25.7 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecialCRIZA SIRIA. Rusia a transmis SUA planul privind arsenalul chimic sirian

CRIZA SIRIA. Rusia a transmis SUA planul privind arsenalul chimic sirian

Rusia a transmis Statelor Unite planul de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, iar dosarul va fi discutat la Geneva de şefii diplomaţiilor celor două ţări, afirmă surse oficiale citate de presa rusă, relatează AFP, conform Mediafax.

Citeşte şi CRIZA SIRIA: Regimul Assad, disensiuni cu Rusia pentru distrugerea arsenalului chimic

„Am transmis americanilor planul de plasare sub control internaţional a armamentului chimic din Siria. Vom discuta acest dosar la Geneva”, a declarat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe.

 

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul american de Stat, John Kerry, se vor întâlni la Geneva joi după-amiază.

O sursă rusă la Geneva a anunţat că această întâlnire ar putea să dureze mai multe zile, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass.

„Întâlnirea urmează să înceapă joi şi să se încheie vineri, dar ea ar putea fi prelungită până sâmbătă”, a anunţat această sursă.

Citeşte şi CRIZA SIRIA. ONU denunţă într-un raport CRIME împotriva umanităţii şi crime de război comise în Siria

Rusia a anunţat că a propus Siriei să-şi plaseze arsenalul chimic sub control internaţional şi să-l distrugă, o propunere pe care Damascul a acceptat-o marţi.

Lavrov are „idei interesante privind mijloacele prin care am putea ajunge la aceasta”, a afirmat miercuri John Kerry, în cadrul unui forum, adăugând că „dacă noi, într-adevăr, putem securiza toate armele chimice din Siria prin această soluţie, acesta va fi mijlocul preferabil”.

Cele mai citite

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...
Ultima oră
Pe aceeași temă