Raman la ideea ca deocamdata, atata cat este, criza noastra nu este in primul rand economica, ci una politica. Semnele sunt indubitabile in acest sens si ele nu dateaza de ieri, de la ultimele alegeri. Un prim semn, alarmant, desi ascuns cu vigilenta de cei care ar fi trebuit sa il ia in seama, este masiva neprezentare la vot a cetatenilor. Oricat de legal ar fi alesi politicienii care alcatuiesc Parlamentul, Guvernul si sistemul vizibil de protagonisti ai scenei decizionale romanesti, toata aceasta lume de agitati si importanti este emanatia – vorba lui Ion Iliescu – unei minoritati. Ceilalti s-au retras in loje, in stal, pe la balcon, si asteapta. Iar aceasta asteptare infrigurata nu trebuie interpretata ca vot orb de incredere si suport popular, ci tocmai in opusul acestora: neincredere si vigilenta acuta, dezamagire si frustrare cu pumnii stransi.
Adio deci, deocamdata, iluziei democratiei participative si sa traiti, boieri dumneavoastra, bine ati venit pe arena unei normalitati de unde incet-incet anonimii care ii flancau pe purtatorii de cuvant ai Revolutiei romane in transmisiile in direct de acum doua decenii s-au retras tot mai tare in penumbra tacuta a dezamagirii. De ce? Motivul este simplu: tranzitia postcomunista s-a incheiat cu accesul Romaniei in NATO, UE si in taberele militare din Irak si Afganistan, dar nu si printr-o democratie sprijinita de cetateni. si cum asta nu i-a prea incomodat pe politicienii dornici de imparteala pe prazi, uite-i,
intr-un miez sau final de ciclu – depinde cum socotesti –, ramasi singuri sub reflectoare si exhibandu-si fizionomiile-svaiter care fac ca morala proprie sa li se fi refugiat integral numai in discurs.
Criza este politica si pentru ca un mare proiect, cel care – din sec. al XIX-lea incoace – i-a reunit cel mai bine pe romani in jurul steagului lor, s-a cam ofilit. Nu delegarea anumitor atribute ale statului catre macrostructura organizatorica numita Europa Unita ne-a lasat fara independenta, acum o vedem mai bine ca oricand. La drept vorbind, visul de neatarnare atribuit voievozilor – dar fiind o constanta mai stabila odinioara in viata boierilor – nu se impiedica de parteneriatele din interiorul UE. Pana sa ajunga comunitatea de state careia ii apartinem la o pozitionare concertata, la unison, a actorilor sai statali va mai curge destula apa pe Dambovita. In linii mari, ne facem in continuare propria politica externa (de unde si atatea gafe grosolane, de ageamii, din ultimii nouasprezece ani, care arata in ce hal diplomatia noastra este un mediu de casta, inchis, dar cvasiparazitar, fiindca poate face orice, numai ceea ce pretinde ca ar face nu-i iese in ruptul capului).
Adevaratul "bye-bye" de la pretentiile de independenta statala l-au vadit insa, in aceste zile, circumstante infinit mai modeste si mai triviale, fara legatura cu dorobantii morti pe la Plevna si luptele eroice, numai in camasa, din 1917. Ele s-ar putea numi, de aici incolo, criza robinetului de gaz, care a vadit in mod radical si fara drept de apel ca marea retorica relativa la independenta romaneasca este un zero barat: depindem de rusi mai mult decat de petrolul arabesc – pe al nostru, in linii mari, l-a consumat Hitler –, si nu in mod metaforic, ci cu o concretete dureroasa. Astazi Stalin nu ar mai avea de ce solicita retragerea armatei si administratiei romanesti din Basarabia. I-ar fi suficient sa traga cu ochiul in directia tovarasului de la maneta de inchidere a conductei. Iar cu electricitatea nu e prea mare diferenta, ma tem. Acum inteleg parca mai bine vorbulita leninista despre "comunism – care – inseamna electricitate". Fiindca, in fapt, inseamna electricitate de la rusi.
Criza este politica si pentru ca, revenind iar la planul intern, politicienii pedepsesc astazi populatia absenteista. Nu au curajul sa se ia de marii consumatori de buget – ofiterimea de toate culorile, din toate serviciile, batranii spioni din interior, care traiesc pe pensii de nababi nu fiindca ar fi contracarat KGB-ul sau CIA-ul pentru Romania, ci deoarece au inscris triumfal in rapoarte stirea ca nana Veta din Rascraceni denigra virtutile stiintifice ale tovarasei Leana Ceausescu sau ca inginerul Costica are un var evadat in lumea larga din paradisul rosu-verde al scornicesteanului. si atunci, trec la pedepse pe seama amarastenilor. Nu ati votat, denuntand jenantul mecanism care ne face tari desi suntem nevolnici? Lasa ca nu va mai dam papica de pana acum! Spaima, infometarea, pierderea sigurantei zilei de maine sunt metode brevetate, care au dat mereu roade in istoria noastra, aducandu-ne unde suntem.
Clasa politica vrea sa faca uitat un adevar simplu: ea este pusa, in democratie, sa reprezinte populatia si sa produca binele public, nu sa creeze o realitate paralela, pornind de la hartii si abstractiuni sau impartind resursele materiale si simbolice precum distribuia Sfanta Tereza hrana copiilor din India. Nu poti trata societatea ca pe un lazaret si nici totalitatea cetatenilor ca pe o ceata disperata de pomanagii decat daca, Doamne fereste, ai o problema cu capul sau vrei deliberat sa ii dai la export in tari mai primitoare (Italia si Spania, dupa unii, iar dupa altii… desertul Egiptului).
