Noul plan de reglementare a crizei transnistriene nu e neaparat despre Kosovo, vazut ca un obiect de troc al Rusiei cu Occidentul. Povestea planului rusesc pentru Transnistria e relevanta mai ales pentru realitatile interne din Republica Moldova, pentru natura regimului de la Chisinau si pentru interesele sale electorale. Daca in toamna anului 2003 Voronin a tras pe sfoara Rusia, de data aceasta s-ar putea sa insele Occidentul, punandu-l in fata faptului implinit: semnarea unui acord care va legitima regimul separatist de la Tiraspol. Presedintele comunist le-a spus emisarilor occidentali, printre care si David Kramer, adjunctul asistentului secretarului de stat american, care a facut o vizita la Chisinau saptamana trecuta, ca un asemenea plan nu exista, desi el exista, pentru ca nu iese fum fara foc: nu putea sa "transpire" in detalii tehnice atat de precise daca ar fi fost doar o inventie a presei. Totul este invaluit intr-un strat gros de secretomanie, asa cum ii place lui Mark Tkaciuk, consilierul de politica interna al dlui Voronin, "eminenta cenusie" a regimului. Despre ce se urzeste in legatura cu Transnistria s-ar putea sa nu stie nici cele mai importante figuri, dupa presedinte, in ierarhia politica a Moldovei, adica premierul, speaker-ul, sefii comisiilor parlamentare, ministrii. La Chisinau nu se poarta nici un fel de dezbateri publice pe aceasta tema, desi in joc e destinul national si puterea are datoria sa intrebe cetatenii daca si in ce conditii ar dori sa reprimeasca regiunea secesionista in componenta statului moldovean.
Un plan negociat in culise, departe de ochii lumii libere, nu poate fi decat fundamental ostil intereselor nationale. Cel mai clasic exemplu al acestui gen de comploturi care au victimizat Basarabia il constituie protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov. De ce s-ar arunca, asadar, regimul de la Chisinau intr-o asemenea bulboana? Miza este electorala. Dupa ratarea integrarii europene, singura chestiune care ar mai imbunatati imaginea comunistilor este asa-zisa reintregire a tarii, adica reincorporarea Transnistriei. si o recuperare a regiunii separatiste, fara o curatare prealabila a acesteia de trupe rusesti si munitii, de KGB-isti, banditi si mafioti, se va solda nu cu "romanizarea" Transnistriei, ci cu transnistrizarea Basarabiei. Exact pe placul comunistilor. Limba romana, valorile nationale, libertatile democratice – totul va fi eliminat pentru a le asigura liderilor de la Tiraspol si celor ce se vor aseza in structurile puterii de la Chisinau un maxim confort psihologic. Automat, Moldova va spune adio Uniunii Europene, care nu i-a oferit un orizont de aderare dupa model cipriot, desi ar fi putut.
Pentru a obtine acordul Rusiei, Voronin va trebui sa faca o serie de concesii. Prea multe concesii, intrucat, odata mintita, Moscova nu se va multumi cu putin. In noiembrie 2003, Putin a fost literalmente intors de la trapa avionului ce urma sa-l aduca la Chisinau, unde, intr-un decor festivist de felul celui ce a insotit, pesemne, descinderea lui Petru cel Mare la curtea domnitorului Dimitrie Cantemir, la 1711, ar fi trebuit sa ciocneasca o cupa de sampanie cu vasalii locali, Smirnov si Voronin, in cinstea marelui succes al diplomatiei rusesti in "strainatatea apropiata", insa "beiul" moldovean a refuzat in ultima clipa sa semneze memorandumul Kozak. Moscova, fireste, nu va admite o noua ofensa. Ea ameninta Occidentul cu un nou Razboi Rece si nu se va impiedica in "ciotul" de la gurile Nistrului.
O alta problema care gaseste Moldova extrem de vulnerabila in fata unui nou plan rusesc pentru Transnistria este inexistenta unei opozitii interne, capabila sa se opuna sinistrei conspiratii. In toamna lui 2003, baricadele erau clar delimitate: de o parte comunistii rusofili, de cealalta parte formatiunile democratice, reunite intr-un Comitet pentru Apararea Independentei si Constitutiei, care a reusit sa mobilizeze zeci de mii de oameni in strada. Animatorul principal al protestelor de atunci a fost PPCD-ul lui Iurie Rosca. Azi, Rosca e aliatul lui Voronin si va fi primul sacrificat pe altarul reconcilierii cu Transnistria, pentru ca nimeni nu va mai avea nevoie de serviciile lui. Alte fractiuni ale opozitiei sunt santajate cu dosare de coruptie, iar partidele extraparlamentare nu au acces la televiziunea de stat si deci nu exista ca forta electorala.
Cine sa salveze Moldova? Occidentul e departe, Romania e paralizata de propriile sale conflicte politice. Doar un miracol, eventual. Insa miracolele sunt apanajul retrospectiv al trubadurilor nationali. si nu avem nici o garantie ca "a doua zi" acestia vor mai avea un obiect al muncii.
Vitalie Ciobanu este scriitor din Chisinau
