14.4 C
București
vineri, 23 februarie 2024
AcasăSpecialConstanța: Bani pentru fotbal de la Consiliul Județean

Constanța: Bani pentru fotbal de la Consiliul Județean

FC Farul va primi, pentru sezonul viitor, 2,1 milioane de lei din bugetul CJC.

Nici un consilier județean din Constanța nu s-a opus, ieri, proiectului de hotărâre care prevedea alocarea unei sume de bani clubului de fotbal Farul. Așa se face că, începând din sezonul competițional viitor, echipa va primi 2,1 milioane lei din bugetul Consiliului Județean Constanța. Consilierii au constatat, în prealabil, că între CJC și FC Farul nu există nici un litigiu. Existența sa ar fi împiedicat, legal, acordarea unei sume.

Așa se explică de ce alte sporturi de echipă din Constanța nu mai sunt finanțate de către CJ: au primit în trecut bani, Curtea de Conturi a constatat că plățile efectuate trebuie recuperate, iar CJ le-a dat în judecată în acest sens. Fiind în litigiu, legea interzice alocarea unor alte sume.

În cea mai gravă situație din acest punct de vedere se află clubul de rugby Farul, de șapte ori campion național, care s-a desființat anul acesta, chiar în săptămâna când începea campionatul. „În câteva zile se vor semna actele oficiale de intrare în faliment“, a precizat Andrei Szemerjai, reprezentantul Consiliului Județean Constanța la RCJ Farul. Jucătorii, neplătiți de luni bune, au plecat imediat la alte echipe. Clubul are acum datorii de aproape două milioane de lei. Este extrem de greu de crezut că cineva va plăti această datorie și că va asigura și cheltuielile de finanțare curente.

În situații grave se găsesc și celelalte echipe, de la Handbal Club Municipal, care a avut rezultate excelente în competițiile europene, la echipele de volei. Cea feminină a fost deja desființată, în timp ce băieții supraviețuiesc cu greu. „Am reușit să achităm zilele acestea jumătate din salariile de pe luna ianuarie. Clubul nu avea datorii la sfârșitul anului trecut, dar acum am acumulat restanțe de circa un milion de lei“, a spus Serhan Cadâr, director executiv CVM Tomis Constanța. Clubul a câștigat anul trecut aproape tot ce se putea câștiga, atât la competițiile de juniori, cât și la seniori. În aceste zile dispută finala diviziei.

În timp ce cluburile menționate mai sus au rezultate foarte bune la nivel național și chiar internațional, FC Farul se află pe ultimul loc în Liga a II-a și există posibilitatea ca la finalul sezonului să retrogradeze în Liga a III-a. Alocarea fondurilor a fost criticată de politicienii din afara CJ. „În condițiile în care sportul constănțean, în ansamblul său, trece prin momente extrem de dificile, alocarea unei sume, chiar și pentru echipa de fotbal fanion a județului Constanța (a cărei performanță este totuși îndoielnică), este un gest discriminator și sfidător față de celelalte cluburi sportive, majoritatea performante“, a precizat Mihai Petre, președintele Asociației M10 Constanța.  

Cele mai citite

Mesajul lui Klaus Iohannis, la doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în cadrul evenimentului de marcare a doi ani de răspuns al României la situația refugiaților din...

Studiu: De ce preferă firmele românești să nu acceseze beneficiile fiscale

Companiile româneşti nu se arată prea dornice să acceseze beneficiile fiscale acordate prin lege, cel mai des invocat motiv fiind complexitatea legislativă şi teama...

Executoare judecătorească, acuzată că și-a însușit peste 200.000 de lei

O executoare judecătorească din Suceava este acuzată că și-a însușit peste 200.000 de lei, bani obținuți din vânzarea unui imobil, pe care trebuia...
Ultima oră
Pe aceeași temă