Peste 650 de elevi din Sălaj au contestat rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat, numărul lor fiind cu aproape 180 mai mare faţă de cel înregistrat în anul anterior, însă promovabilitatea depăşeşte 58 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Inspectorul şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan, a declarat, luni, că numărul contestaţiilor este mare, dar că, faţă de alte judeţe, unde promovabilitatea a fost de 25-30 la sută, Sălaj are o situaţie mult mai bună, cu o promovabilitate de 58,61.
„În acest an, în Sălaj au fost depuse 661 de contestaţii la rezultatele de la bac, cu 177 mai multe ca anul trecut. Toate aceste lucrări unde nota a fost contestată vor fi reanalizate la centrul de evaluare din Bihor, de care aparţine Sălaj. În total, au fost 1.032 de elevi declaraţi respinşi la bacalaureat”, a spus Ioan Abrudan.
Potrivit acestuia, cele mai multe contestaţii au fost depuse la matematică – 230, în timp ce 201 elevi au contestat notele obţinute la proba scrisă de Limba şi literatura română. Alte 80 de contestaţii sunt depuse la biologie, 44 la geografie, 40 la fizică, iar diferenţa până la 661 sunt depuse la proba la alegere din aria curriculară.
Soluţionarea contestaţiilor se va realiza în perioada 5-7 iulie, iar rezultatele finale se vor afişa în 8 iulie.
În Sălaj, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 58,61 la sută, un număr de 1.446 de elevi obţinând medii de trecere.
În judeţ, la această sesiune de bacalaureat nu a existat nicio notă de 10.
Examenul de bacalaureat a fost susţinut de aproximativ 2.500 de absolvenţi sălăjeni ai cursurilor liceale, cu circa o sută mai puţini faţă de cei care au susţinut bacalaureatul în prima sesiune din 2010.