9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialCu ochii pe (kazaho)petrol

Cu ochii pe (kazaho)petrol

Kazahstanul, o tara din fosta URSS, este o putere economica in plina dezvoltare, care nu se sfieste sa se aseze la masa celor puternici. Nu este cazul performantelor deosebite, inregistrate in diferite sectoare ale economiei, atunci cand se vorbeste de importanta Kazahstanului, ci de faptul ca fostul stat sovietic are in subsol rezerve de petrol evaluate la circa 24 de miliarde de barili. Ceea ce determina sclipiri in ochii intregului Occident, mai ales in cei americani. Si ii face pe multi sa treaca cu vederea lucruri precum nerespectarea drepturilor omului, ingradirea libertatii presei sau, acolo, o disparitie, doua.
Mai mult, autoritatile de la Astana se pare ca au jucat bine cartea petrolului, indepartandu-se de Rusia si China si apropiindu-se de Washington. Iar, prin ralierea la oleoductul Baku-Tbilissi-Ceyhan care nu trece pe teritoriul rus, legand direct rezervele de petrol din Marea Caspica de restul lumii, Kazahstanul si-a asigurat spatele si in ceea ce ii priveste pe europeni. Prin urmare, cand in fostul stat sovietic apar „probleme”, precum disparitia misterioasa a unui lider al opozitiei, in februarie anul acesta, sau incetinirea mersului catre democratie (care democratie, nu se stie, din moment ce, de pilda, toata mass-media kazaha se afla sub controlul fiicei presedintelui Nursultan Nazarbaiev), se aud voci critice, dar incet.
Pe de alta parte, cartea petrolului si sprijinirea actiunii americane din Irak i-au rezervat Kazahstanului un loc sigur la masa celor puternici si nominalizarea drept aliat al Statelor Unite in Asia centrala, in ciuda democratiei dubioase care domneste in acest stat. Vineri, presedintele kazah Nursultan Nazarbaiev s-a intalnit la Casa Alba cu omologul sau american, George W. Bush. Analistii au estimat ca printre temele abordate se va numara cu siguranta cea economica, SUA investind peste 12 miliarde de dolari in economia kazaha din 1993 si pana in prezent, si cea a drepturilor omului – in 2005, cand Nazarbaiev a castigat alegerile cu 91% din voturi, americanii au facut caz de niste ilegalitati.
(Kazaho)petrolul sa traiasca, insa. La sfarsitul intrevederii de la Washington, cei doi sefi de stat s-au fotografiat si filmat impreuna si au dat declaratii seci, generale. „Urmaresc cu atentie dezvoltarea acestui stat important de cand se afla in sfera sovietica si pana astazi, cand a devenit o natiune libera”, a declarat George W. Bush, adaugand ca Nazarbaiev, la putere de 15 ani, s-a angajat „in favoarea democratiei” pe care si SUA vor sa o instaureze in Irak si Afganistan. Iar Nursultan Nazarbaiev a precizat ca „in ceea ce priveste economia, energia, politica si razboiul impotriva terorismului, noi am devenit parteneri apropiati”.

Cele mai citite

Etapa a 3-a Europa League: Glasgow Rangers-FCSB 4-0

FCSB a pierdut în deplasare cu Glasgow Rangers, scor 0-4, în etapa a 3-a din Europa League. În urma acestui rezultat, campioana României a...

Radu Drăgușin, prestație ezitantă în Europa League! Ce notă a primit românul

Drăgușin a fost titular și integralist în partida din Europa League dintre Tottenham și AZ Alkmaar, însă prestația sa a primit o apreciere rezervată...

Intel va investi peste 28 de miliarde de dolari pentru a construi două fabrici de cipuri în Ohio

Intel va investi peste 28 de miliarde de dolari pentru a construi două noi fabrici de cipuri în Ohio, a declarat vineri compania, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă