19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCorneliu Iacobov, condamnat definitiv la 7 ani de detenţie de către ICCJ

Corneliu Iacobov, condamnat definitiv la 7 ani de detenţie de către ICCJ

Judecătorii instanţei supreme au hotărât definitiv, joi, condamnarea omului de afaceri Corneliu Iacobov la şapte ani de detenţie şi a lui Toader Găurean la şase ani în dosarul privind prejudiciarea Rafo Oneşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând recursurile declarate în acest proces, potrivit Mediafax.

Alături de ei a mai fost condamnat şi Marin Marin la şapte ani de închisoare.

Citeste si EXCLUSIV. Interviu „Clipe de puşcărie”. Cum a ajuns Corneliu Iacobov culturist, bibliotecar, profesor de economie şi istoric în celulă. Printre elevii săi: Genică Boerică

În urma condamnării pronunţate de ICCJ, instanţa de executare urmează să întocmească joi actele de încarcerare ale celor trei, mandatele urmând a fi puse în aplicare de poliţie, care îi va duce pe condamnaţi în locuri de deţinere în funcţie de domiciliile lor.

În 28 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat recursurile făcute de omul de afaceri Corneliu Iacobov şi de ceilalţi inculpaţi condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), unde au făcut contestaţie procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) privind achitarea tuturor celor din acest dosar de către prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.

În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte alte două persoane, au fost trimişi în judecată, pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, Corneliu Iacobov, Toader Găurean – administrator unic la SC Rafo SA, Liliana Luchian şi Marin Marin sunt acuzaţi că, în perioada 2000 – 2003, s-au asociat în vederea prejudicierii Rafo cu 24.289.450 de lei (peste 240 de miliarde de lei vechi).

Procurorii au stabilit că, în calitate de acţionar majoritar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Vradicor Financiar Group SA (firmă care făcea parte din consorţiul Canyon Servicos şi Imperial Oil, acţionarul majoritar la Rafo Oneşti), Iacobov se interesa şi era informat în legătură cu producţia, relaţiile comerciale derulate de rafinărie cu alte societăţi, participaţiile la alte societăţi comerciale şi politica de personal.

La termenul din 28 mai al procesului, instanţa supremă a ascultat pledoariile acuzării şi ale apărării.

În esenţă, procurorul DIICOT a cerut instanţei supreme menţinerea deciziei CAB cu privire la pedepsele aplicate omului de afaceri Corneliu Iacobov şi inculpaţilor Toader Găurean şi Marin Marin, precum şi casarea aceleiaşi decizii cu privire la achitarea, în mod greşit, a Lilianei Luchian, pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

De cealaltă parte, apărarea a arătat că decizia CAB trebuie casată, iar dosarul, rejudecat de această instanţă, pe motiv că ultimele trei termene de judecată au fost prezidate de un judecător nou, ca urmare a faptului că magistratul stabilit la începutul judecării apelului s-a retras nejustificat.

Avocaţii au arătat instanţei supreme că judecătoarea Dumitriţa Piciarcă, desemnată în completul de doi judecători pentru dezbaterea apelului DIICOT, s-a retras nejustificat din complet, ea fiind înlocuită cu un alt magistrat. Apărătorii au precizat că astfel nu s-a asigurat continuitatea completului de judecată şi că decizia de condamnare trebuie casată, iar apelul DIICOT, rejudecat la CAB.

Procurorul DIICOT a arătat că înlocuirea judecătorului s-a făcut ca urmare a retragerii magistratului Piciarcă potrivit Regulamentului de Organizare a Instanţelor de Judecată.

În ultimul cuvânt, Corneliu Iacobov le-a arătat judecătorilor instanţei supreme că societatea Rafo „era şi este” cu capital integral privat, fiind condusă de Adunarea Generală a Acţionarilor, şi că există numeroase aprecieri la dosar care nu sunt conforme cu realitatea.

„Mă aşteptam ca Parchetul să acţioneze ca avocat pentru aceşti oameni care nu au făcut nimic altceva decât să piardă ani din viaţă pentru repornirea acestei societăţi. Mă consider absolut nevinovat, iar toate acţiunile şi contractele încheiate au fost oportune pentru RAFO. Societatea a fost vândută cu de 12 ori preţul la care a fost cumpărată”, a spus Iacobov.

Instanţa supremă s-a pronunţat, joi, 28 iunie, judecătorii respingând recursul acuzaţilor, astfel că se menţine decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 18 noiembrie 2010, pe Corneliu Iacobov la şapte ani de detenţie şi pe Toader Găurean la şase ani de închisoare, în dosarul privind prejudicerea Rafo Oneşti, după ce cei doi au fost achitaţi de instanţa inferioară.

În acest dosar, instanţa Curţii de Apel Bucureşti l-a mai condamnat pe Marin Marin la şapte ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu. Magistraţii au decis însă achitarea Lilianei Luchian, pe motiv că faptei de care este acuzată aceasta îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, instanţa i-a achitat atunci şi pe ceilalţi inculpaţi în dosar acuzaţi de asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni şi de spălare de bani.

Pe latură civilă, Iacobov, Găurean şi Marin au fost obligaţi la plata către Rafo a 18.455.220,26 lei şi a câte 7.000 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli de judecată. Societatea Rafo, care a fost apelant în cauză, a fost şi obligată la plata a 1.000 de lei cheltuieli judiciare.

În dosarul Rafo, procurorii DIICOT i-au deferit justiţiei pe Corneliu Iacobov, Toader Găurean, Liliana Luchian şi Marin Marin, sub acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi, respectiv, mărturie mincinoasă.

Corneliu Iacobov şi Teodor Găurean sunt acuzaţi că ar fi prejudiciat Rafo Oneşti după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la o societate din Slatina.

Potrivit Biroului de Presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), din probele adunate de procurori împotriva celor doi s-a stabilit că aceştia „au negociat şi încheiat două contracte cu firma Metal Euroest din Câmpina, urmare cărora pachetul de acţiuni deţinut de Rafo Oneşti la societatea Electrocarbon Slatina, precum şi creanţele de 224 miliarde lei existente între aceleaşi societăţi comerciale, ar fi trecut nelegal în proprietatea firmei câmpinene”.

Anchetatorii susţin că prin aceste două contracte, firmei Rafo Oneşti i-a fost cauzat un prejudiciu de 500 de miliarde de lei „rezultat din diferenţa de preţ pe acţiunile vândute”, respectiv 184 de miliarde lei „rezultat din diferenţa de valoare nominală a creanţei şi preţul de cesiune”.

„După mai multe cercetări şi investigaţii desfăşurate în dosarul 171/P/2004 de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor şi Direcţiei de Cercetări Penale, cu specialişti delegaţi de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi ANAF, prin ordonanţele din 03.03.2005 procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Corneliu Iacobov şi Teodor Găurean, pentru comiterea infracţiunilor de delapidare în formă calificată şi spălare de bani”, informa PICCJ.

Astfel, Iacobov este acuzat de spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la abuz în serviciu, în timp ce Toader Găurean, Marin Marin şi Liliana Luchian sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

În 12 mai 2008, prima instanţă, Tribunalul Bucureşti a decis achitarea lui Corneliu Iacobov, Toader Găurean, Liliana Luchian şi Marin Marin, judecaţi pentru prejudicierea Rafo Oneşti, deoarece faptele pentru care au fost cercetaţi nu sunt prevăzute în legea penală sau nu există. Sentinţa a fost atacată cu apel de procurori, pe motiv că expertiza realizată în dosar este ilegală.

Anchetatorii susţin că expertiza finanaciar-contabilă, făcută de expertul Alexandru Petre în acest proces, a fost ilegală pentru că a vizat proceduri neexistente în legislaţie, cum ar stabilirea „mecanismului de cesiune a creanţelor şi care sunt procedurile de evaluare a acestora în momentul cesiunii”.

Această nouă expertiză în dosarul Rafo, a fost admisă, în noiembrie 2006, de judecătorul Cristian Jipa, care în urma unui mic scandal mediatic s-a şi retras din dosar.

Decizia a fost contestată, în final hotărârea fiind de condamnare a trei din cei patru inculpaţi.

În seara de 3 mai 2005, omul de afaceri Corneliu Iacobov a ieşit încătuşat de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după 12 ore de audieri în legătură cu dosarul Rafo Oneşti.

La ieşire, întrebat cum comentează reţinerea sa de către procurori, Iacobov a spus: „Asta e de la Băsescu. Ce a dat, aia va primi”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă