A venit nota de plata pentru indolenta cu care guvernul trecut si cel actual au reactionat la criza. Economia s-a prabusit in primul trimestru cu 6,4%! Toti analistii au interpretat scaderea PIB-ului ca fiind mult mai severa decat au anticipat si pun sub semnul intrebarii o revenire rapida.
Dincolo de analiza tehnica a indicatorilor economici, cauzele sunt cat se poate de evidente: reducerea drastica a productiei industriale si a consumului.
Romanii stiu ca nu se pot baza pe autoritati. Niciodata nu au facut-o. In acest moment sunt ei si criza, fata in fata, fara nici un aliat pe care sa se poata baza. Pentru a se pune cat de cat la adapost, nu au alta varianta decat sa stranga cureaua. Adica exact ce nu ar trebui sa se intample daca ne dorim o redresare in viitorul apropiat.
In alte tari, guvernele care si-au luat misiunea in serios au oferit solutii in ambele directii in care se poate interveni: stimularea consumului merge mana in mana cu reducerea cheltuielilor curente ale statului, care poate disponibiliza resursele necesare stimularii economiei. Au taiat din banii irositi in consumul bugetar neproductiv si i-au investit in proiecte mari, care pot urni industria si serviciile paralizate de criza. A facut asta Guvernul Romaniei? Ministrii spun ca da, insa majoritatea masurilor propuse au urmarit, in primul rand, o plafonare de inspiratie comunista a veniturilor angajatilor din sectorul public: nu departajat, pe criterii profesionale, ci la gra-mada. Nu va mai dam cresteri de salarii, dar va pastrati cu totii slujbele, a fost unica oferta a Guvernului. Cine are de pierdut? In primul rand, acei functionari competenti care rateaza sansa unui salariu mai bun pentru ca administratia, cu gandul la alegeri, nu indrazneste sa-i concedieze pe cei incompetenti sau care, pur si simplu, sunt in plus.
Astfel, angajatilor buni, in care ne punem speranta ca vor profesionaliza si cel mai inapoiat sector al Romaniei, cel public, li s-a pus pe tava inca un motiv sa dea bir cu fugitii inspre companiile private. Acesta este insa doar varful aisbergului. Problema de profunzime o reprezinta cheltuielile de care nu vorbeste nimeni decat la modul general si foarte vag: achizitiile publice. De la detergentii cu care se spala treptele ministerelor pana la limuzinele demnitarilor. Au institutiile statului reala nevoie de toate lucrurile pe care le cer? Nu s-ar putea descurca si fara ele? Sunt preturile la care se cumpara aceste bunuri si servicii cele corecte? Daca ne amintim ce au scos la iveala anii trecuti presa si DNA, nu putem decat sa ne luam cu mainile de cap. Desi Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a achitat pe Ion Dumitru, fostul director al Romsilva, de acuzatiile pe care i le-au adus procurorii, "managementul" practicat de demnitarul PSD pe banii nostri va ramane de neuitat.
El a cumparat de la firme "agreate" diverse produse cu adaosuri comerciale de Cartea Recordurilor: "cartuse cu glont – 1.399%; cartuse de avertizare – 4.890%; ochelari de protectie – 1.097%; masca de tamplar – 3.200%; cravate pentru padurari – 8.900% si ace de cravata la un pret cu 19.900% mai mare fata de pretul pietei". Iar exemplele pe ansamblul administratiei pot continua pe mii de pagini.
Slanina coruptiei mai adauga un zero la conturile marilor papusari, de stat si privati, dar nu hraneste economia. O saraceste. De multe ori, cu banii platiti pe un proiect s-ar mai putea demara (cel putin) inca unul similar.
In loc sa ajunga sa fie dosite in cutii de valori sau in paradisurile fiscale, aceste fonduri ar putea fi pompate in venele vlaguite ale economiei si sa dea de lucru si altor companii, sa deblocheze lantul comenzilor si al productiei, sa reduca numarul somerilor, sa genereze plusvaloarea care in final sa intoarca la buget, prin taxe si impozite, o parte din banii investiti.
Daca toate contractele de achizitii ale institutiilor publice ar fi verificate cu simt de raspundere, scuturarea capuselor ar elibera, foarte probabil, miliarde de euro. In loc sa deconteze prezervativele luptatorilor unitatii speciale Acvila, sa plateasca sute de mii de euro pentru ctitorirea unor WC-uri si sa rascumpere de la baroni digurile din Delta, cu sute de milioane de euro, administratiile centrale si locale ar putea folosi banii pentru a construi si repara infrastructura, gradinite, scoli, parcuri, stadioane, miile de proiecte sociale care ne lipsesc. Pentru ca este profund anormal ca recesiunea sa loveasca atat de puternic intr-o tara care are nevoie de atat de multe lucruri si care nu este deloc lipsita de resursele necesare realizarii lor.
Pentru noi, criza nu a inceput in 2008 si are prea putin de-a face cu economia. Criza Romaniei este o criza morala si profesionala. A inceput cu zeci de ani in urma si nu se va termina atunci cand pietele financiare internationale isi vor reveni.
