21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialCros de Ziua Mediului

Cros de Ziua Mediului

Plaja Laguna din Mangalia a găzduit sâmbătă un cros organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Mediului. Competiţia a fost organizată de Primăria din localitate. Participarea a fost una extrem de numeroasă, la start înscriindu-se peste 100 de concurenţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 66 de ani. Printre participanţi s-a numărat şi familia primarului Claudiu Tusac, Monica Tusac şi cei doi copii. Maestru de ceremonii la festivitatea de premiere, primarul din localitate a declarat: „Sportul înseamnă sănătate. Păstrarea unui mediu înconjurător curat este imperios necesară pentru păstrarea sănătăţii oamenilor. Prin intermediul acestui cros am dorit să subliniem încă o dată că suntem conştienţi de importanţa păstrării sănătăţii mediului şi, implicit, a sănătăţii oamenilor”. Învingătorii concursului au fost: Mădălina Bodoga, la fete, şi Ştefan Filip.

Cele mai citite

România este pe primul loc în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE

România și Ungaria au fost principalii exportatori de energie către Ucraina, grav afectată de bombardamentele rusești Suntem pe primul loc, în ceea ce privește cel...

Armata Română caută să angajeze luptători de comando. Ce salarii se oferă

Armata Română caută luptători de comando cu o condiție fizică impecabilă, care să mânuiască arme și să fie pregătiți pentru orice confruntare. Candidații sunt triați...

Benjamin Netanyahu promite că va răzbuna atacul Iranului: „ va plăti prețul pentru asta”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi seară că Iranul "a comis o greşeală gravă" atacând ţara sa şi că "va plăti preţul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă