Peste 2.400 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, de elevii din Vâlcea, procentul de promovabilitate în judeţ fiind de 54,41, cu 20 la sută mai scăzut faţă de anul 2010, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, profesor Ana Maria Floroiu, cele mai bune rezultate s-au înregistrat la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, unde din cei 421 de elevi care au susţinut examenul, doar 4,98 la sută au fost respinşi, iar 44,54 la sută dintre aceştia au medii între 9 şi 9,99, fără să fie înregistrată însă vreo medie de 10.
„Au fost 4.729 de candidaţi prezenţi la bacalaureat în judeţul Vâlcea, 54,41 la sută dintre ei fiind declaraţi admişi, iar 2.156 respinşi. S-au depus 2.436 de contestaţii, unii dintre candidaţii care au picat nu au formulat contestaţii, iar alţii au depus la toate cele trei materii. Reverificarea lucrărilor va avea loc începând de mâine (n.r. – marţi), într-un centru de examinare din judeţul Dolj”, a declarat profesor Ana Maria Floroiu.
În 2010, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 75,66 la sută în judeţul Vâlcea.