10 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialCS Tomis joacă pentru locul doi

CS Tomis joacă pentru locul doi

În ciuda tuturor previziunilor echipa feminină de handbal a avut un start de sezon excepţional. Învinsă doar de campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, gruparea de la malul mării a reuşit să surprindă pe toată lumea prin rezultatele sale. Seria de victorii au propulsat echipa pregătită de Ion Crăciun până pe locul secund în ierarhia competiţiei. CS Tomis le devansează în clasament pe Universitatea Jolidon Cluj şi pe CSM Bucureşti, echipe care au acelaşi număr de puncte, 13, dar un golaveraj mai slab. Cu formaţia bucureşteană, echipa de pe litoral a jucat deja şi a încheiat la egalitate, 29-29, o remiză venită pe final de joc după ce constănţencele au condus mare parte a partidei.

Azi, CS Tomis Constanţa urmează a juca împotriva celei de-a doua contracandidate la locul secund, Universitatea Cluj. Întâlnirea va avea loc la Cluj, în sala „Horia Demian”, cu începere de la ora 18.00. De rezultatul acestei partide depinde în mare măsură configuraţia finală la vârful clasamentului. Dacă Oltchim este de nedetronat, locul secund reprezintă pentru toate celelalte participante în Liga Naţională un adevărat titlu de campioană. Acest loc este recompensat cu participarea în calificările pentru Liga Campionilor, iar ultima echipă din România care l-a ocupat a fost chiar adversara de azi a tomitanelor, Universitatea Jolidon Cluj.

Meciul de azi nu este însă privit a fi unul decisiv pentru clasament. „Este doar etapa a noua şi nu cred că lupta pentru locul secund se va încheia o dată cu meciul de la Cluj. Universitatea şi CS Tomis nu sunt singurele echipe care pot aspira la această poziţie. Chiar dacă nu au avut un parcurs bun până acum, multe echipe au capacitatea de a reveni în luptă. Obiectivul nostru este de a ne impune la Cluj, sper ca fetele să joace cât pot ele de bine, iar apoi, ce va urma vom vedea”, a declarat preşedintele grupării constănţene, Gheorghe Slabu.  

Urmează Madeira Andebol

După o pauză de două sezoane, CS Tomis Constanţa se întoarce pe scena handbalului continental. Dacă până acum echipa de pe litoral a jucat doar în Cupa Challenge, cea mai slabă competiţie continentală, sezonul acesta echipa de pe litoral va juca în turul trei al Cupei Cupelor, unde, sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, va întâlni formaţia Madeira Andebol SAD din Portugalia. Constănţencele nu au un obiectiv fix pentru această competiţie, acestea anunţând că vor să evolueze cât mai bine şi să avanseze cât mai mult în întrecere.

13 puncte a acumulat CS Tomis în actuala ediţie de campionat, din 16 maxim posibile.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...
Ultima oră
Pe aceeași temă