Unul dintre marile paradoxuri ale asa-zisei batalii pe care o duce Occidentul impotriva terorismului consta in faptul ca infruntarea militara frontala este mai mare decat confruntarea frontala de idei. Tarilor occidentale le este mai usor sa trimita soldati in Irak si Afganistan sau sa imagineze operatiuni militare in Iran si Pakistan decat sa lanseze o ofensiva vasta si clara pe terenul ideilor pentru a combate ideologia care se ascunde in spatele miscarii Al Qaeda si al prozelitilor ei. Astazi Occidentul apare ca intimidat, din punct de vedere filozofic, in fata islamismului. In Franta, in Anglia, in Olanda, in Germania autoritatile sunt capabile sa ia numeroase masuri pentru supravegherea retelelor teroriste, a imamilor si a altor predicatori sau sa infiltreze comunitatile musulmane pentru prevenirea unor eventuale atacuri. In schimb, scriitorii, filozofii, oamenii politici, mintile care gandesc, presa si mediile de informare se poarta cu manusi cand e vorba de abordarea directa a subiectelor legate de proliferarea ideologiei integriste.
Occidentalilor li se pare mai simplu, mai putin riscant sa mobilizeze sute de mii de soldati si mii de agenti in confruntarea cu islamismul radical decat sa deschida un nou front ideologic si sa mobilizeze mii de intelectuali in lupta impotriva acestei noi forme de totalitarism. Cuvintele, ideile, rostirea unor adevaruri sunt in acest moment "arme" mai greu de manipulat decat utilizarea tancurilor si a mitralierelor. Ciudata, unica pana acum in istoria civilizatiei occidentale, este aceasta teama in fata abordarii critice a islamismului in general si a islamismului radical in special.
si totusi istoria Occidentului este sinonima cu un lung sir de batalii necrutatoare duse pe terenul ideilor. Chiar si atunci cand lupta s-a dus pe un fond religios, cum s-a intamplat cu miscarea protestanta, scopul era eliberarea omului de sub multiplele opresiuni. Iluminismul a reprezentat si el o radicala punere in cauza a autoritatii ecleziastice si a gandirii scolastice. Cele mai stralucite minti ale Europei s-au asociat pentru denuntarea absolutismului, enciclopedistii au pregatit Revolutia Franceza, o imensa lupta pe taramul ideilor s-a dat pentru separarea puterilor in stat, pentru emanciparea femeii, pentru recunoasterea democratiei ca forma ideala de organizare a societatii… Secolul al XX-lea a fost marcat de o lunga lupta ideologica impotriva celor doua doctrine totalitare, comunismul si nazismul, precum si pentru recunoasterea planetara a catorva principii fundamentale legate de respectarea drepturilor omului.
Dupa aceasta lunga perioada istorica in care Occidentul s-a dorit purtator si aparator al unor valori universale, el pare sa se fi epuizat insa o data cu ultimele lupte ideologice frontale duse impotriva comunismului si a nazismului. Iar in prezent, in fata acestei noi amenintari majore care este integrismul (o miscare al carei scop principal declarat este distrugerea civilizatiei occidentale), nici in Statele Unite, nici in Franta, nici in Marea Britanie si nici in celelalte tari unde a fost forjata gandirea critica moderna intelectualii nu par dispusi sa se arunce pe campul de lupta al unei noi mari infruntari de idei.
Mai multe explicatii se afla in spatele acestei atitudini de moleseala critica si de lasitate filozofica. Elitele de stanga fac de mult procesul epocii coloniale cu un accent excesiv pe latura autocritica. Acesti specialisti in autoflagelare au reusit sa dea tonul in abordarea subiectului si sa inculce o profunda senzatie de vinovatie in societatile occidentale. In consecinta, s-a creat o explicatie mecanica pentru tot ce tine de problemele si crizele fostelor colonii si ale tarilor din lumea a treia in general. Daca democratia nu functioneaza in aceste tari, este vina fostilor colonizatori. Daca multe popoare nu reusesc sa ajunga la acel prag de civilizatie unde puterea religioasa se separa de stat, tot expansiunea coloniala este de vina, daca nu cumva decolonizarea care a fost facuta prost sau, si mai bine, "neocolonialismul occidental". Daca un tanar de origine magrebiana sau araba incendiaza in timpul noptii cateva masini intr-un cartier de la periferia Parisului, se gasesc imediat cateva spirite generoase care sa interpreteze gestul acestuia prin umilintele pe care le-au indurat parintii, bunicii si strabunicii sai.
Dar nu numai excesul de "pocainta" sta la baza acestei dezertari intelectuale, ci si dictatura (deja bine instaurata in lumea occidentala) a gandirii corecte din punct de vedere politic. Orice analiza care duce la concluzia ca un act de delicnventa este rezultatul unei pulsiuni barbare devine brusc suspecta si este chiar taxata ca reactionara. In cea mai buna traditie a gandirii marxiste, un delincvent este considerat mai degraba ca un esec al societatii, o "victima a sistemului" care nu i-a facilitat integrarea si care l-a marginalizat.
Devenit pragmatic, sinonim cu societatea de consum, Occidentul nu mai are decat idealuri defensive. El pactizeaza cu regimurile cele mai retrograde, mai antidemocratice si mai corupte pentru a avea petrol, gaz metan, materii prime, piete de desfacere, mana de lucru ieftina si, nu in ultimul rand, liniste. Iar cand intelectualii se mai trezesc din amorteala pentru a-si relua misiunea combativa, inamicul desemnat il reprezinta mondializarea, liberalismul si societatea de consum.
Cand un autor precum Samuel Huntington scrie o carte monumentala despre "socul civilizatiilor", reactia multor intelectuali instalati in rolul constiintei sociale este mai degraba negativa. A vorbi deschis despre amenintarea musulmana in Europa Occidentala sau despre faptul ca Statele Unite se vad confruntate cu o amenintare chineza, abordarea frontala a acestor subiecte deci este astazi sinonima cu o operatie fara anestezie. In culise, oamenii politici isi spun multe lucruri, dar nu si atunci cand se adreseaza in public. Recent, in Franta, mai multe femei de origine magrebiana si africana au fost promovate in importante functii guvernamentale. Nimeni nu a recunoscut insa in mod oficial substratul acestei initiative, si anume faptul ca femeile de origine musulmana doresc mult mai mult sa se integreze in societatea occidentala decat barbatii de origine musulmana.
Poate ca, daca Occidentul nu s-ar fi impotmolit in propriile contradictii, nu si-ar fi pus ochelarii de cal ai gandirii politice corecte si si-ar fi pastrat curajul spiritului critic, ar fi fost nevoie acum de mai putine gloante in lupta impotriva terorismului. Cuvintele, iesite din atitudini ferme si din valori aparate in spiritul unei continuitati seculare, ar fi fost poate suficiente sau ar fi putut inlocui o parte din gloante.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
