Creta e o insulă mare, atât de mare încât ai senzaţia că este o ţară. Majoritatea turiştilor zboară până acolo, sunt preluaţi de autocare şi duşi la hotel unde-şi petrec întreg sejurul fără a explora prea mult împrejurimile. Ziua pe plajă, seara la o tavernă locală sau la restaurantul hotelului… zilele trec repede şi lumea se întoarce mulţumită şi bronzată. Însă puţini dintre noi se întreabă ce o fi dincolo de zidurile (chiar şi imaginare) ale hotelului. Locuri minunate, vă spun eu.
Majoritatea staţiunilor cretane se află în partea de nord a insulei în jurul celor trei mari oraşe: Chania, Heraklion şi Agios Nikolaos. Frumoase fără doar şi poate şi păstrătoare de vestigii ale unor civilizaţii de la cea minoană la forturi veneţiene, oraşele acestea sunt singurele şi cele mai cunoscute de turistul de rând şi pot fi un reper cât de cât onest al insulei ca impresie generală.
Însă, dacă stai să-i întrebi pe localnici, aceştia spun că adevărata Cretă se află într-un colţ al insulei, puţin sau deloc vizitat de marea masă a turiştilor: partea de sud-est. În sud-est se ajunge relativ uşor: zbor până la Heraklion, închiriat o maşinuţă de la aeroport (circa 20 de euro/zi), urmat drumul spre Agios Nikolaos, ocolit Agios Nikolaos în direcţia Ierapetra, traversat insula prin cel mai îngust loc nord-sud şi ajuns la destinaţie.
Capitala zonei este cel mai sudic oraş al Europei: Ierapetra. Alb, ars de soare, cu un centru labirintic şi cu terase ce privesc leneşe înspre Marea Libiei, Ierapetra mai are un motiv de mândrie. Este cel mai bogat oraş al insulei. Şi asta din două motive: în primul rând aici se cultivă tone de legume ce se exportă în toată Europa (şi în România), în al doilea rând din livezile nesfârşite de măslini de aici se face cel mai bun şi mai pur ulei de măsline.
La aşa renume te-ai aştepta ca zona să fie împânzită numai de resorturi ultra-luxoase de patru şi cinci stele. Greşeală. Chiar nu găsiţi nimic de acest gen aici sau în împrejurimi. În schimb găsiţi plaje pustii, ruine de palate minoane, sate pitoreşti pierdute în munte, păstori cu capre sau oi, sate de pescari accesibile doar cu barca, taverne tradiţionale unde roşiile din salate vin din grădina casei, iar brânza de la munte şi multe, multe apartamente de vacanţă de închiriat sau hoteluri mici şi cochete direct pe malul mării. E o atmosferă sedată, colorată doar de vârfurile gri ale munţilor ce ajung până la 2000 de metri şi de albastrul mării ce se întinde mii de mile până în Egipt sau Libia.
Apropo, la o tavernă, la un pahar de ouzo cu localnicii afli, fără să vrei, că o excursie cu barca până în Egipt de la Ierapetra dureaza 27 de ore… şi nu este tocmai legală. Oricum, localnicii sunt pe cât de bogaţi pe atât de modeşti şi de ospitalieri. Nu le place să-şi arate averile însă dacă te aşezi la ei la masă nu te ridici decât atunci când nu mai poţi să bei şi să mănânci… iar preţurile sunt doar o fracţiune din ce plătiţi pentru mai puţin în nord.
Zona nu este recomandată celor ce-şi doresc cluburi şi discoteci, deşi petreceri se fac tot timpul, iar băutura curge din belşug, distracţia are gust de relaxare şi nu de adrenalină aici. De la Ierapetra drumul şerpuieşte nu foarte lin, înspre est spre capătul insulei, iar atracţiile sunt de-o parte şi de alta. Vile albe pe malul mării sau cocoţate pe creste, taverne situate direct pe plajă, grădini frumos îngrijite, plaje sălbatice şi pustii… drumeaguri secrete ce se caţără pe dealuri şi duc în sate unde bătrânele bucătărese îşi aşteaptă oaspeţii cu friptură de capră şi nelipsiţii cartofi prăjiţi. Natura e cea mai frumoasă aici din martie până în iunie când totul este verde şi în floare. Vara este cald însă nu lipsesc locurile umbroase, iar toamna este o adevărată încântare: festivalurile se ţin lanţ, se culeg strugurii şi măslinele, iar portocalele şi lămâile sunt aproape coapte.
Se spune că aceasta este ultima felie de Cretă autentică. Însă acesta nu mai este un secret. Secretul e să profitaţi să vedeţi aceste locuri înainte de a fi invadate de resorturi de beton şi de autocare pline. Locul meu favorit? Koutsuras şi hotelul de pe malul mării. Suvenirul cel mai de pret? Uleiul de măsline cu aciditate 0,2. Amintirea cea mai frumoasă? Luna oglindită în mare.
