De la începutul crizei, Comisia Europeană a întreprins, în cadrul Eurobarometrului, o serie de anchete „flash” (cu o metodologie care permite culegerea rapidă a datelor şi o prelucrare mai rapidă a acestora, comparativ cu ritmul tradiţional) menite să monitorizeze impactul social al crizei. Recent au fost publicate rezultatele celui de-al patrulea val, ale cărui interviuri au fost realizate între 18 şi 22 mai. Pentru noi, perioada are o semnificaţie deosebită, pentru că surprinde starea de spirit dominantă după anunţarea de către preşedintele Băsescu, pe 6 mai, a deja celebrelor „măsuri de austeritate”.
La nivelul Europei, starea de spirit generală este, cum era de aşteptat, pesimistă, dar fără evoluţii semnificative faţă de precedentele valuri ale cercetării (primul, în iulie 2009). Majoritatea cetăţenilor UE consideră că sărăcia este răspândită în ţara lor (31% din respondenţi apreciază că 30% din populaţie trăiesc în sărăcie, iar 30% estimează proporţia respectivă la 20%). În privinţa aşteptărilor, gradul de pesimism a crescut: dacă în martie proporţia celor care se aşteptau ca în următorul an situaţia financiară a gospodăriei lor să se înrăutăţească era de 23%, acum a crescut la 28%.
Dacă la nivelul opiniei publice europene putem vorbi despre un pesimism moderat, odată ajunşi la cifrele înscrise în dreptul României constatăm că percepţia publică devine de-a dreptul apocaliptică. Dacă, aşa cum am arătat, 30% din europeni apreciază că cel puţin unul din trei concetăţeni este sărac, în România proporţia respectivă este 69%. Ne urmează Bulgaria (62%), Ungaria (59%) şi Grecia (50%). Am văzut multe rapoarte ale Eurobarometrului, dar nu-mi amintesc să fi întâlnit până acum diferenţe atât de mari între valorile maxime şi cele minime ale unui indicator (proporţiile de la polul opus fiind 3% în Danemarca şi 8% în Suedia şi Luxemburg). Asta înseamnă că, cel puţin la nivelul percepţiei publice, teza conform căreia criza afectează întreaga Europă este falsă.
Ne situăm tot la extrema scalei din punctul de vedere al frecvenţei celor care declară că în ultimele 12 luni li s-a întâmplat să nu-şi poată plăti facturile curente ale locuinţei sau să nu-şi poată cumpăra mâncare sau alte lucruri necesare traiului zilnic: 46%. Pe aceeaşi poziţie extremă ne situăm în privinţa aşteptărilor faţă de viitor: 73% din români se aşteaptă ca în următoarele 12 luni situaţia financiară a gospodăriei lor să se înrăutăţească – media europeană fiind de 28%. La acest indicator România a înregistrat o modificare dramatică a percepţiei, căci în martie cei care se aşteptau să o ducă mai rău reprezentau doar 37% (din nou, o modificare a unui indicator nemaiîntâlnită în doar două luni). Asta înseamnă că, în timp ce majoritatea europenilor consideră că partea grea a crizei a fost depăşită, în câteva ţări (alături de noi se situează Grecia, cu 69%) se aşteaptă ca ce e mai rău să urmeze de acum încolo.
Ca o curiozitate, notăm şi aşteptările compatrioţilor noştri în ce priveşte sistemul de pensii. Avem printre cele mai înalte proporţii de respondenţi care cred că vor primi pensii mai mici decât s-ar aştepta (39%; ne depăşesc grecii – 51% şi germanii – 42%). În condiţiile astea şi fiind ţara cu cei mai tineri pensionari, înregistrăm (alături de ciprioţi) cel mai mic procentaj de oameni care cred că va trebui să se pensioneze mai devreme decât plănuiseră (11%).
Concluzionând, starea de spirit a românilor este dezastruoasă: sunt cei mai nemulţumiţi de ce li se întâmplă şi nici nu întrevăd o posibilă ameliorare a situaţiei. Cum am mai scris şi cu alte ocazii, criza nu e doar o întâmplare economică. E şi o problemă de mentalitate. Ca să accepţi privaţiunile unei necesare politici de austeritate, ai nevoie de speranţă şi de încredere în cei care te conduc. Actualii conducători au făcut tot ce au putut pentru a distruge moralul publicului: în repetate rânduri au făcut promisiuni pe care ştiau că nu le vor respecta, au minţit când au spus că nu sunt probleme cu plata salariilor şi a pensiilor, când au afirmat că recesiunea e pe sfârşite, că indicatorii ceruţi de FMI sunt îndepliniţi şi în prea multe alte ocazii. Este principalul motiv pentru care eu nu cred că, deşi soluţiile pe care le promovează ar fi tehnic corecte, aceşti conducători ne pot scoate din criză.
