In departari istorice masurate in sute sau chiar mii de ani, inainte de a se fi inventat tiparul, apoi ziarele, radioul, televiziunea si internetul, informatiile pe care isi bazau oamenii comportamentul erau aproximative, literalmente "dupa ureche". Consumatorul vestilor, inca neevoluate la stadiul de stiri, mai ales daca nu facea parte din infima minoritate educata aflata la conducerea treburilor cetatii, trebuia sa se impace cu gandul ca aproape nimic din ceea ce afla nu era cert, indubitabil, demn sa stea la baza unei decizii fundamentate.
A aparut apoi, la scara Istoriei acum o clipita, presa, careia i-au trebuit cateva secole pentru a se dezvata de o boala pe care a contractat-o rapid: tentatia, apoi sentimentul de obligatie de a imbraca informatia pura in comentariu nemarturisit. Sa strecoare in mintea cititorului parerea cuiva dezinteresat sau, mult mai des, direct sau indirect interesat. Desigur, au aparut si editorialele care reflecta "punctul de vedere al ziarului" – opinie apartinand, dupa imprejurari, redactiei sau patronului.
Intr-o anumita parte a lumii, a noastra, a urmat epoca "adevarului exclusiv", garantat de cate un partid unic si dictatorial. Un corset pe care l-am putut dezbraca doar in urma cu mai putin de doua decenii.
Am sperat atunci ca am scapat si de dictatura ziarului unic tiparit, cu minore variatiuni, sub titluri diferite. Cativa ani, intr-adevar, am avut parte, in general, de o presa (in sensul cel mai larg) cinstita, chiar daca deseori bajbaia si tatona terenul. A urmat insa proliferarea, dupa unii maligna, a canalelor de informare: progresele tehnicii ne-au indepartat de ziarele clasice, blagoslovindu-ne cu o sumedenie de tiparituri senzationaliste sau aproape pornografice, dar, mai ales, cu o sumedenie de canale TV, majoritatea de nisa si prea multe cu ambitii generaliste fara acoperire in investitiile facute, indeosebi cele in jurnalisti cu adevarat profesionisti. Penuria de culegatori, prelucratori si prezentatori de stiri calificati a dus la degradarea calitatii informatiei aflate la dispozitia cetateanului, dar si a a limbii in care ea, informatia, este diseminata.
Mai grav, o parte dintre canalele de informare au ales sa mearga, in primul rand, dar nu numai, din considerente comerciale, pe calea dezinformarii. Nu mediile deformante sau de-a dreptul mincinoase constituie insa pericolul cel mai mare. Pentru moment, ele au un antidot puternic in bunul-simt comun. Mult mai periculos s-ar putea dovedi, aproape indiferent de continutul propriu-zis al informatiei, faptul ca asupra-ne se revarsa o cacofonie raspandita de o multitudine de megafoane. Ale cui informatii sa le mai crezi, pe a cui parere sa mai pui baza?
Daca adaugam la acest cockteil degradarea entropica a unui sistem de educatie ale carui succese sunt, de fapt, rarele exceptii de la regula mediocritatii, tabloul se intuneca si mai mult, pentru ca se restrange, treptat si inexorabil, numarul celor care nu pot fi "trasi in piept". Indopate cu informatii care sunt rodul unor manipulari mai mult sau mai putin subtile, masele vor vota in necunostinta de cauza.
Intr-un fel, cercul s-a inchis: pentru cei care nu avem la dispozitie o armata nevazuta de meseriasi ai informatiei cu ordin sa spuna adevarul gol-golut celor de care depind destinele noastre, informatiile pe care le detinem si pe care ne bazam reactiile sociale si politice sunt din nou "dupa ureche". Multe informatii nu inseamna buna informare. Nici internetul nu ne va salva din aceasta situatie periculoasa, chiar daca va ajunge la dispozitia fiecaruia, pentru ca nestematele sale trebuie cautate laborios intr-un ocean de informatii nesigure si himalaye de gunoi.
