Confederaţia Sindicală Naţională Meridian susţine că Executivul trebuie să-şi asume rolul activ şi responsabil privind situaţia economică şi socială din Valea Jiului, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, Agerpres.
"Confederaţia Sindicală Naţională Meridian îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia creată la mina Lonea din Valea Jiului, generată de opţiunea minerilor de a se autobloca în subteran şi de a intra în greva foamei. Demersul lor nu trebuie considerat ca un simplu semnal de alarmă, ci trebuie văzut ca stare de spirit generalizată în bazinul minier al Văii Jiului", se arată în document.
Potrivit acestuia, minerii au înţeles că întreg ansamblul de măsuri juridico-administrative ascunde în sine finalizarea procesului de închidere a mineritului, "iar Guvernul trebuie să-şi asume rolul activ şi responsabil privind situaţia economică şi socială din Valea Jiului".
Peste 430 de mineri continuă să fie blocaţi, marţi, în subteran la minele Lonea şi Vulcan, nemulţumiţi de situaţia de insolvenţă în care se află Complexul Energetic Hunedoara, solicitând intervenţia Guvernului în salvarea companiei de la faliment.
"Este nevoie de o decizie la nivel guvernamental pentru salvarea activităţii miniere şi energetice. Dacă nu se intervine acum, falimentul este calea care va fi urmată (de CEH, n.r.) în maximum două luni de zile", a declarat marţi, la Petroşani, preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica. Potrivit acestuia, 196 de mineri de la exploatarea Lonea şi 240 de la mina Vulcan erau blocaţi în subteran, iar în greva foamei se aflau 15 persoane.
Liderul sindical nu a exclus posibilitatea unei escaladări a stării de tensiune din Valea Jiului, în condiţiile în care organizaţia pe care o conduce, şi, implicit, minerii, nu au primit un răspuns oficial în ceea ce priveşte viitorul CEH. El a afirmat că sindicatul a întocmit o listă de revendicări prin care solicită continuarea activităţii companiei.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat, marţi, că momentan nu există o soluţie politică de a rezolva situaţia critică de la Complexul Energetic Hunedoara, iar singura cale de salvare a companiei este munca şi seriozitatea. "Responsabilitatea situaţiei de la CEH se întinde în timp şi numai împreună putem oferi Văii Jiului o şansă – minister, angajaţii care doresc să muncească onest, administratorul judiciar şi autorităţile locale. Nu există astăzi o soluţie politică pentru situaţia critică de la CEH. Singura soluţie care poate salva Complexul de la dispariţie este munca şi seriozitatea. Oricine vă spune că se poate altfel, vă minte. Orice alt drum este un drum spre falimentul Complexului, care trage după el întreaga Valea Jiului. Nu am niciun interes politic, nu îmi doresc să fac parte din niciun joc ascuns. Cei care vorbesc despre închiderea mineritului în România o fac cu rea voinţă. Cărbunele românesc îşi are deja locul său în securitatea noastră energetică", a afirmat Grigorescu.