17.6 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialCOSR a fixat obiectiv - medalie la JO de iarna din 2014

COSR a fixat obiectiv – medalie la JO de iarna din 2014

Rezultatele mediocre obtinute de sportivii romani la Jocurile Olimpice de la Torino au nemultumit vizibil conducerea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman care ieri, in cadrul unei conferinte de presa, a anuntat ca este decisa sa se implice puternic in relansarea sporturilor de iarna de la noi. „Nu am cum sa fiu multumit de rezultatele de la Torino pentru ca sunt obisnuit sa particip pentru a castiga, nu de a vorbi de locurile 15-20. Pe de alta parte insa, trebuie sa recunoastem cu obiectivitate ca sportivii nostri au dat tot ce au putut, dar le-a fost imposibil sa obtina mai mult”, a spus Octavian Morariu, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. Abtinandu-se sa comenteze strategiile predecesorilor sai, Morariu a spus ca deja se gandeste la un proiect de relansare a sporturilor de iarna pentru ca peste opt ani Romania sa poata emite pretentii la un loc pe podiumul olimpic. „Indiscutabil avem nevoie de baze sportive, dar eu sunt de parere ca nu trebuie sa asteptam pana ce Guvernul va investi in aceasta directie. Nu avem nevoie nici de partii de coborare, nici de pista de bob sau sanie pentru a obtine performante notabile, ci de un grup de sportivi si antrenori de elita in care sa se investeasca serios in urmatorii ani. Trebuie sa intram in cercul celor mai valorosi practicanti ai sporturilor de iarna pentru a ne putea bate cu ei de la egal la egal la Jocurile Olimpice”, a precizat Octavian Morariu.

Expert CIO si antrenori straini

La Torino, presedintele COSR a discutat vizavi de problema relansari sporturilor de iarna din Romania atat cu Jaques Rogge, presedintele Comitetului International Olimpic, cat si cu Mario Pescante, presedintele Uniunii Comitetelor Olimpice Europene, care i-au promis sprijin. Morariu a solicitat un expert pe sporturi de iarna de la CIO, care sa vina in Romania sa ajute la evaluarea situatiei de la noi, impreuna cu care sa puna la punct un proiect pe termen lung de revigorare a disciplinelor hibernale. Pe 23 martie, seful COSR are programata o noua intalnire cu presedintele CIO in cadrul careia va relua discutiile despre ajutorul pe care forul international este dispus sa-l acorde Romaniei. „Pana in septembrie vrem sa definitivam proiectul de relansare a sporturilor de iarna, pe baza caruia speram sa obtinem finantare si de la CIO”, a precizat liderul COSR. Octavian Morariu a mai spus ca va cere inclusiv aducerea unor antrenori straini pentru pregatirea olimpicilor.

Cele mai citite

Franța vrea o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru situația din Liban

Franţa a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre situaţia din Liban care se confruntă cu...

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la China Open!

Gabriela Ruse a obținut calificarea pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Beijing, unde va concura alături de alte trei românce: Ana...

Vouchere falsificate în sistemul de Garanție-Returnare

Rețeaua de falsificatori a produs un prejudiciu de 300.000 de lei unui lanţ de magazine de retail alimentar Polițiștii fac percheziţii la persoane care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă