Criza de pe Wall Street, punerea pe liber a armatelor de yuppies din finanta americana, caderile spectaculoase ale marilor firme bancare de peste Ocean aprind imaginatia expertilor romani in domeniu, nascand previziuni sumbre. Evenimentul este, desigur, de proportii, iar reactia – justificata. si totusi, n-ar fi rau sa se incerce un raspuns adaptat conditiilor locale la intrebarea: Ce ne paste, domnule, din pricina crizei marii finante occidentale?
Pentru a putea raspunde mai adecvat, merita sa se observe ca Romania ramane, in contextul economiilor-lumi consacrate, adica in ambianta marilor circuite economice, oarecum marginala, datorita unor multiple caracteristici ale ei. Nu le voi enumera aici pe toate, caci nu ar fi destul loc. Voi trece totusi in revista cateva, la indemana oricarui observator de pe strada.
Intai, prin traditie, Romania apartine marginii marilor trasee ale schimbului si circulatiei de valori, iar recenta ei intrare in NATO si UE nu a apucat inca sa schimbe aceasta situatie, dupa cum nici fosta apartenenta la CAER, in calitatea ei de satelit al URSS, nu o facea protagonista unor dinamici centrale, deplin sincronizate cu Moscova.
Pe de alta parte, exista o trasatura sociala in viata romaneasca de ieri si de azi, care iarasi marcheaza un decalaj semnificativ in raport cu Occidentul, dar care, in conditii de criza, poate functiona ca un avantaj. Este vorba despre prapastia sociala intre minoritatea avuta, in frunte cu oligarhii, si majoritatea modesta, trecand sub pragul vietii decente, inspre saracie. Datorita acestui fapt, mai putin vizibil astazi, cand zone intregi ale tarii sunt prinse in febrilitatea unor proiecte de anvergura europeana – autostrada, mari investitori occidentali care isi deschid sucursale pe intinsul patriei noastre – si cand, pe de alta parte, segmentul cel mai dinamic si mai adaptabil al populatiei active a intins-o englezeste in largul lumii, sa faca bani sau sa se stabileasca acolo, principala mutatie pe care ar marca-o caderea bancilor romanesti ar fi reducerea simtitoare a puterii unor mahari nationali cu ifose. Saracii ar ramane tot saraci – chiar devenind inca si mai saraci, deosebirea ar fi doar de grad –, insa reasezarile s-ar vedea mai cu seama la varf, unde ar pleca unii si ar veni altii. Cu ce il supara pe amaratul din boscheti ca marele bancher X s-a sinucis impreuna cu iubita, iar banca lui si-a inchis portile, facand loc altui tip tras la trei ace care deschide acolo o alta banca? Cu absolut nimic, ce-a avut si ce-a pierdut?!…
S-ar putea obiecta ca in ultima vreme bancile romanesti le-au zambit cetatenilor, oferindu-le servicii ample, imprumuturi labartate pana la limita incredibilului, dandu-le frigidere, masini, bani de buzunar numai pe baza prezentarii buletinului etc. Sloganurile le stim de la televizor si nu le mai repet aici. De fapt insa vorbim despre bancile care isi spoliaza clientii, mutandu-le dupa propriile capricii procentul dobanzii tot mai sus, cum le vine la socoteala. Iar frigiderele si masinile sunt platite dublu, nu e vorba. Asa incat ramane de constatat situatia ca s-ar putea ca, daca scenariile pesimiste ajung sa se implineasca, romanii sa asiste la prabusiri bancare acasa de felul celor cu care deja s-au obisnuit la caderea Bancorexului, a fondurilor mutuale, a Bancii Internationale a Religiilor s.a.m.d.
Cad bancile pe Wall Street si, printr-un efect de domino, s-ar putea ca marile economii vest-europene sa se resimta din plin, ceea ce iteste, dintr-o data, in fata romanilor din afara tarii, pericolul de a-si pierde slujbele si ar trebui sa se intoarca de prin Spanii, Italii si Germanii acasa. Nu vor mai veni atunci banutii de Paste si de Craciun, somajul de acasa va deveni vizibil mai aproape de cota lui reala, iar incapacitatea guvernelor de dupa 1989 de a relansa economia producatoare de valori – si nu cea de schimb si de tranzit – va deveni vizibila pe de-a-ntregul. Chiar sa fie asa, am banuiala ca jumatatea tacuta, retrasa la tara, a populatiei, va simti seismul cu amortizor, avand in vedere putinul ajutor si modestele beneficii pe care agricultura noastra le are de pe urma programelor europene si a celor guvernamentale. In mica lui gospodarie autarhica, taranul nostru semiorasenizat isi va culege pe mai departe precara recolta de subzistenta, avand nostalgia hambarelor si patulelor pline, dar nepatind-o ca in vremea marii secete din 1947.
Ce ar putea fi criza economica actuala in Romania arhaica ce inconjoara metropola de pe Dambovita? Spectacolul confruntarii dintre palcurile de oaste ale partidelor boieresti inamice, din vremea lui Matei Basarab, pe care cronica noteaza ca oamenii l-au privit de dupa gardurile caselor lor; in editie noua, fireste. Ar fi, in orice caz, un bun moment pentru scuturarea clicii noilor imbogatiti din functiile si pozitiile pe care momentan le ocupa, lasand locul altora, poate nu mai buni, dar macar mai putin cunoscuti, de mutrele sinistre ale carora n-am avut cand ne satura inca. si, poate, si prilejul repunerii sistemului bancar injust si trufas al bancilor noastre pe baze noi, mai apropiate de cetatean.
