19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialConstanța: Cum petrec polițiștii sărbătorile pascale

Constanța: Cum petrec polițiștii sărbătorile pascale

Traficul rutier va fi supravegheat cu 15 radare.

În perioada Sărbătorilor Pascale, zilnic, peste 300 de poliţişti se vor afla în stradă, în întreg județul Constanța, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, a anunțat, ieri, conducerea IPJ. Astfel, poliţiştii de la brigăzile de ordine publică, rutieră, investigații criminale vor fi prezenți la datorie în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, acționând cu precădere în zona lăcaşelor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători, în zonele turistice și acolo unde sunt prevăzute a se organiza diferite evenimente publice prilejuite de Sărbătoarea Paștelui. Poliţiştii vor acţiona atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, pe principalele artere de circulație, cu preponderență pe drumurile naționale și în zonele turistice, precum şi în zona lăcaşelor de cult religios, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru menţinerea fluenţei traficului şi prevenirea producerii unor evenimente grave de circulație, în general a celor generate de excesul de viteză și de conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice, fiind amplasate în trafic peste 15 aparate radar.

Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă