19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCriză Ucraina. Viktor Ianukovici: Anexarea Crimeei este o tragedie

Criză Ucraina. Viktor Ianukovici: Anexarea Crimeei este o tragedie

Viktor Ianukovici, preşedintele demis al Ucrainei, refugiat în Rusia, consideră drept o "tragedie" anexarea regiunii Crimeea şi susţine că nu a ordonat deschiderea focului spre protestatarii prooccidentali, informează Mediafax.

"Situaţia din Crimeea este o tragedie, o mare tragedie", a declarat Ianukovici într-un interviu acordat Associated Press şi postului rus NTV.

Ianukovici a promis că va încerca să îl convingă pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, să returneze regiunea Crimeea Ucrainei.

"Trebuie să stabilim o astfel de sarcină şi să căutăm modalităţi de returnare a Crimeei în orice condiţii, eventual având cel mai mare nivel de independenţă posibil, dar să fie parte a Ucrainei", a spus Ianukovici, afirmând că, dacă ar fi rămas preşedinte, ar fi încercat să evite organizarea referendumului proindependenţă din Crimeea, pe care l-a catalogat drept "o formă de protest" faţă de noua Administraţie proeuropeană instalată la Kiev.

Peste 100 de oameni au fost omorâţi în ianuarie şi februarie, în cursul protestelor proeuropene de la Kiev. Ianukovici a dat asigurări că nu este implicat în reprimarea protestelor, atribuind incidentele opoziţiei. "Eu, personal, nu am dat niciun ordin pentru deschiderea focului", a insistat Ianukovici.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă