24.1 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialComplex studenţesc de peste 15 milioane de euro la Timişoara

Complex studenţesc de peste 15 milioane de euro la Timişoara

Studenţii Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) vor fi cazaţi, peste trei ani, în două dintre cele mai moderne cămine din România. În 2016 ar trebui dat în folosinţă un complex studenţesc format din două cămine cu un total de 670 de camere, cu două şi trei paturi, iar fiecare cameră va avea baie şi bucătărie proprie. De asemenea, la parterul clădirilor vor exista spaţii comerciale, la demisol vor fi create locuri de parcare, în timp ce la ultimul etaj va funcţiona o sală de fitness. Întregul proiect va costa aproximativ 16 milioane de euro, iar prima cărămidă la viitoarea construcţie a fost aşezată luni dimineaţă în prezenţa rectorului universităţii timişorene, Marilen Pirtea, dar şi a primarului Nicolae Robu sau a prefectului Eugen Dogariu.

Banii vin de la Guvern

Cea mai mare parte a banilor necesari construirii complexului studenţesc ar urma să vină din partea Guvernului, cel care, potrivit rectorului UVT, a virat deja o primă tranşă de două milioane de lei. “Totul depinde de Guvern, dar noi sperăm ca în trei ani să inaugurăm această construcţie. Dorinţa noastră a fost dintotdeauna să oferim studenţilor cele mai bune condiţii de studiu, dar şi de cazare”, a declarat rectorul universităţii timişorene.

“Totul depinde de Guvern, dar noi sperăm ca în trei ani să inaugurăm această construcţie”, Marilen Pirtea, rector Universitatea de Vest

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Scăderea dobânzilor impulsionează creșterea creditării bancare, cu un avans anual de 7,7% în august

Reducerea dobânzilor de către Banca Națională a României (BNR), inițiată în iulie și continuată în august, începe să aibă un impact semnificativ asupra creditării,...

Salariile din România au crescut cu 7,5% în 2024, conform unui studiu

Salariile angajaților din România au înregistrat o creștere medie de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, potrivit studiului salarial realizat de Mercer Marsh...

Doliu în tenis! Fostul tenismen Sever Mureșan s-a stins din viață

Sever Mureșan, fost jucător de tenis și primul român membru al ATP, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, într-o clinică...
Ultima oră
Pe aceeași temă