Vreme de doi ani, cei doi lideri ai USL s-au comportat ca şi cum criza economică mondială şi criza datoriilor suverane din Europa n-ar fi existat niciodată şi, chiar dacă ar fi existat, nu ar fi avut nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în România. În versiunea uselistă a realităţii, austeritatea se explica prin hoţia pedeliştilor, acordul cu FMI prin corupţie iar privatizările prin lipsa de patriotism a guvernanţilor care doreau să vândă ţara. Foarte bine. Acum că au preluat guvernarea, au prilejul să dovedească faptul că au avut dreptate. Problema este că dacă aplică ceea ce au profesat atunci vor intra în conflict cu UE, SUA, FMI şi mai toate instituţiile care contează. Este drept că USL vrea să compenseze cu îmbunătăţirea relaţiilor cu ţările BRIC. Cum China nu ne bagă în seamă, India e prea exotică iar Brazilia e departe, le mai rămâne R: Rusia. Mult succes, tovarăşi!
În principiu, guvernul Ungureanu a căzut pentru că o majoritate de 235 de aleşi ai neamului au susţinut moţiunea de cenzură potrivit căreia guvernul trebuia demis pentru că „înstrăinează ultimele resurse ale României”. Urmează, în mod logic, că viitorul guvern Ponta va rezilia contractul cu Chevron, va renunţa la privatizarea Cuprumin sau Oltchim, la privatizările parţiale de la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz sau Tarom şi pentru care, în mod evident, nu există mandat parlamentar. Cum aceste privatizări figurau drept condiţii pentru acordarea de către FMI a unei linii de finanţare preventive de cinci miliarde de euro, rezultă că guvernul Ponta va denunţa acordul cu FMI şi va renunţa la linia de finanţare. Dacă nu o va face şi va continua procesul privatizărilor, atunci îşi va pierde legitimitatea democratică. Dilema lui Ponta este simplă: Ori cei cinci miliarde de care vorbea preşedintele Băsescu, or ruşinea de a accepta că a fost un demagog.
O dată stricate relaţiile cu FMI, următoarea structură cu care guvernul Ponta va avea mari dificultăţi va fi Uniunea Europeană. Înainte ca Ponta să stârpească evaziunea fiscală, să îmbunăţească în mod dramatic absorbţia fondurilor europene, va trebui să reîntregească şi eventual să mărească salariile bugetarilor aşa cum a promis în repetate rânduri, să restituie cei 5,5% CASS pensionarilor şi eventual să anuleze îngheţarea pensiilor pe care au criticat-o vehement şi să reia indexarea acestora. Cum potenţialul de creştere economică este modest, există foarte puţine opţiuni.
Prima, creşterea taxelor şi impozitelor este improbabilă. Pe de o parte, pentru că este an electoral şi nimeni nu creşte taxele în an electoral dacă vrea să câştige alegerile iar, pe de altă parte, pentru că sperie investitorii străini şi România nu îşi poate permite aşa ceva. A doua este prin creşterea deficitului de 1,9% (2,3% pe cash) la care s-a angajat România faţă de partenerii europeni prin Programul de Convergenţă. Creşterea deficitului va crea tensiuni cu Uniunea Europeană, după ce România a semnat Tratatul Fiscal şi s-a angajat să respecte obiectivele Pactului Euro Plus. În absenţa unui acord cu FMI, guvernul Ponta va fi obligat să se împrumute pe pieţele externe la dobânzi de peste 6%, ceea ce va duce rapid la creştere în spirală a gradului de îndatorare. Dacă Ponta scade şi TVA aşa cum a promis, atunci situaţia va deveni cu adevărat dramatică şi creşterea datoriei nu va mai putea fi controlată. Or, asta înseamnă din nou încălcarea angajamentelor asumate. Speranţa USL este, aşa cum a declarat vineri Adrian Năstase, ca François Hollande să câştige alegerile în Franţa şi să denunţe Tratul Fiscal aşa cum a promis în campanie, astfel încât nici România să nu fie nevoită să o facă. Este o speranţă slabă pentru că dacă Franţa iese din Tratat, atunci euro nu va mai putea fi ţinut în viaţă şi de-abia atunci vom avea un dezastru. Polticienii francezi spun multe lucruri în campanie – mai ales socialiştii – dar atunci când ajung la guvernare se pliază de obicei, poziţiei germane, „omul cu banii” în Europa.
A treia modalitate de finanţare a deficitului este prin inflaţie. Problema este că inflaţia nu o controlează guvernul ci Banca Naţională. Dacă, prin politica fiscală şi bugetară Ponta va lua măsuri creatoare de inflaţie, atunci va intra în conflict cu politica monetară a Băncii Naţională, a cărei misiune centrală este controlul preţurilor, deci al inflaţiei. Ponta nu are niciun instrument la îndemână pentru a forţa BNR să devalorizeze leul şi să dea drumul la tiparniţa de bani. Presiuni mai mult sau mai puţin discrete se făceau deja asupra BNR din zona apropiaţilor USL sub forma acuzaţiilor că Banca Naţională tine cursul prea sus cu costuri prea mari. Căderea de ieri a leului când investitorii s-au îngrămădit să cumpere euro dovedeşte că aceştia au înţeles foarte bine dincotro vine pericolul într-o guvernare USL.
Ponta poate încerca, în acest caz, să limiteze independenţa Băncii Naţionale, aşa cum au încercat, fără succes, şi predecesorii săi Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase. Or, pentru o tentative similară a guvernului Viktor Orban, Uniunea Europeană a tăiat fondurile europene Ungariei. Comisia nu se joacă cu astfel de chestiuni şi comisarul Olli Rehn a fost cât se poate de explicit în acest sens. În sfârşit, o altă sursă de potenţial cu Comisia Europeană este Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi monitorizarea Justiţiei în cazul cărora poziţiile USL sunt în opoziţie cu recomandările Comisiei.
În plus, Ponta ar putea să le ofere europenilor câteva reprize de circ politic neaoş dacă va insista să participe în calitate de protagonist la Consiliile Europene, aşa cum i-a reproşat lui Emil Boc că nu a făcut-o în trecut.
O eventuală blocare sau reziliere a contractului cu Chevron (obligatorie moral după adoptarea moţiunii) va duce la o răcire abruptă a relaţiilor cu Statele Unite. Chevron nu e chiar orice companie petrolieră în America (de fapt, este a doua după Exxon Mobil) şi nici o administraţie, nici chiar cea a lui Barack Obama, nu-şi doreste să facă Chevron nefericită mai ales în an electoral. Circumstanţe agravante se pot aduna rapid dacă USL mai manifestă reţineri sau ostilitate faţă de scutul anti-rachetă cum au făcut-o mai mulţi lideri ai PSD sau dacă guvernul Ponta va încerca să limiteze în vreun fel independenţa Justiţiei.
În sfârşit, dacă Ponta îşi va menţine „nationalismul economic” şi va duce o politică de favorizare a antreprenorilor autohtoni aşa cum îşi doresc Adrian Năstase şi consilierul său Daniel Dăianu, vor apărea tensiuni serioase nu numai în relaţiile cu SUA şi UE dar şi cu Germania şi cu ceilalţi parteneri economici ai României din Vest.
USL speră să compenseze o eventuală deteriorare a relaţiilor cu Vestul printr-o deschidere către ţările emergente grupate în aşa numitul BRIC (plus Africa de Sud), una din priorităţile de politică externă ale USL. Dar această deschidere ascunde de fapt un obiectiv care, recunoscut public, nu ar fi foarte bine primit de români. Din grupul amintit, relaţiile României cu India sunt aproape de zero şi ne va lua cel puţin un deceniu să la dăm substanţă. China nu are niciun interes în România şi dacă vrea să-şi plaseze banii în Europa, o face – aşa cum s-a văzut săptămâna trecută acolo unde le stă bine banilor: în Germania. Brazilia nu are niciun interes strategic în Europa de Est iar relaţia cu Africa de Sud este încă foarte fragedă. Singura legătură care poate fi într-adevăr îmbunăţită în mod realist este cea cu Rusia, vechiul reazem al socialiştilor români. Dar dacă constrângerile crizei şi angajamentele populiste luate de Ponta&Antonescu vor duce la deteriorarea relaţiilor cu Occidentul democratic şi strângerea lor cu Rusia lui Putin, ce va spune asta despre „patriotismul” celor doi? Pentru că lui Putin nu-i pasă nici de convergenţa cu UE, nici de deficite, nici de independenţa BNR sau a Justiţiei în România. Îi pasă de cu totul altceva.
