0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialConstanteni arestati pentru trafic de persoane

Constanteni arestati pentru trafic de persoane

La inceputul acestui an, politistii constanteni au demarat o ampla actiune de depistare a proxenetilor din Constanta. Astfel, s-au facut zeci sau poate sute de perchezitii in mai multe locatii din oras, unde anchetatorii au gasit mai multe persoane care intretineau relatii sexuale contra unor sume importante de bani. In timpul raziilor, in plasa oamenilor legii a picat si Gheorghe Aristocrates Chirieac, zis Arinel, o persoana cunoscuta in lumea interlopa. Totodata, in apartamentul unde era suspectul se afla si Sali Ervin, zis Maimuti.

 

Ambii au negat acuzatiile care li s-au adus si au sustinut ca fetele le sunt prietene. In urma extinderii cercetarilor in dosarul retelei constantene de prostitutie au depistat inca trei membri ai retelei. Cei trei sunt Catalin Florin Petcu, de 31 de ani, zis Branza, Constantin Iulian Gusa, de 22 de ani, zis Gogoasa, si Adil Rasid, de 24 de ani, zis Aladin. Impotriva acestora, procurorii au propus arestarea preventiva pentru 29 de zile. Se pare ca suspectii actionau dupa o metoda clasica. Dadeau anunturi in ziar si isi astfel isi racolau clienti pentru prostituate. Incepand cu anul trecut si pana in prezent, Arinel si Maimuti sunt acuzati ca au inlesnit practicarea prostitutiei si au tras foloase de pe urma prostituarii unui numar de 20 de fete, majoritatea fiind cunoscute dupa porecle.

 

Potrivit anchetatorilor, Arinel a savarsit infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu inchisoarea mai mare de patru ani si exista probe ce atesta faptul ca, daca ar fi lasat in libertate, proxenetul reprezinta un pericol concret pentru ordinea publica. In urma extinderii cercetarilor, procurorii au decis schimbarea incadrarii juridice pentru principalii suspecti din proxenetism in trafic de persoane, iar dosarul a fost trimis pentru solutionare Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism. Momentan, cei doi raman dupa gratii si, daca vor fi gasiti vinovati, risca sa ramana la inchisoare ani pina la 15 ani.

»  Dosarul a fost trimis la DIICOT pentru continuarea cercetarilor.

Cele mai citite

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă