6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialCopiii dau lecții de smerenie de lângă Regele Mihai

Copiii dau lecții de smerenie de lângă Regele Mihai

Deși politicienii ar trebui să fie cei care să arate societății modele de decență și sobrietate, iată că am găsit cum copiii sunt cei care înțeleg mai bine destinul și viața celui care a fost Regele Mihai I al României.
Sunt patru ani de când Regele Mihai a trecut la Domnul Dumnezeu într-o zi tristă de 5 decembrie 2017. Atunci, pentru 11 zile, cât a durat readucerea Regelui Mihai I acasă, în România, și ceremoniile funerare timpul s-a oprit.

Foarte mulți dintre români au avut răgazul de a învăța istoria pe care părinții sau bunicii lor fuseseră fortați sau manipulați să o uite timp de 42 de ani cât trecuse de la abdicarea Regelui Mihai, în 30 decembrie 1947, și până la evenimentele din decembrie 1989.

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, la Mânăstirea Plumbuita a avut loc un parastas la care au luat parte Custodele Coroanei, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Slujba a fost oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam, alături de starețul mânăstirii Plumbuita, Părintele Protosinghel Iustin, și de un sobor de preoți ai mânăstirii.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a mărturisit că slujba s-a înălțat „într-o atmosferă foarte duhovnicească și intimă” și a rostit apoi o predică plină de profunzime, de patriotism și de justețe, dorind să arate „măcar câteva dintre calitățile multe și esențiale care au împodobit chipul sufletesc al regelui”.
„ Regele Mihai I a fost un creștin cu totul autentic și profund, iar această credință profundă i-a fost sădită în suflet de Regina mamă Elena care, așa cum a cunoscut toată societatea românească a epocii, a fost o femeie foarte evlavioasă și credincioasă. Regele însuși a mărturisit în multe rânduri că cea mai prețioasă moștenire primită de la mama lui a fost credința creștină care i-a fost far luminos în viața zbuciumată pe care a fost nevoit să o traverseze”.
„Regele Mihai participa adesea la slujbele de la Patriarhie, dar și la alte biserici, atât în mod oficial, cu familia, cât și personal, ca tânăr profund preocupat de lucrurile spirituale. Și în exil a continuat să frecventeze bisericile românești”.

Ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, va rămâne una dintre cele mai emoționante și mai intense zile din istoria contemporană a României. Țara nu a mai cunoscut funeraliile unui suveran din anul 1927, cele ale Regelui Ferdinand I.

Regina Maria, suveranul consort, a fost apoi condusă cu mare emoție pe ultimul drum în anul 1938, așa cum a fost condusă, pe urmă, și Regina Ana, în anul 2016.

Românii s-au simțit uniți, mândri și respectați. Ei au știut că o întreagă lume îi privește cu compasiune, cu admirație și cu înțelegere. Astfel de sentimente sunt trăite rar în zilele noastre.

De atunci, mulți au considerat că discuția despre revenirea la monarhie s-a terminat odată cu punerea pietrei funerare pe mormântul Regelui Mihai I al României.

Discursul Regelui Mihai din 25 octombrie 2011, din Parlamentul României, la împlinirea vârstei de 90 de ani a revitalizat mișcarea monarhistă din țara noastră.

Părea că și câțiva politicieni de la vârful statului au înțeles rostul monarhiei într-o țară măcinată permanent de conflicte pornite de cele mai multe ori din interese mărunte și orgolii infantile.



Politicienii s-au comportat mereu infantil depășind copiii de vârstă școlară și neînțelegând ce personalitate remarcabilă a fost Regele Mihai




Dezbaterile constituționale din anul 2013, atunci când marea alianță PSD-PNL, ce controla aproape 70% din legislativul țării, a avut intenția de a reforma legea fundamentală a României, au dat senzația că măcar vocile câtorva asociații, printre care și Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei vor fi ascultate.

Marea coaliție s-a dezintegrat câteva luni mai târziu, proiectul de reformă constituțională a fost abandonat.
Politicienii și-au văzut de ceea ce știau cel mai bine să facă: circ și pâine. Cuvintele Regelui din 2011 au rămas pentru puțini dintre ei pilde de urmat.

Criza politică din toamna anului 2021 a arătat cât de jos poate ajunge dezbaterea, discursul și atitudinile celor aleși să conducă destinele națiunii. Dar a reaprins și discuțiile despre schimbarea constituției.

La Curtea de Argeș, în data de 5 decembrie 2021, la 4 de la moartea Regelui Mihai, acolo unde Suveranul se odihnește pentru vecie, nici un politician nu a fost prezent și nici o coroană nu a fost trimisă de vreunul din ei.

O doamnă în vârstă ne spune: „ Nu cred că mai e posibilă monarhia la noi, dar ce nu mai e în puterea oamenilor, poate face Dumnezeu!”
Au fost prezenți monarhiști, oameni ce se aflau în trecere prin Curtea de Argeș și un grup de copii, însoțiți de dascălii lor.

În timp ce grupul monarhist al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei aranja pe mormântul Regelui Mihai o coroană de flori, fotografia Lui și câteva candele, micuții elevi au îngenuncheat preț de câteva minute. Timpul s-a oprit din nou.
O rază de speranță a luminat inimile celor aflați duminică în Necropola Regală de la Curtea de Argeș.

Mesajul divin a ajuns iar și rapid la noi: NIHIL SINE DEO!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sectorul construcțiilor, în creștere în septembrie datorită infrastructurii. Rezidențialul și birourile, pe minus

Sectorul construcțiilor, un pilon al economiei din ultimii ani, a înregistrat o creștere de 2,4% în septembrie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului...

Italia cucerește Billie Jean King Cup! Paolini și Bronzetti, eroinele finalei

Italia a devenit campioană în Billie Jean King Cup 2024, după ce a învins Slovacia cu un categoric 2-0 în finală, pierzând doar 9...

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...
Ultima oră
Pe aceeași temă