– Pe fondul crizei economice apar noi servicii pe piata organizatorilor de evenimente, in timp ce clientii renunta la alte produse pentru a reduce bugetul.
– Daca anul trecut, crestea cererea la sculpturi in gheata sau prezenta unor lebede vi la eveniment, pentru ca ar aduce noroc, mirii inceputului de an
au optat pentru cele mai ieftine flori.
Sa pui pe picioare o afacere care are ca sfera de activitate organizarea de petreceri este o provocare care poate aduce mari satisfactii, spun cei care sunt deja prezenti pe aceasta piata. Majoritatea celor care au o astfel de afacere au imprumutat modelul uneia similare din strainatate, iar pe fondul schimbarii mentalitatii si adoptarii stilului unei vieti occidentale, romanii apeleaza tot mai des la serviciile firmelor din bransa.
Adriana Baciu, proprietara unei firme de profil, spune ca "nu se simte criza financiara, daca vorbim din punct de vedere al numarului evenimentelor. Chiar putem vorbi de o crestere. Din punct de vedere al incasarilor, stam foarte prost, deoarece clientii lasa avansuri foarte foarte mici la incheierea contractelor. De altfel, cauta serviciile cele mai ieftine si nu mai tin cont neaparat de calitate, comparativ cu perioada dinaintea crizei".
Clientii si pretentiile sunt diferite, la fel ca si bugetul alocat unui asemenea moment. "Vara trecuta, am organizat o nunta foarte ciudata. Desi afara erau 30 grade, am facut sculpturi in gheata si zapada artificiala. Costurile au fost foarte mari iar operele de arta nu au rezistat mai mult de cateva ore. Mirii au confirmat ca acest lucru le-a ridicat mult cinstea. Au costat 18.000 de lei. Un alt client ne-a solicitat o piscina cu petale de flori si lebede. Pentru doua ore, costurile s-au ridicat la 2.500 de lei", a spus Baciu.
Tot mai ieftin
Acum, pe timp de criza, lumea cere tot mai putin si mai ieftin.
Organizatorii de evenimente spun ca anul acesta clientii au preferat cele mai ieftine flori, iar multe alte sarcini din organizare le preiau ei, tocmai pentru a reduce costurile. Astfel, o noua bransa de servicii va avea de suferit anul acesta. Unele firme au gasit ca solutie achitarea in rate a costurilor. Reprezentantii firmelor de profil spun ca folosesc acest sistem de plata dupa ce primele efecte ale crizei economice internationale s-au facut simtite si la noi in tara, iar tinerele cupluri se aflau in imposibilitatea de a-si organiza nunta asa cum doreau. Pentru a plati in rate costurile legate de organizarea nuntii, trebuie incheiat un contract intre firma organizatoare de evenimente si miri. Asta dupa ce au stabilit in prealabil si bugetul alocat. Cu toate astea, firmele spera ca bugetele mirilor sa nu se reduca anul acesta si, din aceasta cauza, nu au crescut preturile fata de anul trecut, in conditiile in care moneda nationala s-a depreciat. Prefera un profit mai mic, dar sigur. Pentru a atrage clienti, firmele organizatoare acorda o atentie sporita detaliilor. Decoruri speciale construite din materiale scumpe, flori din belsug si culori indraznete sunt tendintele prevestite de specialisti in noul an. Daca unele produse nu mai sunt atat de cautate, apar altele noi. Unele firme au inceput sa ofere practic, mici lectii de viata. Astfel contra cost, au posibilitatea de a invata cum sa se comporte la nunta. Lectiile pentru mirese costa 20 de euro/ora. Acestea cuprind lectii de bune maniere, dictie, dans si mici trucuri de stapanirea emotiilor. Organizatorii considera ca miresele in preajma nuntii sunt foarte agitate, intra intr-un stres continuu si trebuie sa se debaraseze de aceste lucruri daca doresc o nunta fara probleme.
COSTURI
Husa si esarfa pentru scaune costa patru lei / bucata, ghirlanda de flori pe fier forjat 120 lei, artificiile folosite la intrarea in restaurant sau la dansul mirilor costa 60 lei, iar lumanarile pentru cununia religioasa nu depasesc 30 lei. Pachetul foto-video costa 350 euro, iar pretul pentru muzica (Dj si sonorizare) porneste de la 50 euro, in functie de cerintele muzicale si durata prestarii serviciului.