15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialCu Cioran la tropice

Cu Cioran la tropice

Francezul Serge e cunoscut ca un  personaj insolit in aceasta exotica insula Itaparica din largul Bahiei, despre care ai zice ca nu se mai poate lasa surprinsa de nici o forma de exotism. Serge i-a invatat franceza pe toti tancii din sat, iar pe cei mai marisori ii indeamna si spre carti, dupa ce revin din larg cu plasele lor de pescuit. E un batran marinar, si-a pierdut mai de multisor un ochi si seamana cu portretul marchizului de Sade imaginat de Man Ray. Nimeni nu stie cum de s-a aciuat pe insula, unde, pe timpul verii, ca acum in noiembrie, tine si cateva camere la dispozitia turistilor. Se zice ca vin la el profesori universitari tocmai de la São Paulo, se zice ca are cativa parizieni abonati permanent. Cine stie? Cand aude de unde sosesc, ma ia de mana si ma duce intr-o camera mai umbroasa unde vad "o parte" din biblioteca lui.

 

Cioran si Ionesco la loc de cinste, in franceza si-n portugheza! "Cum a reusit, domnule, compatriotul dumitale sa scrie in cea mai frumoasa limba franceza posibila? Eu de multe ori fixam bara vaporului meu, ma uita Dumnezeu, cu cititul in mijlocul marii… Sau uluitoarele piese ale lui Ionesco. Din cauza lui, de cate ori vaz un englez ma pufneste rasul!"
Ne asezam pe lavita sub un imens arbore "sapateizeiro", din cand in cand trece pe ulita itaparicana cate un localnic naucit de caldura amiezii; aproape goi pusca si noi, si el – hainele nu prea au mare trecere pe aici. "Boa tarde", "boa tarde", raspundem automat, in timp ce noi, cu picioarele in colb, ne inflacaram cu Cioran si cu vitalul sau scepticism, sub blanda adiere ce incepe sa se simta din larg, caci s-a pornit refluxul. I-ar fi placut lui Cioran sa stie ca se desfasoara o subtila colonizare a imensei Brazilii cu modul lui "inconvenient" de a fi.

 

Cativa brazilieni mi-au citat cu prioritate tot numele lui Cioran in aceste saptamani de cand ma deplasez pe aici si totdeauna scotand in evidenta vitalitatea acestei gandiri, care pentru ei numai deprimanta nu este. Eliade, de asemenea, e citit cu mare respect in aceasta tara unde mai multe straturi de mituri sunt in continuare active. In paranteza fie spus, un fabricant de mituri la scara industriala, cum a devenit inoxidabilul Coelho, e departe de a fi autorul preferat al brazilienilor. Ei continua sa-l adore pe Jorge Amado, caruia aici, la Salvador de Bahia, i-au facut un impozant muzeu.

 

Sursa literara a lui Amado, chiar si cand era refugiat in Europa, a fost poporul marunt de aici, micii negustori de strada din cartierul Pelurhino, prostituatele, dar si matroanele negrese care tin in spate o familie grea; el vorbeste deseori despre saracie si superstitii, despre alcoolul noptilor tarzii sau despre betia marilor evenimente religioase, cand se amesteca toate secolele, toate credintele, Africa si Brazilia, in acest mare anthanor al metisajului bahian. Chiar din Itaparica, peste drum de Salvador, este un alt romancier important, João Ubaldo Ribeiro, pe care l-am intalnit pur si simplu in piateta localitatii, la principala carciuma din varful insulei. Uluitor romancier, nu ma mira ca si carciuma ii afiseaza cu mandrie numele inscris cu litere mari pe singurul ei balcon.

Itaparica este si una dintre cele mai fertile zone mitologice din Brazilia. Au ramas  aici vii credintele de sincretism religios, acest candomblé care este si sursa celor mai populare romane scrise de Amado. Se anunta o asemenea ceremonie unde, se spune, vor fi admisi sa asiste si cativa europeni. Cu conditia sa nu fotografiem, sa nu filmam, sa stam in banca noastra, sa nu ne speriem daca vedem dansatori intrand in transa si sa platim pentru participare. Vom vedea! Cert este ca peste tot, chiar si pe plaja, pot fi vazute mici altare dedicate unor zeitati locale. De obicei, fiecare arbore are o divinitate. Cateva bentite, cateva flori uscate, o mica statuie cu insemne caracteristice respectivei divinitati, deseori reprezentata si cu  simboluri razboinice, care pentru un neinitiat raman misterioase.

 

Descopar un asemenea "altar" sub un copac chiar la capatul plajei, ingradit cu sarma ghimpata si cateva lame de fier implantate in nisip. Pare pus acolo de dinaintea venirii europenilor. Zeitatile africane aduse de cei dintai sclavi s-au amestecat treptat cu panteonul crestin catolic, iar rezultatul este aceasta originala practica pagan-crestina, cu numeroase zeitati africane "orixas", dar asimilate deseori unor personaje din cultul crestin. Iezuitii veniti din Portugalia au trebuit pana la urma sa accepte acest puternic animism, care a asimilat si dublat crestinismul si inca ramane sursa unor manifestari de autentica fervoare crestina. Mai greu le-a fost cu pletora de superstitii, cu aceste cohorte de vrajitoare, demoni, zeitati silvestre, ramase active pana in zilele noastre.

 

O prietena, prozatoarea Sonia Coutinho, este covinsa ca eu as fi protejat de divinitatea Exu. Imi place ideea, niciodata nu refuzi o protectie. Am sa-l intreb oricum pe Serge ce crede. Nu de alta, dar in propria lui "pousada", care este un fel de han la rascrucea tuturor vanturilor maritime, el a aranjat o imbietoare "jardim dos orixas". Divinitatile par a fi efectiv prezente in aceasta gradina unde se tolanesc spre seara cheflii cu pahare de "cachasa" bine infundate cu gheata si lamai verzi, sa priveasca cum trece timpul pe deasupra valurilor.

Cele mai citite

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă