Consiliul Superior al Magistraturii cere amânarea intrării în vigoare a Codul insolvenţei, adoptat de Guvern prin Ordonanţă de urgenţă, care ar urma să intre în vigoare pe 25 octombrie, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.
Oana Schmit Hăineală a spus că este posibil să fie vorba de o amânare. Codul insolvenţei poate fi modificat în Parlament.
Legea stabileşte că o instituţie din audiovizual care intră în insolvenţă îşi pierde licenţa de emisie până la data confirmării planului de reorganizare.
CITEŞTE ŞI: Codul Insolvenţei, scurtătură către faliment
„Având în vedere că majoritatea colegilor noştri din ţară au solicitat amânarea intrării în vigoare a Codului insolvenţei, s-a făcut această solicitare către ministrul Justiţiei, reprezentantul Guvernului în CSM. Sper ca guvernul să se gândească asupra acestei solicitări”, a declarat judecătorul CSM Horaţiu Dumbravă.
Premierul Victor Ponta a minţit FMI privitor la Codul Insolvenţei. El promisese că va trece Codul prin Parlament. Cu toate aceastea, Codul insolvenţei a fost modificat prin Ordonanţă de Urgenţă, potrivit Realitatea.net.
CITEŞTE ŞI: CNA va adopta un document privind prevederile audiovizualului din Codul insolvenţei
Avocatul Poporului, Crişu Anastasiu, a declarat marţi, pentru Mediafax, că posibila ridicare a unei excepţii de neconstituţionalitate privind Codul insolvenţei este analizată de vineri, urmând să fie consultaţi cei implicaţi în elaborare, pentru a stabili „care a fost intenţia legiuitorului”.Anastasiu a precizat că, încă de vineri, având în vedere discuţiile privind excepţia de neconstituţionalitate ce au urmat publicării în Monitoul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind insolvenţa, instituţia analizează prevederile actului normativ.
„Având în vedere criticile exprimate privind neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Avocatul Poporului, în limitele competenţelor prevăzute de Constituţie şi legea sa de organizare şi funcţionare, analizează posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale privind dispoziţiile acestei ordonanţe”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii marţi.
Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual.
Vasile Blaga, a declarat, vineri, că PDL va adresa o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding în privinţa Codului insolvenţei, considerând că sunt articole ţintite în acest cod care urmăresc „subjugarea presei”