17.8 C
Bucureศ™ti
duminicฤƒ, 6 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialCompania Uraniului, โ€žmรขndria naศ›ionalฤƒโ€œ, fฤƒrฤƒ bani de salarii. Tensiunile sunt la cote...

Compania Uraniului, โ€žmรขndria naศ›ionalฤƒโ€œ, fฤƒrฤƒ bani de salarii. Tensiunile sunt la cote maxime

Acum, când cotaลฃiile internaลฃionale ale uraniului sunt în creลŸtere, producฤƒtorul naลฃional de uraniu se aflฤƒ în moarte clinicฤƒ, cu angajaลฃi care au intrat în greva foamei pentru a-ลŸi primi salariile.

Compania Naศ›ionalฤƒ a Uraniului (CNU) face parte din strategia privind independenศ›a energeticฤƒ a României, uraniul românesc fiind declarat resursฤƒ strategicฤƒ, parte a ciclului nuclear integrat ลŸi esenลฃial în asigurarea securitฤƒลฃii energetice nucleare. Pe hârtie. În realitate, soarta societฤƒลฃii este aproape pecetluitฤƒ, iar România riscฤƒ sฤƒ depindฤƒ de combustibilul de uraniu importat de la canadieni pentru a asigura funcลฃionarea celor douฤƒ reactoare de la Cernavodฤƒ, care asigurฤƒ 20% din consumul intern de electricitate.

Potrivit legii, CNU îศ™i asigurฤƒ veniturile în baza contractelor comerciale încheiate cu Nuclearelectrica pentru livrarea dioxidului de uraniu ลŸi a contractului încheiat cu Administraลฃia Naลฃionalฤƒ a Rezervelor de Stat ลŸi Probleme Speciale (ANRSPS) pentru achiziลฃionarea de octoxid de uraniu la rezerva de stat. Ambele contracte deลฃin o pondere de aproximativ 95% din veniturile CNU, însฤƒ producฤƒtorul de uraniu a rฤƒmas, încฤƒ de la finele lui 2015, fฤƒrฤƒ ambii clienลฃi. De asemenea, prin lege îi este interzis sฤƒ exporte. În aceste condiลฃii, societatea de stat este serios decapitalizatฤƒ, fฤƒrฤƒ bani de investiลฃii ลŸi nici de salarii. Guvernul condus de Dacian CioloลŸ a aprobat, anul trecut, un ajutor de stat de 62 milioane lei, însฤƒ pânฤƒ luni nu intrase decât o sumฤƒ de 47,2 milioane lei în conturile societฤƒลฃii. 

Ajutorul de stat trebuie returnat

Dupฤƒ ce nu ลŸi-au mai primit lefurile de douฤƒ luni ลŸi jumฤƒtate, angajaลฃii CNU au decis luni sฤƒ întrerupฤƒ lucrul, iar unii au intrat în greva foamei. Pentru a calma temporar situaลฃia, Ministerul Energiei a aprobat deblocarea unei a doua tranลŸe, în valoare de 7 milioane lei,  din ajutorul de urgenลฃฤƒ, pentru plata urgentฤƒ a salariilor ลŸi pentru plata utilitฤƒลฃilor.

”Restul fondurilor de pânฤƒ la 14,8 milioane de lei vor fi transferate în contul CNU dupฤƒ ce vor fi analizate documentele puse la dispoziลฃia Ministerului Energiei de cฤƒtre CNU privind modul în care a fost cheltuitฤƒ prima tranลŸฤƒ din ajutorul de urgen-ลฃฤƒ”, a transmis ministerul, printr-un comunicat.

Acest ajutor nu reprezintฤƒ însฤƒ decât un strop din necesarul de fonduri pentru producฤƒtorul de uraniu. De altfel, ieri, reprezentanลฃi din conducerea Ministerului Energiei au stat la discuลฃii îndelungate cu lideri sindicali de la CNU, pentru a analiza starea societฤƒลฃii. Pânฤƒ la închiderea ediลฃiei nu au putut fi însฤƒ contactaลฃi. Problema cea mai mare este cฤƒ ajutorul de stat, autorizat de Comisia Europeanฤƒ la 30 septembrie, a fost acordat pentru o perioadฤƒ de ลŸase luni. Potrivit informaลฃiilor deลฃinute de “România liberฤƒ”, la finele acestei perioade, adicฤƒ sfârลŸitul lunii martie, CNU trebuie sฤƒ ramburseze suma, în condiลฃiile în care nici pânฤƒ acum nu a încasat toลฃi banii, sau sฤƒ constituie noi garanลฃii, ceea ce iarฤƒลŸi nu e posibil.

Preลฃul internaลฃional al uraniului creลŸte

Cu un producฤƒtor naลฃional de uraniu ruinat, singurul furnizor acreditat de la care compania de stat Nuclearelectrica mai poate cumpฤƒra dioxid de uraniu a rฤƒmas firma canadianฤƒ Cameco, unul dintre cei mai mari producฤƒtori la nivel global. Cu toate cฤƒ a încercat sฤƒ îลŸi extindฤƒ lista de furnizori, Nuclearelectrica nu a reuลŸit, din motive necunoscute. De la finele lui 2015, Nuclearelectrica a reziliat contractul cu CNU, pe motiv cฤƒ firma canadianฤƒ i-a oferit un preลฃ considerabil mai mic, pe fondul unor cotaลฃii internaลฃionale foarte scฤƒzute ale uraniului. Acum însฤƒ cotaลฃiile se aflฤƒ pe un trend ascendent, dar, ironic, CNU este în moarte clinicฤƒ ลŸi doar o minune o mai poate salva. Atunci când a aprobat ajutorul de salvare pentru CNU, de 62 de milioane de lei, Guvernul CioloลŸ nota: “Considerฤƒm cฤƒ preลฃul scฤƒzut al octoxidului/dioxidului de uraniu de pe piaลฃa internaลฃionalฤƒ nu este sustenabil pe termen lung, iar posibila ieลŸire a CNU de pe aceastฤƒ piaลฃฤƒ va crea vulnerabilitฤƒลฃi semnificative pentru Nuclearelectrica”. 

INVESTIGAลขII

Contractele cu canadienii vor fi luate la puricat

Pe de altฤƒ parte, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarant recent, într-un interviu pentru Agerpres, cฤƒ se va investiga modul în care Nuclearelectrica, operatorul centralei electrice de la Cernavodฤƒ, a ales sฤƒ cumpere combustibil de la firma canadianฤƒ Cameco.

„Aici, dupฤƒ cum bine ศ™tiศ›i, avem o situaศ›ie destul de dificilฤƒ, compania înregistrând mari probleme economico-financiare ca urmare a rezilierii de cฤƒtre Nuclearelectrica a contractului de achiziศ›ie de uraniu de la CNU. România nu-ศ™i permite sฤƒ îngroape o asemenea companie, ca atare suntem într-un proces de analizฤƒ a variantelor pe care le putem adopta pentru a face acest sector competitiv. Este singurul producฤƒtor de dioxid de uraniu din Europa ศ™i avem toate motivele sฤƒ identificฤƒm soluศ›ii de salvare a companiei.  În paralel, am discutat cu premierul Sorin Grindeanu despre verificarea de cฤƒtre Corpul de Control al premierului a modului în care s-au petrecut lucrurile anul trecut, dar ศ™i a felului în care s-au derulat procedurile de achiziศ›ie prin care compania canadianฤƒ a fost declaratฤƒ câศ™tigฤƒtoare. În opinia mea, anul trecut au lipsit deciziile cu privire la eficientizarea CNU, mฤƒsuri de restructurare a sectorului uraniu astfel încât sฤƒ se asigure continuarea ciclului nuclear integrat în România, componentฤƒ strategicฤƒ a securitฤƒศ›ii energetice a României”, a afirmat Toma Petcu.

Cele mai citite

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

ศ˜oferii vor avea la dispoziศ›ie 24 de ore pentru a achita taxa, fฤƒrฤƒ a mai fi penalizaศ›i automat Sistemul va fi similar cu cel care...

Sarea recristalizatฤƒ din Romรขnia care provine dintr-un zฤƒcฤƒmรขnt vechi de 2 milioane de lei

Sarea recristalizatฤƒ vรขndutฤƒ de compania de stat Salrom provine dinte-un depozit vechi de 2 milioane de ani, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului ศ™i Turismului: โ€žศ˜tiaศ›i...

Monica Bรฎrlฤƒdeanu s-a cฤƒsฤƒtorit cu medicul Valeriu Gheorghiศ›ฤƒ

Monica Bรฎrlฤƒdeanu s-a cฤƒsฤƒtorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiศ›ฤƒ, renumitul medic, รฎntr-o ceremonie elegantฤƒ desfฤƒศ™uratฤƒ la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ