19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCriza din Siria: SUA nu se angajează să aştepte raportul ONU

Criza din Siria: SUA nu se angajează să aştepte raportul ONU

Secretarul de Stat american John Kerry i-a informat sâmbată, la Vilnius, pe omologii săi europeni că Statele Unite nu s-au angajat să aştepte raportul ONU cu privire la utilizarea armelor chimice în Siria inaintea unor eventuale atacuri militare impotriva Damascului, a declarat un oficial american, citat de AFP.
În cursul unei reuniuni cu cei 28 de ministri ai Afacerilor Externe din ţările UE, Kerry „a indicat că va transmite echipei (Consiliului) de securitate naţională recomandările unora dintre statele membre UE de a aştepta rezultatele inspecţiei ONU”, a explicat pentru AFP acest oficial al Departamentului de Stat.

Însă, şeful diplomaţiei americane „a spus de asemenea în mod clar că Statele Unite nu au decis să aştepte” acest raport pentru a acţiona eventual, a precizat acest diplomat prezent in sala de negocieri din capitala Lituaniei.

John Kerry a încercat sâmbată să convingă Uniunea Europeana să sprijine ideea unei acţiuni militare împotriva Siriei, la o zi dupa încheierea unui summit G20 in care preşedintele Barack Obama n-a reusit sa obtina o larga sustinere pentru acest plan.

Marea majoritate a celor 28 de ţări UE, cu excepţia Franţei şi a Danemarcei, sunt foarte reticente sau chiar se opun unei acţiuni militare.

Comunitatea internaţională aşteaptă ca ONU să faca public, la o data inca nestabilită, raportul experţilor săi care au inspectat zonele de la periferia Damascului, unde a avut loc un atac cu arme chimice la 21 august.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă