Putina lume mai stie ca in 1933 Londra convocase o intrunire la varf a principalelor puteri economice, cu indemnul afisat de a cauta impreuna niste solutii care sa limiteze Marea Depresie ce facea deja ravagii. Pana la urma, presedintele american Franklin Delano Roosevelt nu s-a deplasat. Iar celor care au acceptat invitatia le lipsea convingerea ca pot fi luate niste initiative comune care sa nu dauneze intereselor lor nationale. Ca si acum, tentatia unor masuri protectioniste era mai mare decat spaima ca se prabuseste intreg sistemul. si tot ca acum, teoriile economistilor, deja contradictorii, au devenit simple exercitii de stil in fata argumentelor politice care aveau logica lor proprie.
Numai ca de asta data e mult mai grav. Iar nota de plata cea mai severa o vor achita nu doar tarile sarace, dar si noile puteri economice care se afla in plin avant, India si China mai cu seama. Vor avea de pagubit si tarile care abia au inceput sa cunoasca un ritm de dezvoltare mai sustinut, ca Romania. Daca fluxurile de capital in directia lor au fost de peste 900 miliarde dolari in 2007, previziunile pentru anul acesta nu vor depasi 165 miliarde. Fara noi investitii, saracia de care ele abia au scapat le va ajunge din urma. Estimarile facute de Institut for International Finance bazat la Washington sunt foarte sumbre.
Chiar daca nu avem cunostinte de economie prea solide, dupa atatea decenii de indoctrinare cu ideologie economica marxista, nu putem sa nu observam ca, in momentul in care toata lumea strange cureaua si consuma tot mai putin, sistemul acesta, care, vrand-nevrand, isi trage energia vitala din consum, este ca declansarea unei leucemii generalizate in intreg circuitul sangvin al economiei mondiale. Tocmai de aceea prioritatea ar fi relansarea consumului, nu schimbarea din mers a regulilor sistemului financiar actual, cat ar fi ele de viciate, prin scandalul activelor toxice sau prin activitatile oculte ale paradisurilor fiscale. In paralel, ar trebui continuate actiunile de recapitalizare a bancilor si de filtrare a fondurilor toxice, pentru relansarea creditelor, a investitiilor. E opinia clar exprimata de analistul Martin Wolf, intr-un articol recent din Financial Times, din care ma inspir.
Desi continui sa visez ca la Londra s-ar putea produce o revolutie de sus in jos, care sa influenteze o noua conduita pe pietele financiare, sa limiteze speculatiile demente si sa penalizeze cupiditatea din lumea finantelor, imi dau seama ca prabusirea economiei mondiale poate fi evitata numai corectandu-se inteligent sistemele care o guverneaza acum, nu incercand sa impui reforme structurale radicale. Dar nici ele nu pot fi amanate. Vai de noi daca liderii nostri vor bajbai prea mult!
Asa ca la Londra se va vorbi, probabil, despre necesitatea echilibrarii exporturilor, de solvabilitatea monedelor, despre un protectionism temperat, care sa nu protejeze doar intreprinderile nationale etc. Sau se va vorbi concret despre cresterea resurselor Fondului Monetar International, care, chiar si atunci cand va fi dotat cu 500 miliarde dolari, tot va detine o suma ridicola in comparatie cu cele 7.000 miliarde dolari – rezerva mondiala de devize stocata acum.
Se stie ca numai tarile bogate isi pot permite sa injecteze fonduri proaspete in bancile sau unitatile lor productive. Nici aici nu e toata lumea de acord. Iar administratia Obama chiar incepe sa fie acuzata ca duce Statele Unite spre socialism, procedand la atatea si atatea nationalizari mascate. Ar fi nevoie de un sistem de garantii mondiale pentru toata lumea, de noi mecanisme de supraveghere mai eficiente, de o reglementare a riscurilor. Dar ar trebui sa se degajeze, mai cu seama, dupa acest summit de la Londra, o noua conceptie, o noua filosofie care sa insufle o noua conduita in comunitatea mondiala a schimburilor economice. In fond, de ce trebuie sa fie atat de ticaloasa, de sangvinara, lumea acumularilor de capital?
Barack Obama e obligat sa tina un discurs istoric. Sa sintetizeze cateva puncte de vedere noi, capabile sa influenteze intreg sistemul. Cuvintele lui Obama vor trebui sa fie o revelatie. El nu are voie sa rateze. Toti ochii vor fi atintiti spre el. Iar daca va gasi ideile si tonul convingator care sa fie inceputul unei uriase reforme mondiale, ele vor reverbera si in viitor.
