Un oficial nord-coreean de rang înalt, Kim Yang-gon, responsabil de facilitarea relaţiilor cu Coreea de Sud, a murit într-un accident rutier, informează CNN, citat de Mediafax.
Agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA nu a oferit detalii suplimentare despre moartea lui Kim Yang-gon, în vârstă de 73 de ani, care era un colaborator apropiat al liderului nord-coreean Kin Jong-un.
Kim Yang-gon, un veteran al negocierilor cu Seulul de pe vremea lui Kim Jong-il, este cunoscut pentru rolul pe care l-a jucat la masa negocierilor în august, când tensiunile între cele două ţări surori şi inamice au crescut brusc în urma unui incident la frontieră. El şi Hwang Pyong-so, adjunctul conducătorului regimului stalinist şi directorul politic al armatei nord-coreene, au participat la negocieri la nivel înat în zona demilitarizată (DMZ).
Unii analişti au sugerat, la momentul respectiv, că participarea la un nivel atât de înalt putea semnala o voinţă reală a Phenianului de a purta negocieri mai largi.
Kim Yang-gon era şeful Departamentului Frontul Unit şi era însărcinat cu relaţiile cu Seulul. El este cunoscut în special pentru activitatea sa în diplomaţie. În 2014 a efectuat o vizită în Rusia, care i-a determinat pe unii experţi să speculeze că Phenianul se îndepărtează de China şi caută susţinerea Rusiei. KCNA l-a prezentat drept un „războinic loial” şi unul dintre „cei mai apropiaţi şi de încredere tovarăşi revoluţionari” ai lui Kim Jong-un.