27.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialCopiii care visează să devină Bruce Lee

Copiii care visează să devină Bruce Lee

Karate nu înseamnă violenţa din filmele cu Bruce Lee sau Jackie Chan. Acest sport este departe de a fi unul violent şi chiar este unul benefic pentru copii deoarece dezvoltă la maximum capacităţile motrice, rezistenţa fizică, dar mai ales disciplina care se aplică nu doar în sala de antrenament. În Constanţa există şase cluburi sportive unde se pot practica cele patru stiluri importante. 

„Mulţi s-au adaptat economiei de piaţă şi au inventat multe stiluri adiacente. Cele mai importante sunt cele practicate de majoritatea sportivilor, unde există întreceri internaţionale”, ne-a declarat Gabriel Popescu, preşedintele unui club de profil din Constanţa, CS Karate Dinamic. Acesta a adăugat: „Practicarea acestui sport duce la dezvoltarea unor calităţi importante pentru fiecare individ. Disciplină în primul rând, motricitate, seriozitate şi toate aspectele importante unui copil sau adult pentru a deveni împlinit”. Motive destule şi sănătoase pentru ca părinţii să ia în calcul şi karatele atunci când vor să înscrie copiii la un sport.

Campioni pe bandă

Clubul constănţean a reprezentat România la numeroase competiţii internaţionale, unde sportivii constănţeni au impresionat. Rezultatele excelente au propulsat clubul de pe litoral între primele 10 din ţară, în 2012. Clubul de la malul mării s-a clasat în ierarhia generală a cluburilor de karate din România în top 10, loc onorabil, dar care şi obligă la mai mult, după cum spune preşedintele. Sportivii clubului care s-au clasat în top 10 pe categorii sunt: Miliu Măina – juniori, Drăghici Diana – tineret, Onacea Sebastian – cadeţi, Popescu Laura şi Pânzaru Dana – seniori. În clasamentul celor mai buni sportivi ai Constanţei s-au aflat la seniori Popescu Laura şi Pânzaru Dana, care în anul 2012 au devenit maestre ale sportului, iar la tineret, juniori Miliu Mălina.

„În 2013 ne dorim să ne menţinem măcar la nivelul de anul trecut. Evident că noi ne dorim mai mult, nu ne mulţumim decât să depăşim rezultatele de anul trecut. Ţinem şi noi cont de criză şi ne afectează, aşa că nu ne putem gândi la prea multe”, a spus Gabriel Popescu.

Se caută practicanţi

Karate nu este un sport străin de lume. Cu toate acestea, cluburile constănţene duc o agresivă campanie de popularizare a acestui sport şi se încearcă legitimarea cât mai multor sportivi. Pentru atragerea copiilor către acest sport, membrii cluburilor au acţiuni în diferite locaţii.
Totodată, Gabriel Popescu spune că sunt copii care vin pentru că au auzit de la alţii de un club sau altul şi sunt curioşi. Mai nou, clubul are un parteneriat cu CJ Constanţa. Cele două structuri vor organiza acţiuni în întreg judeţul. „Ne-am unit forţele cu cei din Consiliul Judeţean şi, în 2013, vom organiza diverse acţiuni în mai multe localităţi din judeţ pentru a face cunoscută această disciplină”, a precizat acelaşi Gabriel Popescu. 

Karatist la 5 ani şi jumătate

Vârsta nu este un impediment când vine vorba de karate. „Noi avem 80 de sportivi legitimaţi, iar cel mai mic are cinci ani şi jumătate. Surprinzător, marea majoritate, pot spune chiar 80%, vor performanţă. Există şi persoane care vin la karate doar pentru beneficiile fizice, pentru mişcare, dar majoritatea vor în competiţii, vor să devină învingători”, a declarat sensei Gabriel Popescu, deţinătorul a 3 dani Karate Shotokan.

Un sport relativ costisitor

Pentru a face karate, părinţii trebuie să scoată din buzunare, în medie, 150 de lei pe lună. Acest lucru implică un abonament ce constă în trei antrenamente de câte o oră şi jumătate fiecare. Cluburile se autofinanţează, iar cele de performanţă au sportivi mulţi care merg la concursuri în străinătate, iar aceste deplasări sunt costisitoare. La taxa pentru antrenamente se adaugă şi preţul unui kimono. Acesta nu este obligatoriu în perioada de început. Dacă practicantul îşi doreşte însă să continue antrenamentele după primele şedinţe de pregătire, atunci trebuie să-şi procure echipament special.

Cele mai citite

FOTO&VIDEO. Kate Middleton, prezentă la parada Trooping the Colour, în prima apariție publică după diagnosticul de cancer

Kate Middleton are prima apariție publică de la diagnosticul de cancer. Regele Charles al III-lea și nora sa, Kate Middleton, Prințesa de Wales, au făcut...

Acord de principiu al statelor UE, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica...

Liderii G7 avertizează dur China să nu mai sprijine Rusia: “permite” războiul acesteia în Ucraina

Sprijinul acordat de China Rusiei "permite" războiul acesteia în Ucraina, au avertizat vineri liderii celor mai avansate economii ale lumii, într-o înăsprire a tonului...
Ultima oră
Pe aceeași temă