Relaţia cetăţeanului cu statul, cea de contribuabil, este în principiu una similară cu cea dintre un plătitor şi un furnizor de servicii. Eu plătesc cât îmi cere, în schimb el furnizându-mi ordine publică, condiţii favorabile desfăşurării activităţii economice, asistenţă medicală, acces la justiţie etc. Când furnizorul de servicii este privat, el face, de regulă dar şi în fapt, tot ce-i stă în putinţă ca eu să pot plăti cât mai uşor. Asiguratorii sunt în stare să vină şi acasă, furnizorii de telefonie mobilă au contracte cu toate băncile mari, astfel încât să nu trebuiască să mă deplasez mai mult de 5 minute (asta dacă nu am chef să plătesc prin internet), şi exemplele pot continua. Că odată ce ţi-au luat bănuţii, unii dintre ei se poartă ca-n codru, e altă istorie.
Cine şi-a plătit măcar odată impozitele a constatat, desigur, că statul parcă nu ar vrea să-ţi ia banii. Te duci într-un birou, capeţi o hârtie pe care scrie suma pe care o ai de plată; cu asta de duci la alt ghişeu, unde altă funcţionară îţi ia hârtia, copiază într-un calculator ceea ce omul de la calculatorul anterior tocmai imprimase, apoi, în sfârşit ajungi la casierie unde îţi dai obolul – neapărat în bani peşin, căci plata cu card nu a ajuns aici (nu găseşti nici măcar un ATM în incinta instituţiei). Evident, fiecare dintre aceste mişcări înseamnă zeci de minute de aşteptare.
Vă mai amintiţi harababura creată în august, atunci când o lege şi nişte norme de aplicare contradictorii obligau contribuabilii cinstiţi să stea la câte trei cozi interminabile în fiecare lună, pentru a depune nişte declaraţii care spuneau acelaşi lucru? Ministrul de atunci al Comunicaţiilor, d-l Gabriel Sandu, ne promitea că va face în aşa fel încât să putem depune declaraţiile şi face plăţile online: „În eRomânia vor exista toate formularele existente la aceasta data, atât în ANAF cât şi la Ministerul Muncii. Va fi un link, dai click şi în momentul ăla îţi apare formularul. (…) Se completeaza datele şi automat se trimite.” A şi promis că, dacă nu realizează treaba asta până la 25 septembrie, demisionează. N-a mai apucat, căci a fost remaniat. Noul ministru a lăsat-o mai moale, promiţând că minunatul portal va deveni funcţional de la 1 ianuarie 2011. Între timp, am înţeles că de fapt la începutul anului viitor vor fi nişte testări.
De unde diferenţa dintre atitudinea celor doi furnizori de servicii? Evident, din situaţia de monopol pe care o deţine statul. Dacă nu-ţi convine cum se poartă cu tine, nu poţi merge la alt furnizor (sau mă rog, poţi, preşedintele ţării chiar ne-a îndemnat s-o facem, câteva milioane dintre noi au făcut-o deja), şi nici nu poţi renunţa la serviciul respectiv – de exemplu, să-ţi contractezi o asigurare privată de sănătate şi să-i laşi în plata Domnului pe nesuferiţii de la Casa de Sănătate. Ba, mai mult, dacă îndrăzneşti să superi statul, de exemplu încercând să plăteşti prin internet, te trezeşti cu o notificare (datată acum două săptămâni) în care te ameninţă că dacă în cinci zile nu te duci să plăteşti ceea ce deja ai plătit, urmează să fii executat silit (nu-i clar dacă prin spânzurătoare sau simplă împuşcare).
Dacă tot există această situaţie de monopol (să-i zicem natural deşi, ca anarhist, am unele rezerve), atunci aş propune celui care îmi furnizează – evident, contra cost – serviciul de reglementare a acestor situaţii, anume Consiliul Concurenţei, să adopte în regim de urgenţă (că se poartă) două reglementări, şi anume:
1. Nici o instituţie de stat nu are voie să-ţi ceară un act emis de o altă instituţie de stat. N-au decât să se descurce între ei – de exemplu, cei de la spital cărora le e tare greu să-şi întrebe şefii de la Casa de Sănătate dacă eu sunt la zi cu dările.
2. Dacă într-o instituţie de stat, pentru a-mi achita o datorie către stat, sunt nevoit să stau mai mult de o jumătate de oră, statul este obligat să-mi plătească timpul respectiv, la tariful orar mediu rezultat din veniturile mele din ultimul an. În felul ăsta, s-ar putea să înceapă să-mi convină să-mi plătesc contribuţia lunară la fondul de şomaj, în valoare de vreo 10 lei. Şi, sunt convins, în felul ăsta s-ar putea face o adevărată restructurare a aparatului birocratic, pentru că cineva s-ar lămuri că e ineficient să mă plimbe pe la trei funcţionari pentru o simplă operaţie de plată.
În rest, vă doresc, stimaţi cititori, un an în care să citiţi exclusiv ştiri pozitive.