19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialConstanţa: Un om de afaceri s-a împuşcat cu o armă de vânătoare,...

Constanţa: Un om de afaceri s-a împuşcat cu o armă de vânătoare, în locuinţa sa

Un om de afaceri din Constanţa a fost găsit împuşcat, ieri după-amiază, în locuinţa sa din Mangalia, anchetatorii spunând că bărbatul s-a sinucis cu o armă de vânătoare pe care o deţinea legal, relatează Mediafax.

Bărbatul s-a împuşcat cu o armă de vânătoare, în bucătăria casei sale, fiind găsit de către soţia lui, care în momentul respectiv se afla în curtea locuinţei, a explicat şeful Poliţiei Mangalia, Nicolae Pescaru.

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. El era un om de afaceri cunoscut pe plan local, şeful Poliţiei Mangalia precizând că acesta nu a avut niciodată probleme cu legea.

Conform sursei citate, deocamdată nu a fost găsit nici un bilet în care bărbatul să-şi justifice gestul, iar anchetatorii presupun că acesta avea probleme de familie.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa spun că bărbatul, Lazăr Mangu, deţinea o societate în Mangalia şi era subcontractor la şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), iar în timpul liber îi plăcea să meargă la vânătoare.

De asemenea, potrivit surselor citate, se pare că înainte de a se sinucide, bărbatul ar fi consumat băuturi alcoolice.

Trupul bărbatului va fi transportat la morgă pentru necropsie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă