Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), instituție subordonată municipalității, a încheiat un acord-cadru în valoare de 43,2 milioane lei (9,7 milioane euro), cu firma Cris Garden SRL pentru lucrări de reparații, extindere și mentenanță sisteme de irigații în parcurile aflate în administrarea sa. Contractul are o durată de patru ani și "are ca obiect asigurarea funcționării instalațiilor de irigat aferente spațiilor verzi, deja existente, care necesită reparații, pe de o parte, și executarea unora noi în spațiile verzi în care nu au fost amplasate, pe de altă parte, precum și mentenanța acestora".
"Începând cu anul 2005, spațiile verzi din parcurile administrate de ALPAB au început să fie dotate cu instalații de irigat, astfel că în prezent acestea sunt în nmăr de 28 și deservesc o suprafață de 328 de hectare.(…) Prin achiziția de lucrări de reparații, extindere și mentenanță sisteme aflate în proprietatea ALPAB, se dorește asigurarea bunei funcționări ale acestora în perioadele de primăvară- toamnă, mai ales în zilelel secetoase de vară, precum și asigurarea umidității necesare creșterii și dezvoltării materialului dendro-floricol din zone neirigate", se precizează în caietul de sarcini.
ALPAB are în administrare 13 parcuri, respectiv Băneasa, Bordei, Carol, Circului, Cişmigiu, Floreasca, Herăstrău Vechi, Herăstrău Nou, Mioriţa, Izvor, Sala Palatului, Unirii, Tineretului. Acestora li se adaugă şi spaţiile exterioare de la Arena Naţională.