1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialContra a revenit la Poli

Contra a revenit la Poli

Bălăcăreala de la finalul săptămânii trecute, dintre antrenorul lui Poli Timişoara, Cosmin Contra, şi finanţatorul Marian Iancu s-a lăsat cu demisia primului şi cu ameninţările ultimului, cum că fostul internaţional nu va mai călca la Timişoara. Chiar în ziua în care etapa a 19-a a Ligii I a fost amânată, Poli Timişoara a avut un antrenament condus de către Valentin Velcea şi la care a participat chiar Contra. „Guriţă”, chiar dacă nu mai este antrenorul echipei, mai are un contract de jucător cu formaţia bănăţeană care îi expiră abia la 31 decembrie. Astfel, până la finalul acestei săptămâni, când fotbaliştii bănăţeni vor intra în vacanţă, Contra se va antrena cot la cot cu foştii săi elevi.

Surpriza Contra

„Cosmin Contra a fost prezent la antrenament în calitate de jucător, nu de antrenor, pentru că el mai are contract cu noi până la finalul anului. Deocamdată, este jucătorul nostru, iar în următoarele zile vom analiza situaţia şi vom lua o decizie”, a declarat preşedintele Comitetului Director, Gheorghe Chivorchian, o decizie care ar putea fi chiar revenirea lui Contra pe banca tehnică. Patronul Marian Iancu a dat de înţeles că, dacă îşi va cere scuze public, fostul antrenor al singurei echipe neînvinse în acest sezon ar putea antrena şi din retur la Timişoara. Considerat jignit de către Iancu, pe care l-a acuzat că se ia şi de jucători fără să-i plătească, este greu de crezut că „Guriţă” şi-ar putea călca pe orgoliu şi că ar recurge la un asemenea gest. În cazul în care actualul jucător al Politehnicii va părăsi echipa, Iancu îl va păstra pe Valentin Velcea în postul de antrenor, până la venirea lui Dusan Uhrin Jr., preferatul omului de afaceri. Poli Timişoara va juca următorul meci din Liga I în luna februarie, cu Gaz Metan Mediaş, pe teren propriu.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă