A existat, într-adevăr, o revoluţie sexuală? Una din temele pe care le explorez în cartea mea, „Vaginul: O nouă biografie”, este că societăţile occidentale, „eliberate” din punct de vedere sexual, în care imaginile şi conţinutul sexual sunt disponibile peste tot, nu au fost atât de eliberatoare şi pentru femei. Multe dintre reacţiile primite ca răspunsuri la cartea mea întăresc această convingere.
Multe răspunsuri au fost pozitive: lucrarea este în topul Publishers Weekly al cărţilor ştiinţifice ale toamnei. Dar tonul unor critici – de la „mistica de a face curte la zorzoane” şi „veşti rele pentru toate posesoarele” – sugerează că până şi o cultură în care milioane de femei devorează o carte despre sado-masochism, „Fifty Shades of Grey”, încă are probleme să discute despre sexualitatea femeilor într-o lumină pozitivă, care le dă putere.
Trebuie să avem această discuţie. Peste tot în lume, foarte multe femei sunt luate în vizor din cauza sexualităţii lor: sunt mutilate genital, căsătorite timpuriu, violate, lapidate pentru „preacurvie” şi pentru alte delicte sexuale şi li se spune că dorinţa lor le transformă în nişte păcătoase care merită să fie abuzate. Natasha Walter, care lucrează cu femeile refugiate în Londra, arată că forma de persecuţie pentru care aceste femei aleg să fugă din ţara lor este cea sexuală şi că, de multe ori, în această situaţie, legea nu le validează cererea de acordare a azilului.
Societăţile noastre nu iau în serios integritatea sexuală a femeilor sau crimele săvârşite împotriva ei.
Istoria modernă a sexualităţii femeilor a fost întinată cu dezinformări, ruşine şi frustrări sexuale. Când Shere Hite a publicat „Raportul Hite: Un studiu naţional asupra sexualităţii femeilor” (Hite Report: A Nationwide Study of Female Sexuality) în 1976, aproximativ o treime dintre americance au mărturisit că nu ajung la orgasm atunci când îşi doresc. Cea mai importantă afirmaţie a lui Hite – că pentru ca o femeie să fie satisfăcută sexual nu este suficientă penetrarea – a generat un val de informaţie privind sexualitatea feminină. Deşi Raportul Hite a stârnit iniţial numeroase controverse, în cele din urmă, s-a acceptat pe scară largă că plăcerea şi starea sexuală de bine a femeilor contează şi merită o cercetare de bun-simţ.
Dar, în ultimele patru decenii, am trecut de la discuţiile informate despre femei şi corpurile lor la o cultură mitocănească a filmuleţelor cu tentă sexuală ale vedetelor şi cuplări fără inhibiţii în care dorinţele femeilor, excitarea şi satisfacerea lor, nu numai că lasă la o parte nevoile emoţionale (ale lor sau ale bărbaţilor), dar rareori au vreun rol. Chiar şi în această epocă „luminată”, mulţi cred că este dificil să admită noi dovezi ştiinţifice care arată că sexualitatea feminină nu diminuează şi nu slăbeşte femeile, ci le întăreşte în câteva moduri – oricine ar fi, de orice vârstă sau orientare sexuală, fie că sunt singure sau sunt implicate într-o relaţie.
Unii critici au fost deranjaţi de argumentul meu privind dopamina – un neurotransmiţător legat de motivaţie, concentraree şi sistemul de recompense – care este parte a ceea ce putem transforma în plăcere sexuală, care să le dea forţă femeilor. Acest raţionament se bazează pe cele mai noi studii privind rolul dopaminei în stimularea sexuală (aşa cum au arătat James Pfaus şi echipa lui de la Universitatea Concordia din Montreal), precum şi pe literatura de specialitate, precum lucrarea „The Compass of Pleasure” (Busola plăcerii) a lui David Linden.
Această cercetare arată că stările psihice pozitive sunt accentuate atunci când femeile sunt sprijinite de societatea în care trăiesc şi îşi permit să se gândească şi să anticipeze ca recompensă o experienţă sexuală. (Această dorinţă este reprimată atunci când femeile se tem că le aşteaptă lapidarea, că vor fi luate în râs, batjocorite, violate sau brutalizate).
În mod similar, un corpus bogat de date, care include şi studii efectuate de Allesandra Rellini şi Cindy Meston, leagă acum stimularea sexuală de sistemul nervos autonom (Rellini şi Meston au descoperit că violul poate afecta sistemul nervos vegetativ al femeilor chiar şi la câţiva ani după atac). Acestea şi alte studii leagă nivelul de stimulare sexuală de starea de eliberare a femeilor de „stresul rău” – distres – şi de starea lor de relaxare, dar şi de deţinerea controlului evenimentelor care le afectează în mod direct. Cu alte cuvinte, dacă vrei să ai lângă tine o femeie care să vrea să se culce cu tine tot restul vieţii tale, trebuie să fii un bun coechipier şi să o ajuţi să ţină stresul sub control. Asta nu e nimic altceva decât o validare „feministă” a experienţelor şi nevoilor multiple ale femeii.
De fapt, răspunsurile sexuale ale femeilor şi bărbaţilor diferă în moduri extrem de importante: lungimea ciclului de răspuns, rolul pe care îl joacă „stresul rău” şi complexitatea reţelei pelviene neurale (care la bărbaţi este simplă, în timp ce la femei este extrem de variată şi individualizată). Această descoperire ar trebui să le ajute pe femei să se critice mai puţin când vine vorba de natura unică a răspunsurilor lor sexuale.
Urmează o cercetare care spune totul: Asociaţia Profesioniştilor în Sănătatea Reproducerii susţine că 30% dintre femei nu ajung la orgasm când vor – o proporţie despre care nu s-a mai discutat de la Raportul Hite încoace. Mai mult, în timp ce cercetările variază, unele estimări vorbesc despre rata mare de femei care suferă de „tulburarea hipoactivă a dorinţei sexuale” – pierderea libidoului – aproximativ o treime din femeile din America.
Faptul că ştiinţa găseşte legături între experienţele sexuale ale femeilor şi emoţiile şi percepţiile lor nu ar trebui să alimenteze bătaia de joc, ci curiozitatea şi investigarea cu simţ de răspundere a faptelor. Există numeroase informaţii despre sexualitatea masculină şi creierul bărbaţilor, iar ştiinţa privind legătura dintre minte şi corp transformă practica medicală – de la folosirea meditaţiei în cardiologie la folosirea terapiei conversaţionale în tratarea cancerului. Dacă respectăm sexualitatea femeilor şi mintea femeilor, în mod cert nu ar trebui să ne temem să discutăm despre legăturile dintre cele două elemente pe care le aduce în prim-plan ştiinţa.
Mi se pare ciudat că cineva trebuie să justifice suplimentar aceste lucruri în 2012. Dar, aşa cum ar fi trebuit să ştim până acum, următoarea revoluţie sexuală – cea care va valoriza femeile ca lideri, intelectuali şi fiinţe sexuale – va mai întârzia o bună bucată de timp.
Naomi Wolf este o activistă politică şi un critic social, iar cea mai recentă carte a ei este „Vagina: A New Biography” (Vaginul: O nouă biografie).
Copyright: Project Syndicate, 2012.
www.project-syndicate.org
