Burse în cădere, bănci care nu mai inspiră încredere – sunt câteva din similitudinile cu ceea ce s-a întâmplat în 2008 şi care lasă să se înţeleagă că criza subprimelor se repetă. În realitate, numai simptomele sunt identice, scrie săptămânalul L’Express, citat de Agerpres.
De câteva săptămâni se aud tot mai des cuvinte precum crah, criză de încredere, recesiune, creând un sentiment de déja-vu. Chiar înainte de prăbuşirea băncii Lehman Brother şi bineînţeles după aceea, bursele se aflau în dificultate, fragilizate de băncile care concretizau toate temerile. Există o mare tentaţie de a face o paralelă cu 2008. Dar privind mai de aproape, aceste două crize nu au totuşi mare lucru în comun, poate doar îngrijorarea ca aceea din acest an să nu se transforme în recesiune economică mondială.
Ca şi în 2008, temerile actuale sunt generate de certitudini zdruncinate. Cine ar fi crezut înainte de 2007 că o bancă precum Lehman Brother ar putea deveni falimentară? Astăzi, situaţia pare chiar mai gravă. Nu creditele ipotecare sunt cele care fac pieţele să se teamă de ce e mai rău, ci statele în sine, în special Grecia, sunt cele care crează un sentiment de panică. În pofida unei austerităţi violente şi a creării Fondului European de Stabilitate Financiară, pieţele consideră că statele nu au adus soluţii suficiente pentru a pune capăt crizei şi a evita insolvenţa. Chiar şi Statele Unite, unul din motoarele economiei mondiale, nu mai prezintă o datorie sigură 100%, cel puţin dacă e să luăm în considerare recenta scădere a ratingului american de către Standard & Poor’s. În faţa acestei situaţii, dobânda obligaţiunilor de stat atinge un nivel extrem de ridicat şi astfel creşte sentimentul de teamă.
În timp ce cauzele sunt diferite în raport cu 2008, simptomele crizei din această vară sunt mai mult sau mai puţin identice. Bursele sunt în cădere, iar investiţiile de refugiu, precum aurul, ating cele mai înalte niveluri istorice. În ceea ce priveşte băncile, ele încep să aplice din nou, ceea ce este periculos, politica struţului. În loc să se împrumute între ele şi să facă să circule lichidităţile necesare supravieţuirii sectorului, ele preferă să-şi pună banii la adăpost, în seifurile Băncii Centrale Europene /BCE/, unde dobânda este totuşi foarte mică. Depozitele BCE au atins marţi cel mai ridicat nivel din 2011, 167 de miliarde de euro. Exact aşa a început criza din 2008: criza de încredere a băncilor s-a continuat prin îngheţarea lichidităţilor şi restrângerea creditelor, care este motorul creşterii. Cu toate acestea, situaţia pe piaţa interbancară nu seamănă cu cea din 2008. Unul din indicii de referinţă, libor, pe trei luni, depăşeşte cu puţin 0,3%, în timp ce în oc
tombrie 2008 era de 4,8%.
Faţă de 2008, băncile sunt deci mai puţin cauza crizei actuale: dacă statele falimentează, ele vor antrena întregul sistem bancar. Pentru ieşirea din această spirală infernală, băncile nu mai trebuie salvate prin infuzarea de miliarde, ci trebuie găsite soluţii politice, aşteptate de luni de zile de pieţe. În Europa, diferenţele existente între diferitele capitale europene în ceea ce priveşte modul de salvare a zonei euro nu fac decât să alimenteze speculaţiile legate de capacitatea ţărilor de a-şi rambursa datoriile şi, bineînţeles, de voinţa politică reală de a salva ţările aflate în dificultate. În Statele Unite, imposibilitatea republicanilor şi a democraţilor de a ajunge la un consens asupra austerităţii alimentează, de asemenea, îngrijorările. Fără creştere economică şi fără austeritate, conturile publice nu se vor îmbunătăţi.
Din cauza acestei situaţii bugetare dezastruoase, puterile politice nu mai au la dispoziţie instrumentele pe care le aveau în 2008. Infuzarea de bani băncilor sau multiplicarea planurilor de relansare nu sunt compatibile cu austeritatea.
Deşi situaţia este diferită, puterile politice folosesc acelaşi refren: ‘Să nu fiţi îngrijoraţi!’. Puterile politice şi instituţiile publice încearcă prin toate mijloacele să liniştească oamenii în legătură cu situaţia macro-economică şi să-i îndemne să nu se panicheze. Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, a declarat marţi că nu există niciun risc pentru ca economia mondială să cadă din nou în recesiune.
