9.5 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăSpecialComisia Europeană cere Greciei să susţină reformele care favorizează creşterea economică

Comisia Europeană cere Greciei să susţină reformele care favorizează creşterea economică

Pierre Moscovici, comisarul pentru Afaceri Economice, le-a cerut autorităţilor de la Atena să susţină reformele care duc la creştere economică. Moscovici a reacţionat la eşecul de luni al Parlamentului elen de a alege preşedintele ţării, care a dus la organizarea de alegeri legislative anticipate, pe 25 ianuarie, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Principalul indice al bursei de la Atena este în declin cu 4,6%, după ce a scăzut cu până la 11% după votul din Parlament, investitorii fiind îngrijoraţi că Syriza va modifica reformele economice puse în practică din 2010, în timpul crizei datoriilor, în schimbul unor împrumuturi de 240 de miliarde de euro.

Costurile de împrumut ale Greciei au crescut în urma votului, randamentul obligaţiunilor la zece ani ajungând până la 9,27%. Acţiunile băncilor din Grecia au înregistrat scăderi importante în urma anunţului privind alegerile anticipate. Astfel, titlurile Eurobank au coborât cu până la 26%, ale Piraeus Bank, cu 18%, ale National Bank of Greece, cu 15,4%, iar ale Alpha Bank, cu 13,4%.

La începutul lunii decembrie, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene declara că alegerea candidatului guvernului elen, Stavros Dimas, în funcţia de preşedinte ar fi un semnal puternic dat Europei.

Scrutinul ar putea aduce la putere partidul de extremă stânga Syriza, care se opune reformelor economice impuse de creditorii internaţionali din troica formată din UE, BCE şi FMI.în alegerile anticipate care vor avea loc la sfârşitul lunii ianuarie, 

Cele mai citite

Liderii organizației PNL din Republica Moldova se mobilizează pentru alegerile din acest an

Liderii organizaţiei PNL din Republica Moldova sunt decişi să obţină, la alegerile din acest an, rezultate la fel de bune ca la ultimele trei...

Teodosie a demonstrat că barba te ajută să nu se vadă cât de ciuntit ieși de la Sinod

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, le-a demonstrat tuturor bărbaților, prin propria exemplificare, de ce este benefic să porți...

la ce se vede în jurul ne cam este teamă

Privim peste umăr. Nu ne urmărește, de fapt, nimeni. Poate doar senzația că, totuși, acolo, în spatele nostru, e cineva. S-ar putea să...
Ultima oră
Pe aceeași temă