îmi oferă un ziar occidental în care se prezintă mărturii ale infiltrării securiştilor chinezi printre liderii mişcării Tiananmen din 1989. Mişcarea studenţilor chinezi e reprimată. După un an, şi cea din Piaţa Universităţii. La zece ani de la evenimentele din 13-15 iunie din Bucureşti, „bătutul de mineri“ – Marian Munteanu – face un partid cu Virgil Măgureanu, directorul SRI din perioada anilor 1990. Ulterior, trece în adormire, pentru a i se reaprinde lumina luptei politice. Locuieşte la poala munţilor, de unde „îi înfloreşte“ o profitabilă companie de resurse umane. Cui foloseşte azi Alianţa Naţională?
Într-un octombrie sumbru al istoriei, V.I. Lenin inventează „revoluţionarul de profesie“. În anul 1968, mişcările studenţeşti din Franţa sunt finanţate de Moscova. La fel ca mişcările ecologiste din Germania.
Mâna serviciilor secrete se vede de multe ori până în Alaska.
Sunt unul dintre primii ziarişti români care au relatat încă de la începuturile anilor ’90 din Transnistria războiul dintre regimul autoproclamat de la Tiraspol şi autorităţile legitime de la Chişinău. Pe unioniştii de azi nu i-am cunoscut atunci, doar le-am urmărit acţiunile. În studenţie, George Simion activează în „Miliţia Spirituală“. Nu-şi găseşte sau nu-şi caută job. Devine unionist din vocaţie. De profesie revoluţionar. Dar cine îi plăteşte facturile?
Ion Iliescu ratează unirea în anii ’90, când Mircea Snegur e pregătit. Mai apoi şi Traian Băsescu.
Azi, România este membră cu drepturi depline a NATO. Marele analist militar şi strateg al administraţiei americane Zbigniew Brzezinski, polonez de origine, vorbeşte încă din mileniul trecut despre nevoia unui coridor de securitate al ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică pornit din țările baltice, până în Marea Neagră, prin crearea unor zone-tampon.
În actuala conjunctură militară şi geopolitică, NATO nu-şi permite o vecinătate directă cu zonele ocupate de Armata a paisprezecea a Rusiei. Basarabia, ne place sau nu ne place, cu sistemul ei politic corupt şi cu o armată decimată, nu poate fi decât o cizmă încătuşată pentru România. Şi vă spune asta un unionist care preia Decalogul lui Corneliu Coposu.
Republica Moldova trebuie deparazitată de spionii sovietici şi apoi restructurată din temelii. Altfel nu poate fi vorba de unire. Decât o problemă în plus, mai bine o stare de tensiune în minus.
Multe voci calificate din domeniul militar spun că unirea ar fi în interesul Rusiei. Dacă ar fi să ne luăm după scenariile puse în discuţie, în schimbul recunoaşterii unirii, Kremlinul ne-ar cere să revendicăm ţinuturile româneşti din Bucovina de Nord, ceea ce contravine intereselor NATO de stabilitate a Ucrainei şi ar da un pretext militarilor ruşi să intervină.
Situaţia geostrategică a României nu-i permite momentan unirea cu Basarabia. Ştiu că e trist la aproape o sută de ani de la marele eveniment de la Alba Iulia. Maxima prudenţă duce la un minim risc de securitate. Cu o armată subfinanţată, cu o administraţie fără viziune strategic-militară, îmi pare rău să o spun, dar trebuie să rămânem la mâna mai-marilor Alianţei Nord-Atlantice.
Pe cine reprezintă George Simion? E vreun Che Guevara?
Să nu ne trezim că în scurt timp ne trânteşte, asemenea omologului pieţar, un partid al alianţelor de frăţietate. O anumită experienţă mă face să am reţineri faţă de odihniţii neamului. Nici Marian Munteanu, nici George Simion nu se pot recomanda cu o altă profesie decât de mitingist. Mitingismul de tip nou – bătutul cu PET-ul în asfalt – îl aduce mai mereu în luptă pe Mihai Bumbeş, alt fondator al „Miliţiei Spirituale“, de profesie protestatar, nu protestant. Recomand stări de prudenţă în aruncarea în mările învolburate de alţi organizatori de ceremonii, cu stipendii ascunse. Obişnuiesc să urmăresc mai nou mişcările de stradă de pe terasa de la Pescarul. De acolo văd mai bine cum arată la chip livoluţia, că nu despre revoluţie poate fi vorba.
Şi eu vreau unirea, dar nu orchestrată de circari şi de zevzecii serviciilor secrete unite cu Moscova, în duh şi spirit.
Există două variante în cazul lui George Simion, spun anumite surse din instituţiile specializate. Fie junele unionist face jocul Moscovei, fie al unui serviciu secret românesc. Tertium non datur.
