5.5 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăSpecialConsultări ale membrilor Consiliului de Securitate al ONU, pe tema acțiunilor Coreei...

Consultări ale membrilor Consiliului de Securitate al ONU, pe tema acțiunilor Coreei de Nord

Consiliul de Securitate al ONU a discutat, miercuri, despre acțiunile cu rachete balistice ale Coreei de Nord, însă după două ore de consultări, participanții nu au ajuns la consens, informează AFP, citat de Agerpres.

După două ore de consultări cu ușile închise, ambasadoarea americană la ONU Samantha Power și omologul ei japonez Koro Bessho au declarat că mai multe state membre ale consiliului au condamnat cu fermitate lansarea de miercuri a unei rachete nord-coreene, care a ajuns pentru prima dată în zona economică exclusivă a Japoniei din apele internaționale. Lor li s-a alăturat și reprezentantul Coreei de Sud.

„Am toate motivele să cred că consiliul va reuși să se adune rapid și unitar pentru a denunța ultimele tiruri (…) o amenințare nouă și gravă la adresa păcii și securității internaționale,” a declarat Power. Ea a mai spus că Washingtonul va continua să insiste pentru aplicarea completă a rezoluției 2270, adoptată de consiliu în martie, care a înăsprit sancțiunile internaționale împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la al patrulea test nuclear efectuat de această țară și la lansarea unei rachete.

Citește și: Nou test cu rachetă balistică în Coreea de Nord. Reacția Japoniei și a SUA

Și Bessho a pledat pentru „un mesaj de fermitate” din partea consiliului, ca răspuns la „o acțiune total inacceptabilă din partea Coreei de Nord”. Diplomatul nipon și-a exprimat speranța într-un acord „imediat ce va fi posibil”.

La intrarea în consiliu, ambasadorul britanic ajdunct Peter Wilson apreciase apreciat că ar trebui luate în considerare măsuri suplimentare, dacă Phenianul rămâne inflexibil. „Ar trebui să luăm în considerare toate mijloacele de a-i convinge pe nord-coreeni să-și respecte angajamentele internaționale”, a declarat el ziariștilor.

Implementarea rezoluției 2270 depinde însă de China, principalul partener comercial și singurul susținător al Phenianului. Ambasadorul chinez Liu Jieyi a fost reticent față de ziariști, apreciază AFP. El a declarat că „trebuie să lucrăm în mod responsabil pentru a garanta reducerea tensiunilor” în peninsula coreeană și că „nu trebuie întreprins nimic din ce ar putea exacerba aceste tensiuni”. Referindu-se evident la scutul antirachetă american care urmează să fie amplasat în Coreea de Sud, reprezentantul Beijingului a subliniat că „anumiți factori contribuie la tensiune”. China consideră scutul o amenințare la adresa propriei sale securități.

Ca răspuns la întrebări despre acest subiect, ambasadoarea americană Samantha Power a arătat că „acțiunile întreprinse împreună cu Coreea de Sud sunt eminamente defensive” și nu pot servi drept justificare a testelor cu rachete balistice ale Coreei de Nord. 

Citește și: Coreea de Nord: Testul cu rachete a simulat o lovitură nucleară asupra Coreei de Sud

Într-o scrisoare către Comitetul pentru Sancțiuni al ONU, 12 state — dintre care 10 membre ale Consiliului de Securitate — au cerut în 28 iulie anchetarea ultimelor tiruri cu rachete din Coreea de Nord. Mai multe rezoluții ale ONU interzic acestei țări orice activități balistice sau nucleare. Cu toate acestea, Phenianul a efectuat patru teste nucleare (cel mai recent, în ianuarie anul acesta) și o serie întreagă de teste balistice, continuată miercuri prin lansarea a două rachete (dintre care una a explodat imediat după lansare, iar cealaltă a parcurs circa 1000 de kilometri și a căzut în mare, la 250 de km de coastele Japoniei).

SUA continuă negocierile cu China pentru a obține o reacție formală a Consiliului de Securitate la un tir fără precedent de pe un submarin nord-coreean, în iulie, dar demersurile nu par să avanseze, potrivit unor surse diplomatice ale AFP. Cea mai recentă declarație a consiliului a urmat unui test balistic nord-coreean din 23 iunie, care a constat în lansarea a două rachete cu rază medie de acțiune.

Cele mai citite

S-a descoperit ascunzătoarea lui Big Brother de la Bruxelles!

Cititorii noștri sunt deja familiarizați cu ceea ce înțelegem noi prin sintagma “statul de drepți,” un antonim al statului de drept - ființând ca...

După ce a anunțat că oficialii statului vor cumpăra produse românești, premierul Ciolacu se întâlnește cu oameni de afaceri americani

Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește, în dimineața de 27 februarie 2024, cu oameni de afaceri americani, membri ai AmCham. Potrivit Guvernului României, premierul are prevăzută...

Macron vede posibilă trimiterea de trupe occidentale pe teren în Ucraina

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat luni că trimiterea de trupe occidentale pe teren în Ucraina nu ar trebui "exclusă" în viitor, considerând totuşi că,...
Ultima oră
Pe aceeași temă