"Cand e marea joasa, poti vedea cine inoata gol pusca" – iata butada atribuita miliardarului american Warren Buffet (50 de miliarde de dolari de patrimoniu), citata intr-un articol din O Globo. Guru-ul finantelor americane ii arata cu degetul pe cei ramasi in fundul gol, tocmai fiindca el insusi iesise din apa inainte de teribilul reflux financiar. Iar acum asteapta sa cumpere pe nimica toata flote si banci deja esuate sau altele care urmeaza sa anunte ca iau apa la bord. Vazuta din Brazilia, unde ma aflu, criza financiara se face simtita mai cu seama la Sao Paulo, capitala financiara a acestei tari-continent, dar si in numeroase zone industriale. Industria metalurgica inregistreaza deja serioase anulari de comenzi si e nevoita sa incetineasca ritmul. Alte sectoare industriale privesc cu ingrijorare graficul schimburilor si valsul "realului" brazilian, deja multa vreme pompat fortat in raport cu moneda americana.
Presedintele Lula, desi foarte popular, e criticat pentru masurile inca timide de a sustine cu fonduri de stat cateva "banci mici". Nu exista banci mici sau mari, exista doar banci solvabile si insolvabile, replica opozitia. Toata comentariile sunt insa admirative cand e vorba de premierul britanic Gordon Brown, singurul care a gasit primele solutii concrete pentru a limita dezastrul mondial. Unii il compara cu Churchill, excelent in momente de criza. Toata lumea este insa de acord ca viitorul inca rezerva surprize. Criza s-a globalizat, un tsunami de panica poate izbi oricand si oriunde.
Dinspre nordul continentului, criza a traversat spre Brazilia, simultan cu criza exportata din Europa. Intr-un prim moment, a dominat aici sentimentul de revolta neputincioasa. Comentatorii si-au amintit ca Lula isi exprima de ani de zile temerea ca primejdiosul joc speculativ al ipotecilor americane ar putea atinge si tarile aflate in plin avant economic, dar inca fragile, cum e Brazilia. E ceea ce s-a si intamplat. La Madrid, in septembrie anul trecut, Lula tocmai despre aceste aspecte vorbise pe indelete cu presedintele Bush. Degeaba. Iar daca ne gandim ca Brazilia s-a batut curajoasa de fiecare data si pentru a obtine reguli mai echitabile in procesul comertului international, unde produsele sale agricole au fost si sunt handicapate de subventiile interne acordate agriculturii in statele bogate, putem intelege furia neputincioasa a brazilienilor.
Poate ca aceasta criza scoate in evidenta faptul ca lumea actuala, cat ne-ar parea ea de familiara si de accesibila prin noile tehnologii, inca mai pastreaza teribile aspecte necunoscute, scrie antropologul Roberto Da Matta. Toata lumea credea ca sfarsitul lumii se va produce printr-o coliziune astrala si ca, oricum, el va porni din Brazilia; iata ca el se anunta din Statele Unite, cea mai exemplara si mai dinamica economie a planetei. Extrem de pesimist antropologul brazilian, atent la latura imprevizibila si inconstienta din "stiintele" economice! Tot el remarca faptul ca se prabuseste acum si mitul progresului, mit in care Statele Unite si-au asumat dintotdeauna rolul de pionier mondial. Doar ca nu exista institutie internationala care sa "sanctioneze" Statele Unite, observa acelasi (aplaudat de numerosii antiamericanisti).
Daca Brazilia ar fi fost la originea acestei degringolade, ea ar fi fost obligata sa plateasca scump imprudentele, sa despagubeasca comunitatea internationala. Alti editorialisti vorbesc despre o adevarata "razbunare" a sectoarelor productive, ani de zile marginalizate de economia speculativa. Poate ca aceasta criza vine la timp, sa puna la punct pretentiile economiei ce exista doar pe hartie, economia fictiva, simbolica, spun altii. Multi privesc cu atentie spre Europa, de unde in trecut veneau ideile, si observa dubitativ abundenta cu noi editii de scrieri marxiste iesite in librariile batranului continent. Sa fie o "razbunare" postuma a lui Marx? Se intreaba un editoriaslit de la cotidianul bahian "A tarde", care isi aminteste si de predictivitatea economistului sovietic Kondratiev (in capitalism, crizele economice se repeta tot la 35 de ani).
Altfel, pe plajele insorite de la Rio de Janeiro sau de la Salvador de Bahia nu s-ar zice ca se face simtita vreo criza. Turistii vin in continuare, hotelurile si pousadele sunt pline, mancarea e foarte ieftina pentru punga nord-americanului sau pentru cea a europeanului. Muzica rasuna pana tarziu noaptea, cachasa are acelasi gust inimitabil in combinatie cu gheata si cu lamaia verde, fetele isi plimba insolenta tineretii ca pe o sfidare aruncata tuturor necazurilor, in timp ce "sfarcurile sanilor le zvacnesc spre sfarcurile luminoase ale nenumaratelor stele", cum spunea marele poet Carlos Drummond de Andrade.
