1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialConfuzie si dezordine in distribuirea ajutoarelor pentru sinistrati

Confuzie si dezordine in distribuirea ajutoarelor pentru sinistrati


ONG-uri avem, dar lipsesc cu desavarsire

Dar locul cel mai trist si tragic in acelasi timp este de departe „satul mortii”, cum a fost numita localitatea Vadu Rosca. La inceputul retragerii apelor, oamenii au trecut la recladirea caselor pe ruinele lasate de potop. Cei care mai au peretii caselor in picioare se roaga la ceruri sa li-i tina, iar cu mainile tremurande incearca sa scoata de sub malul gros transformat in crusta lucrurile ce mai pot fi folosite. Duhoarea pe care o emana cadavrele de animale intrate in putrefactie pluteste peste tot. Ridicarea lesurilor abia s-a incheiat, dezinfectia si dezinsectia abia de acum incep. Oamenii dorm pe unde pot: prin biserica, pe la caminul cultural, prin primarie sau pe la scoala generala din Vulturu. In Vadu Rosca oamenii stau de cate zece ori pe zi la cozile formate in fata camioanelor cu ajutoare. „La Primaria din Vulturu, comuna de care apartine satul Vadu Rosca, ajutoarele se distribuie la nimereala. Aglomeratia si balamucul creat au sufocat autoritatile. Nu mai stim ce sa facem. Oamenii nu vor sa inteleaga ca sunt ajutoare pentru toti. In afara de asta, sunt foarte multi particulari care distribuie din masini alte ajutoare, astfel ca nu putem avea o evidenta clara”, ne-a spus primarul din Vulturu, Alexandru Mihalcea. Din cele cateva sute de persoane membre ale ONG-urilor care-si desfasoara activitatea in Vrancea n-au putut fi vazuti in locurile calamitate decat reprezentantii Crucii Rosii. Ceilalti erau superbi, minunati, dar lipseau cu desavarsire.

Sisteme video home cinema pentru sinistrati!

In afara de ajutoarele de stricta necesitate care vin cu TIR-ul in „satul mortii”, au sosit si lucruri care numai ajutoare nu se pot numi. Un numar de 15 scule electronice de ultima generatie in valoare de cateva mii de euro fiecare din categoria video home cinema – pe care numai oamenii cu dare de mana si le pot permite – au sosit recent cu un transport din strainatate in „satul mortii”. „In Vadu Rosca, Armata a adus si cateva zeci de bai si WC-uri ecologice pentru nevoile sinistratilor. Cu greu localnicii au fost determinati sa le foloseasca. Ei preferau sa stea pe dig si sa se spele pe unde apucau.
Unii chiar cu apa minerala. Necesitatile fiziologice si le faceau tot in fundul curtii. Am dus multa munca de lamurire si de educatie cu ei”, ne-a explicat dr. Doru Calistru, dir. adj. in cadrul DSVSA Vrancea.
In afara de faptul ca au pierdut toata averea, unii dintre sinistrati, mai ales tinerii si batranii, au inceput sa aiba si probleme psihice. Pentru a contracara acest fenomen, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vrancea (DGASPCV) a trimis in teren echipe de psihologi si asistenti sociali.
„Oamenii au mare nevoie de suport psihologic. Am constatat ca unii sinistrati prezenti la consultul psihologic prezentau cazuri de stres ca pe vremea razboaielor sau a marilor cutremure. Batranii, dar mai ales copiii sunt foarte irascibili, ultima categorie, din cauza ca nu au o personalitate bine definita, trec mai greu peste nenorociri. Pana la aplicarea unui tratament psihiatric, acesti oameni dezorientati au nevoie de consiliere psihologica. De remarcat ca dupa aceste inundatii s-au inregistrat cazuri noi de boli pe fond psihic”, ne-a declarat dr. psihiatru Elena Busila.

Cele mai citite

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă