Una dintre echipele cu mari pretenţii la începutul fiecărui sezon al Diviziei A de baschet masculin, CSU Atlassib Sibiu, a ajuns ciuca bătăilor în acest an. Elevii lui Audrius Prakuraitis au jucat şase meciuri până acum, două în Cupa României şi patru în campionat, şi au reuşit să câştige doar unul, în faţa unei nou-promovate. În rest, cinci eşecuri care au lăsat urme adânci în moralul jucătorilor, dar, mai ales în rândul fanilor, care au fost nevoiţi să suporte umilinţe tocmai în faţa rivalelor Gaz Metan Mediaş, CSU Ploieşti şi „U” Mobitelco Cluj. De parcă nu ar fi fost de ajuns, suporterii lui Calotă şi compania au privit, sâmbătă, cum o echipă ce a scăpat de retrogradare în ultimele secunde ale sezonului trecut, SCM Craiova, a bifat prima victorie în deplasare a campionatului tocmai în Sala Transilvania.
Fanii vor să plece Vulc
Oltenii s-au impus cu 77-73, după ce au recuperat chiar şi un handicap de 17 puncte şi au realizat surpriza de până acum a sezonului. Jucătorii şi antrenorul Prakuraitis au părăsit cu capul în pământ terenul de joc, iar tehnicianul lituanian a luat asupra sa rezultatul partidei cu Craiova. „Am pierdut pentru că nu avem rezerve de valoarea titularilor şi nu putem folosi tot timpul acelaşi „cinci” pentru că jucătorii obosesc. Este responsabilitatea mea şi îmi pare rău că i-am dezamăgit din nou pe suporteri, dar sper să ne revenim cât mai repede”, a spus Prakuraitis. Fanii, însă, şi-au pierdut răbdarea şi îi acuză pe unii baschetbalişti de amatorism. Aceştia şi-au manifestat nemulţumirea atât la sală cât, mai ales, după joc, pe forumurile de specialitate. Cei mai mulţi dintre ei îl acuză pe directorul executiv Mircea Vulc de situaţia existentă la echipă şi spun că singura soluţie pentru ca galben-albaştrii să-şi revină este plecarea acestuia de la CSU.