Nimicirea spiritului timisorean a reprezentat unul din principalele obiective ale fortelor provenite din vechea garda, ramase la putere dupa 1989 si dispuse la zero concesii in vederea instaurarii unei democratii veridice. Pentru vizitatorul ajuns la Timisoara devine insa curand limpede ca spiritul inconfundabil a supravietuit. Ce-i drept, multi dintre adeptii conceptului interculturalitatii au luat calea Occidentului odata ce devenise evident ca Romania ramanea privata de complexul proces al occidentalizarii. Totusi, un segment dintre cei veniti in Banat din Moldova, Oltenia sau Maramures a preluat crezul in viziunea indrazneata, toleranta si profund civica tipica orasului de pe Bega. „Ne bucuram ca putem trai aici si ne identificam cu spiritul propriu locului”, a sintetizat, de curand, prefectul de Timis Ovidiu Draganescu viziunea caracteristica zonei. Iar George Serban, mentorul intelectual al miscarii Timisoara si sosit la randul sau (in anii '80) din Iasi, a fost atat de puternic incurajat de persistenta pleiadei de minti iubitoare de libertate intr-o perioada de crancena dictatura, incat a inceput sa elaboreze, rabdator, o intreaga strategie dedicata unui viitor post-totalitar.
Se pot aduce destule argumente in favoarea zilei de 16 decembrie – cand mii de timisoreni neinarmati indrazneau, in 1989, sa infrunte direct imensul arsenal represiv al lui Ceausescu Ð ca zi nationala a Romaniei. Data in cauza este simbolul unui act de curaj civic fara precedent in istoria tarii, act ce a eclipsat totodata orice alta miscare asemanatoare petrecuta in acele vremuri tumultuoase in Europa centrala. Dar in cadrul comemorarii evenimentelor din 1989, 16 decembrie continua sa ramana in umbra lui 22 decembrie Ð data la care un fost comunist ca Ion Iliescu invoca de zor socialismul pentru a accede la putere prin intermediul nemijlocit al partidului-stat ramas practic intact.
Anihilarea spiritului timisorean a fost inlesnita si de asentimentul unei mari parti a principalilor opozanti ai lui Ion Iliescu in ceea ce priveste promovarea unei agende stabilite de catre Bucuresti, dedicata exclusiv schimbarilor superficiale, de fatada. Dupa ani buni, in 1997, Emil Constantinescu Ð aflat in vizita in oras Ð nu lasa nici el loc de dubiu asupra faptului ca lustratia nu reprezenta vreo trasatura prioritara a mandatului sau. In fine, partidele istorice au preferat sa mizeze pe o politica nonreprezentativa fata de oras, pe cand alesii Banatului erau, in mare, complet straini de regiune, problemele locale fiind trecute sub tacere cu ocazia luarilor de pozitie in Parlament. De altfel, respectivii alesi rareori onorau orasul cu prezenta lor.
In prezent, PD pare convins de faptul ca Valeriu Tabara, personaj asociat cu nationalistii fostului PUNR infiintat tocmai pentru a tine in frau miscarea democratica nascuta la Timisoara, este reprezentantul cel mai potrivit al formatiunii lor in zona.
Astfel de prioritati sau atitudini sunt intalnite si in sfera intelectuala. Perspectiva timisoreana nu poate fi regasita decat extrem de rar in publicatiile bucu-restene, in pofida faptului ca o buna parte din presa centrala este incontestabil adepta valorilor europene progresiste. Aspectul in sine este uimitor, dat fiind ca Timisoara reprezinta, de mai bine de un secol, principalul avanpost al valorilor avangardiste in Balcani, iar flerul cosmopolitan al orasului s-a nascut odata cu primele familii plurilinguale.
Deseori, Banatul este perceput cu profunda nepasare ca o simpla extensie a Ardealului. Dar mentalitatea transfrontaliera, transculturala, ca si structurile socio-economice stabilite prin directa implicare istorica a Vienei au transformat Banatul in cu totul altceva. Spiritul energic, bourgeois, al orasenilor a contopit, vreme indelungata, aspiratiile catre o perpetua imbunatatire a situatiei materiale cu cele dedicate progresului civic. Liderii orasului au preferat sa ramana implicati in viata multiculturala a Timisoarei, iar in momentele in extremis timisorenii s-au aratat determinati in a respinge miturile nationaliste care afectau Ardealul sau alte regiuni ale tarii. Finalitatea ideilor nationaliste consta, evident, in manipularea populatiei spre a se multumi cu standardele scazute aplicate de guvernantii de la Bucuresti.
In cursul evenimentelor din decembrie 1989, prezenta muncitorilor a fost mai numeroasa decat cea a intelectualilor. Absenta unei simbioze dintre lumea universitara si restul cetatenilor participanti la revolta a permis, in cele din urma, reducerea intensitatii flacarii aprinse la Timisoara. Pe parcursul anilor, autoritatile centrale au preferat sa neglijeze infrastructura din zona. Daca regiunii i s-ar fi acordat doar o mica parte din atentia indreptata spre zona Marii Negre, numarul investitorilor straini de anvergura sositi in Banat ar fi fost, desigur, mult mai mare, iar rata somajului mai redusa, pe cand beneficiile s-ar fi resimtit, in cele din urma, sub aspectul securitatii intregii tari.
La randul ei, UE putea da intregului proces de extindere o cu totul alta perspectiva, daca ar fi insistat, in 2001, asupra transformarii Banatului intr-o regiune speciala de dezvoltare, dedicata implementarii unor reforme administrative radicale si modernizarii asidue a infrastructurii. Regiunea ar fi avut sansa sa devina exemplara pentru insasi ideea integrarii europene, demna de emulat de catre locuitorii din restul tarii datorita faptului ca modelul ar fi fost „made in Romania” si nicidecum unul importat de pe meleaguri indepartate.
Banatul inca mai poate deveni motorul reformator al tarii, daca politicienii ce tot sustin ca reprezinta schimbarea vor renunta, in fine, la perspectiva lor centralista de solutionare a problemelor. In prezent, Asociatia Timisoara continua sa existe – atat gratie ziarului editat, cat si datorita varietatii si densitatii initiativelor sale civice. Daca Romania va avea parte in cele din urma de o clasa politica ce isi propune cu adevarat rezolvarea multiplelor frustrari populare, pare logic si probabil ca cel putin o parte a noii generatii de politicieni sa provina tot din orasul de pe Bega. Pe de alta parte, nu poate fi exclusa nici aparitia unui intreg conflict avut cu confratii reformatori din Cluj sau Bucuresti, care nu pot intelege inca importanta si necesitatea spiritului civic regional ca factor al unei reale si adecvate regenerari a Romaniei.
