11.3 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăSpecialConstantin: Consumul de carne din cal a crescut foarte mult în Franţa,...

Constantin: Consumul de carne din cal a crescut foarte mult în Franţa, toată lumea a mers să testeze

Consumul de carne din cal a crescut foarte mult în Franţa în ultima perioadă, deoarece evenimentele recente i-au determinat pe cumpărători să testeze acest produs, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a susţinut că a aflat despre acest lucru chiar de la autorităţile franceze, informează Mediafax.

Ministrul Agriculturii a convocat, duminică la Palatul Victoria o şedinţă cu oficialii instituţiilor cu atribuţii în gestionarea crizei generate de etichetarea greşită a cărnii de vită. La şedinţă participă şi un reprezentant al Serviciului Român de Informaţii.

“Să ştiţi că zilele trecute am fost în mai multe state, printre care şi Franţa, şi acolo autorităţile spuneau că a crescut foarte mult consumul de carne cal. Toată lumea, vorbind despre cât de bună este carnea de cal, a mers şi a început să testeze produsele respective”, a spus Constantin participanţilor la reuniune.

Scandalul cărnii de cal etichetate fals drept carne de vită a afectat aproximativ 15 ţări europene.

Guvernul francez a dezvăluit existenţa unei filiere care trecea prin cel puţin cinci ţări: Franţa, Luxemburg, România, Olanda, Cipru. Cazul implică 750 de tone de carne folosită pentru prepararea a peste 4,5 milioane de produse vândute în 13 ţări europene.

O anchetă a Guvernului de la Paris a indicat că firma franceză Spanghero, care acuzase furnizorul român, se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal.

Cele mai citite

Angajații din aeroporturi, protest în fața ministerului condus de Boloș

Peste 150 de sindicalişti, membri ai sindicatelor aeroportuare, pichetează sediul Ministerului Finanţelor, cerând exceptarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) de la aplicarea anumitor măsuri...

Separatiștii din Transnistria ar putea organiza un referendum pentru “unirea” cu Rusia

Autoritățile separatiste de la Tiraspol ar putea organiza un referendum care să aprobe "unirea" Transnistriei cu Rusia. Acest risc este prezentat într-o analiză difuzată de...

Diana Șoșoacă a primit un plic cu o ”substanță granulară” la Senat

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost implicată într-un incident tensionat la Senat, întrucât a primit, în data de 26 februarie 2024, un plic la...
Ultima oră
Pe aceeași temă