Conducerea Serviciului de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov (SABIF) a decis să analizeze modul în care echipajul său a ajuns la caz, atunci când a fost alertat pentru Ioan Gyuri Pascu, pentru a doua oară, în condițiile în care s-a constatat că deplasarea a fost peste timpul mediu de răspuns la urgențele de cod roșu și că există diferențe între timpul de ajungere notat în fișa de intervenție și cel real.
„Coroborând datele existente în sistem până la acest moment, lucru care s-a putut face după ce STS a comunicat apelurile către Dispeceratele SABIF și ISU-SMURD, iar agențiile implicate au studiat documentele de intervenție, conducerea SABIF a decis să analizeze modul în care Ambulanța tip C2 a ajuns la caz, deși a fost alertată mai devreme decât ambulanțele SMURD. Echipajul de pe Ambulanța de tip C2 va trebui să explice de ce deplasarea la caz a fost peste timpul mediu de răspuns la urgențele de cod roșu, prevăzut în lege, și de ce există diferențe între timpul de ajungere notat în fișa de intervenție și timpul real de ajungere la caz, raportându-ne la timpul extras din tableta echipajului UTIM SMURD și care arată că echipajul UTIM SMURD a ajuns la caz la 5,09”, a informat, vineri, SABIF printr-un comunicat de presă.
Citeşte şi: România a ajuns o junglă în care mori cu zile | OPINIE
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește cazul Gyuri Pascu, SABIF a primit doar două apeluri de la dispeceratul 112 iar cel de-al treilea a ajuns doar la ISU-SMURD.
„Primul apel a fost primit de la 112 la ora 3,25. Legătura a fost dată de Dispeceratul 112 numai către SABIF deoarece în această situație, conform indexului de la 112, cazul a fost încadrat drept consultație la domiciliu, cod verde. Nu era necesară punerea în conferință a cazului cu Dispeceratul ISU-SMURD. Al doilea apel a fost primit de la 112 la ora 4,43. Legătura a fost dată din nou de Dispeceratul 112 numai către SABIF deoarece, probabil, solicitantul a precizat de la începutul apelului că la această adresă a mai fost o ambulanță de la SABIF mai devreme și că acum pacientul se simte mai rău. Operatoarea de la 112 a dat direct apelul la SABIF fără a-l pune în conferință cu Dispeceratul ISU-SMURD”, a explicat SABIF.
Conform acestuia, SABIF nu primit un al treilea apel. „La al treilea apel, de la ora 4,53, Dispeceratul SABIF nu a fost niciodată în conferință cu Dispeceratul ISU-SMURD și nici nu a avut cunoștință de el. Al treilea apel ajuns doar la Dispeceratul ISU-SMURD”, a adăugat SABIF.
Aceeași sursă, citată de Agerpres, arată că în toate declarațiile conducerea SABIF a făcut referire doar la cele două apeluri primite la orele 3,25 și 4,43, doar pe acestea dispeceratul 112 direcționându-le către acest serviciu.
Potrivit SABIF, ambulanța sa de tip C2 la momentul intervenției nu dispunea de tabletă, deoarece aceasta, „din motive tehnice, fusese trimisă la verificat către STS”. „Programul de informatizare este în perioada de testare, iar atunci când el va fi funcțional complet nu vor mai exista dubii asupra timpilor de intervenție. Aceștia sunt înregistrați automat și nu pot fi modificați ulterior. De aceea, conducerea SABIF susține informatizarea sistemului”, a indicat sursa citată.
SABIF a precizat, totodată, că în toate declarațiile anterioare conducerea sa a făcut referire la timpii de intervenție comunicați Dispeceratului SABIF de echipajul medical de pe ambulanța de tip C2, timpi notați manual de medic în fișa de intervenție. „Niciodată conducerea SABIF nu a încercat să ascundă date privind intervențiile efectuate de echipajele acestei instituții și a dat dovadă de transparență totală”, se arată în comunicat.
Serviciului de Telecomunicații Speciale contrazice informațiile oferite de Serviciul de Ambulanță, precizând că soția actorului Ioan Gyuri Pascu a sunat la numărul unic de urgență 112 de trei ori, în dimineața zilei de 26 septembrie. „În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră și petrecut în data de 26 septembrie anul curent, la orele 3,23, 4,42 și 4,53″, se arată într-un răspuns oficial al STS.
Potrivit sursei citate, persoana care a efectuat primul apel a anunțat o urgență medicală, motiv pentru care acesta a fost transferat Dispeceratului de Urgență al Serviciului de Ambulanță București — Ilfov. „Apelanta a revenit precizând că, deși la adresă a fost un echipaj de ambulanță, nu știe ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către același dispecerat. La ultimul apel s-a anunțat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competență a ISU — SMURD către care a fost direcționat”, au explicat reprezentanții STS.