10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialCSAT: MAI trimite încă 37 de jandarmi şi poliţişti în teatrele de...

CSAT: MAI trimite încă 37 de jandarmi şi poliţişti în teatrele de operaţii

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, după şedinţa CSAT, că efectivele MAI dislocate în teatrele de operaţii cresc cu 37 de poliţişti şi jandarmi, informează Mediafax.

„În ceea ce priveşte forţele Ministerului de Interne, ele au o uşoară creştere, cu 37 de persoane. Vom avea poliţişti şi jandarmi, în total, în număr de 382 de persoane. Asta în condiţiile în care, începând cu 24 decembrie 2011, retragem cei 107 jandarmi pe care îi avem în misiunea Eulex din Kosovo, în zona Mitrovica. Mai rămân doar cinci jandarmi pentru predarea materialelor şi a cazărmilor pe care le-au utilizat jandarmii români”, a declarat Traian Băsescu.

El a afirmat, după şedinţa CSAT, că s-a aprobat planul de forţe pentru misiuni în străinătate.

„Vom creşte prezenţa noastră la misiunile UE în Afganistan, în Eulex şi Europol, unde ne creştem participarea cu jandarmi şi poliţişti pentru a răspunde comandamentelor de instruire a structurilor de ordine din această ţară. De asemenea, menţinem un efectiv de 51 de persoane în misiuni ONU. Nu în ultimul rând, la dispoziţia Agenţiei Frontex în misiuni destinatem protejăriii fontierelor UE vom avea 134 de poliţişti de frontieră pe nave ale Poliţiei de Frontieră”, a continuat şeful statului.

El a mai arătat că mai sunt dislocaţi poliţişti ca observatori în Africa şi în alte zone.

Cele mai citite

De ce să investești în ochelari de vedere de calitate: 4 avantaje care te vor convinge

Momentul în care te decizi că ai nevoie de o nouă pereche de ochelari de vedere este un pas important pentru sănătatea ta oculară....

Nicolae Stanciu, premiat pentru Golul anului 2024. „Este cel mai frumos din cariera mea”

Mijlocașul echipei naționale a României a fost recompensat pentru execuția spectaculoasă din meciul cu Ucraina, de la EURO 2024, un moment definitoriu pentru parcursul...

Ibrahima Diarra, supranumit „Kaka din Mali”, transferat de Barcelona. Marele pariu al catalanilor

Tânărul mijlocaș din Mali a semnat un contract până în 2028 și este considerat o viitoare vedetă a fotbalului mondial. FC Barcelona a anunțat transferul...
Ultima oră
Pe aceeași temă