Cristian Badilita, unul dintre coordonatorii impresionantului proiect al traducerii „Septuagintei” in limba romana (recent a fost lansat la Colegiul Noua Europa volumul 3), are vocatia stranie de a-si taia succesiv toate crengile de sub picioare. Dupa ce Horia-Roman Patapievici i-a acordat spatii generoase in publicatia „Idei in dialog”, Cristian Badilita il jigneste pur si simplu, anchetandu-i identitatea si profesionalismul publicistic doar pentru ca „a indraznit” sa publice in revista pe care o conduce puncte de vedere defavorabile traducerii „Septuagintei”. La fel de jignitor este textul „N. Manolescu, teolog”, publicat recent in „Adevarul literar si artistic: (ALA nr. 778), starnit de un editorial de bun-simt al criticului, aparut in „Romania literara” (nr. 27), revista unde Cristian Badilita a fost publicat cu pagini de poeme (si nu numai), fiind rasplatit pentru monumentalul proiect al traducerii „Septuagintei” cu prestigiosul premiu anual al publicatiei.
Textul publicat de Cristian Badilita impotriva prestigiosului critic literar intrece masura prin lipsa minimului respect, cel putin uman, care i se cuvine unei persoane cu statutul si prestigiul de care se bucura Nicolae Manolescu in cultura romana. Directorul „Romaniei literare” sustine de ceva timp o rubrica de sport intr-un cotidian prestigios. Nici un gazetar sportiv (Ovidiu Ioanitoaia, de exemplu, sau Grigore Cartianu) n-a gasit de cuviinta sa-i conteste criticului literar Nicolae Manolescu competenta in domeniu si dreptul de a scrie pe teme sportive. Dimpotriva, cred ca orice cronicar sportiv din Romania se poate simti onorat ca o personalitate culturala de talia lui Nicolae Manolescu „joaca mingea” pe acelasi gazon colegial. In schimb, foarte usor inflamabilul Cristian Badilita se simte investit (de cine?) cu functia de gardian al domeniului teological si doar pentru ca Nicolae Manolescu a indraznit sa scrie dezinhibat, ca un intelectual al mileniului III, o tableta de mare bun simt despre odioasa crima de la Tanacu si contextul general care a favorizat-o, impulsivul teolog fulmineaza din craterul textului sau, ca un ravasitor vulcan noroios, o marna lingvistica foarte greu asociabila cu persoana profund atinsa de civilitate a criticului literar: „Fragedul teolog” Nicolae Manolescu „se da in stamba, mitraliindu-ne cu stupiditati afectate fara a cunoaste, de fapt, domeniul despre care scrie”, „betia de amalgamuri (sic!) si inexactitati ating cote maxime”, „ar merita inclus intr-o antologie a delirului comic romanesc, preluat de facultatile de teologie din tara si propus ca subiect-pretext la un examen de admitere la seminar”, „lipsa de respect si aroganta”, „scenariu subiectiv, doldora de prejudecati ideologice”, „dl Manolescu nu e stalinist, fireste, e doar pueril”, „crasa ignoranta in materie de teologie”, „habar nu are ce spune”, „o minte necultivata teologic sau ideologizata pur si simplu” etc., etc.
Daca s-ar face un test public si ar fi puse aceste eruptii puberale in fata unui lot de cititori, fara sa li se spuna cine e persoana vizata, nu cred ca s-ar gasi un om cu mintea intreaga sa le asocieze cu numele lui Nicoale Manolescu. Iar daca un intelectual de talia lui Cristian Badilita nu si-a putut stapani impulsul ignicol de a reactiona atat de disproportionat la un mic articol al lui Nicolae Manolescu, tratandu-l intr-un asemenea registru piroman, nu ne putem imagina, fireste, cum ar putea scrie tanarul patrolog despre repetatele deliruri misticoide ale lui Gigi Becali, cu un imens potential de nocivitate publica, transmise pe principalele posturi de televiziune, sau despre neobarbaria unor pretinsi profesori de la nenumaratele facultati de teologie care au napadit Romania, pe care nimeni nu se osteneste sa le controleze la rigoare.
Acestui stil vulgar de rapper exhibitionist iesit de dupa coltul unui cartier rau famat, Nicolae Manolescu ii raspunde cu delicatete si echilibru in tableta „Despre obscurantism”, publicata in „Romania literara” nr. 31. Ramane insa mirarea trista ca o minte de stralucit biblist ca a lui Cristian Badilita, exersata indelung pe sacrele sintagme veterotestamentare, poate cobori atat de jos, subminand probabilitatea ca posesorul ei sa mai fie invitat si a doua oara la festinurile imbelsugate unde fusese primit din prima clipa ca un invingator.
